A doua scrisoare deschisă către selecţionerul Festivalului Naţional de Teatru,

Am primit la redacţie răspunsul regizorului Claudiu Goga pe care îl publicăm integral

Apreciez gestul tău de a da răspuns scrisorii deschise pe care ţi-am adresat-o. Nu apreciez, însă, modul în care ai făcut-o, pentru că, pe de o parte, răspunsul tău nu face decât să ascundă într-o ceaţă preţioasă şi pretenţioasă problema de fond: ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile?, iar, pe de altă parte, nu este decât o sumă de încercări de a manipula şi de a deturna atenţia de la problema de fond.

De aceea, scrisoarea mea va avea două părţi. Una în care voi demonta încercările de manipulare, iar cea de-a doua în care voi analiza, unul câte unul, criteriile de selecţie pe care le-am găsit, după cum ai recomandat, pe www.fnt.ro.

Cea de a doua parte este, cred, cea importantă (de aceea, cer răbdare cititorului pentru a o parcurge) şi invit, pe oricine este dispus, să se alăture acestei dezbateri, care, sper, va face bine teatrului românesc.

Prima manipulare: laşi să se acrediteze ideea că e firesc ca un selecţioner să fie întrebat, atacat, acuzat, controversat, în urma unei selecţii. Până la un punct ai dreptate. Da, un selecţioner nu trebuie să mulţumească pe toată lumea. Un selecţioner trebuie să convingă. Cu argumente! Iar tu eşti, pe departe, cel mai controversat selecţioner. Oare de ce?

A doua încercare de manipulare constă în acreditarea ideii că demersul meu vine în urma unei nemulţumiri personale, ca regizor. Am subliniat, cred, foarte clar, în prima mea scrisoare că nu despre asta e vorba şi am argumentat. Am spus clar de ce ţi-am pus aceste întrebări doar acum şi de ce n-am răspuns e-mail-ului pe care l-ai adresat Senatului UNITER.

„Uiţi”, însă, să explici de ce n-ai fost la Iaşi să vezi „Made in Est”, sau la Teatrul Mic să vezi „Hamelin”, sau (uitasem) la Teatrul Evreiesc să vezi „Miss Daisy şi şoferul ei” (n-a fost nici atunci şi nu e nici acum un reproş, e doar un amănunt).

Marea, imensa manipulare este însă alta. Te-am provocat la o analiză profesionistă a spectacolului „Puterea obişnuinţei” şi te-am rugat să-mi spui ce criterii de selecţie nu au fost îndeplinite. Nu mi-ai răspuns. În schimb, ai făcut ceea ce tu probabil numeşti o cronică de teatru prin care încerci că acreditezi ideea că spectacolul este slab. Operezi cu nişte consideraţii extrem de generale care conţin vagi urme de noţiuni estetice, pe care le îmbraci într-un limbaj stereotip (cu pretenţii intelectuale), limbaj care nu spune absolut nimic concret despre spectacol, dar lasă să se înţeleagă judecăţile tale de valoare, fără ca ele să fie argumentate. JUDECI, DAR NU ARGUMENTEZI! (În felul acesta nu e nevoie să vezi un spectacol ca să scrii despre el, e suficient doar să ştii ce imagine vrei să-i creezi.)

La un moment dat spui că stilul de joc e stanislavskian. Fals! E o minciună sfruntată în slujba manipulării – oricine ştie despre ce autor vorbim (Thomas Bernhard) ar tinde să creadă că o abordare strict stanislavskiană ar putea fi greşită şi, deci, ar putea să-ţi dea dreptate. Dar cine vede spectacolul îşi poate da seama că nu ai dreptate.

Apoi, decodifici intenţionat într-un mod simplist machiajul „în alb” – te-am citat –(machiajul nu e „în alb”!?) şi laşi să se înţeleagă faptul că e singura modalitate pentru a sublinia „alienarea personajelor”. Altă minciună. Altă manipulare.

La final, spui: „am apreciat scenografia pe care o semnează regizorul şi… atmosfera spectacolului…”. Mulţumesc. Dar greşeşti. Regizorul a semnat decorul! Costumele sunt semnate de Lia Dogaru. Un critic de teatru ar trebui să aibă proprietatea acestor termeni.

Ţi-am cerut o analiză profesionistă şi mi-ai oferit o compunere de elev în clasa a XII-a.
Ţi-am cerut să-mi spui ce criterii nu a îndeplinit spectacolul de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, încât nu l-ai selecţionat. Nu ai răspuns. Eram de bună credinţă. Aşa cum tu nu ai fost când ai susţinut că Teatrul „Sică Alexandrescu” „nu a avut o evoluţie notabilă pe scena teatrală românească” şi că am căzut în „capcana plafonării”, ca regizor şi ca manager. AICI ESTE ÎNCERCAREA DE DETURNARE A PROBLEMEI. CĂCI PROBLEMA NU ESTE CÂT DE BUN SAU RĂU ESTE REGIZORUL / DIRECTORUL CARE TE ÎNTREABĂ DESPRE CRITERII; PROBLEMA ESTE CE RĂSPUNZI TU.

Despre mine, ca regizor, te las să crezi ce vrei. N-am să te contrazic nici în ceea ce priveşte aprecierea ta despre calitatea managementului meu, doar pentru a evita ca această scrisoare să fie prea lungă. (Poate cu altă ocazie.) Te întreb altceva. Eu sunt director de 8 ani. În fiecare an la Teatrul „Sică Alexandrescu” au fost, în medie, 5 premiere. La câte dintre cele 40 de spectacole ai fost? Îţi spun eu: maximum 4. În fiecare an organizez Festivalul de Dramaturgie Contemporană. La câte ediţii ai fost? Îţi spun eu: la niciuna. Cum poţi atunci să apreciezi activitatea teatrului? Citeşti în stele?

În ceea ce mă priveşte, cred că important, cu adevărat, este doar modul de selecţie. Criteriile. Aşa cum am promis, voi analiza criteriile care apar în regulamentul Festivalului Naţional de Teatru, criterii pe care înţeleg că ţi le asumi ca fiind necesare şi suficiente.

  1. Calitatea artistică a spectacolului propus de producător

1.1.   lectura inovatoare/ neaşteptată/ creativă a regizorului

Criteriul mi se pare corect. Mi-e greu să cred că acest criteriu a putut opera, însă, în ceea ce priveşte spectacolul „Puterea obişnuinţei” atâta timp cât mi-ai mărturisit că nu citisei textul înainte şi nu ştiai nimic despre Thomas Bernhard (dacă, între timp, ai citit atunci aştept să discutăm, cu argumente, recurgând la o a analiză concretă text-spectacol).

1.2 piesă românească cu subiect capabil să intereseze şi un public internaţional

De ce un public internaţional? Şi cât de internaţional? Şi, dacă te interesează piesa şi nu spectacolul, de ce nu faci o secţiune de spectacole-lectură cu piese româneşti? Criteriul mi se pare discutabil şi vag definit.

1.3 calitatea interpretării actoriceşti

Criteriul mi se pare corect. Tu spui „excelenţii actori braşoveni”. Înţeleg că te referi la cei din spectacolul „Puterea obişnuinţei”. Nu mi-e clar, însă, dacă te referi la prestaţia din acest spectacol sau e o evaluare la modul general. Dacă e la modul general, cum poate „să bată pasul pe loc” o trupă cu astfel de actori. Ca un manager prost ce sunt, pe doi dintre aceşti actori eu i-am adus în teatru, iar alţi doi au avut multe împliniri în spectacolele mele de regizor plafonat.

1.4. ineditul propunerii şi realizării scenografice

În principiu, criteriul ar fi corect, dar cred că este insuficient definit. Cred că e prea puţin să analizezi ineditul propunerii şi montării atunci când vorbeşti despre scenografie. Şi, apoi, cum defineşti ineditul? Multe lucruri inedite n-au valoare. Revenind la spectacolul „Puterea obişnuinţei”, spui: „am apreciat scenografia (…) şi atmosfera spectacolului”.

          1.5 elaborarea profesionistă a tuturor elementelor spectacolului – coregrafie, muzică, decor, costume, proiecţii video…

Un criteriu total neclar. Mă văd în situaţia de a atrage atenţia asupra unui limbaj extrem de vag care, însă, la nevoie, poate justifica orice.

          1.6. aderenţa la public

Teoretic ar putea fi un criteriu. Dar care public? Am văzut cu toţii multe spectacole slabe care au mare aderenţă la public.

Şi gata? Atât? Doar atât e concludent pentru a aprecia CALITATEA ARTISTICĂ A UNUI SPECTACOL? Estetica teatrală încape pe un colţ de şerveţel?

  1. CV-ul artistic anterior al creatorului spectacolului şi al trupei care îl pune în operă

Criteriul este relativ şi permite o selecţie arbitrară. Practic, împarte creatorii în două: cei cu origine sănătoasă şi ceilalţi. Şi apoi, marii creatori, cu CV-uri bune, nu pot greşi? Criteriul judecă creatorul, nu creaţia!!

  1. Eligibilitatea de către programatorii invitaţi de Festivalul Naţional de Teatru pentru programele/ festivalurile de care răspund.

Cum măsori şi cum faci transparente criteriile programatorilor invitaţi? Şi cine sunt ei? Sau, poate, ar trebui ca directorii de teatre să ştie din timp cine sunt invitaţii Festivalului Naţional de Teatru şi să-şi facă repertoriul astfel? (Glumesc, desigur.)

Dincolo de titlul pompos (las de-o parte tamponarea limbii române) acest criteriu este o fiţă.

  1. 4.     Adaptabilitatea producţiei la o scenă din Bucureşti.

Nu e un criteriu de selecţie, din moment ce tu accepţi varianta ca spectacolul să se poată juca la sediul unde a fost produs.

Şi gata? Asta e tot? ASTEA SUNT CRITERIILE? Foarte „complex” pentru un festival naţional!!!!

Îmi permit (pentru că mi-a sărit în ochi) să comentez doar una dintre atribuţiile selecţionerului – le-am găsit tot pe site-ul F.N.T. – aceea în care spui că poţi decide dacă te deplasezi sau nu pentru a vedea pe viu un spectacol, în baza unei înregistrări cu spectacolul, pe care ai vizionat-o în prealabil.

Care director de teatru, care actor, care regizor, care scenograf, care om de teatru acceptă  să-i fie judecată munca după o înregistrare? În cazul acesta poate ar trebui să-ţi trimitem cu toţii dvd-uri cu producţiile teatrale şi să le vezi acasă. Şi-atunci şi spectatorilor Festivalului Naţional de Teatru ar trebui să li se proiecteze spectacolele. Ar fi mai ieftin, nu? Că tot e criză şi că tot se face Festivalul Naţional pe bani publici. Şi, te rog să spui dacă e adevărat că în vinerea premergătoare zilei de luni, când ai dat publicităţii selecţia ai cerut unui teatru bucureştean dvd-uri cu spectacolele sale?!

O ultimă nelămurire. Nu mi-a fost deloc clar ce criterii nu a îndeplinit spectacolul „Puterea obişnuinţei” pentru a nu face parte din selecţia Festivalului Naţional de Teatru. Observ că din selecţie lipseşte şi spectacolul care a câştigat premiul UNITER 2010 pentru Cel mai bun spectacol. Ce criterii nu a îndeplinit?

De-acum îi las pe cei interesaţi să judece.

Închei cu o întrebare (cum altfel?) din „Puterea Obişnuinţei”: DORMI BINE NOAPTEA?

Claudiu Goga,

Directorul Teatrului „Sică Alexandrescu”,

regizor şi membru în Senatul UNITER

PS: Ironia sorţii, Thomas Bernhard mărturisea că a scris „Puterea Obişnuinţei” ca o critică adusă organizatorilor Festivalului de Teatru de la Salzburg.

Print

Un Comentariu

  1. dobre 29/06/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.