A început Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” se va desfășura în perioada 1 – 6 noiembrie. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, se află la cea de-a V-a ediție. Realizat în parteneriat cu Circ & Variete Globus, Festivalul se desfășoară în Parcul Izvor din Capitală, programul fiind susținut în interiorul unui teatru-cort, o structură special amenajată de organizatori pentru a găzdui evenimentele.

afis-bucurestii-lui-caragialeDedicat creației celebrului dramaturg, Festivalul propune un program valoros de spectacole de teatru, puse în scenă de regizori de calibru, dar și proiecții de film, cu scopul de a transpune pe scenă atmosfera Bucureștilor de altădată. Publicul va avea astfel ocazia să observe ticuri şi mecanisme, caractere şi mofturi în producţii remarcabile, care surprind umorul amărui ale textelor lui Caragiale.

Cinci dintre cele mai apreciate spectacole de teatru din Bucureşti se regăsesc în programul Festivalului, care include producții semnate de Alexandru Dabija („O scrisoare pierdută”, Teatrul de Comedie), Victor Ioan Frunză („O scrisoare pierdută”, Teatrul Metropolis), Gelu Colceag („O noapte furtunoasă”, Studio Amena), Doru Ana („O scrisoare pierdută”, Teatrul Bulandra), dar și o producție cu regie colectivă („De la Caragiale la Șalom Alehem”, Teatrul Evreiesc de Stat).

Festivalul prilejuiește totodată întâlnirea cu două ecranizări celebre după opera caragialiană: „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943; cu Radu Beligan, Alexandru Giugaru și George Demetru) și „Două lozuri”, în regia lui Gheorghe Nagy și Aurel Miheleș (1957; cu Grigore Vasiliu-Birlic și Radu Beligan).

Accesul la spectacole și proiecții este gratuit.

PROGRAM

Marți, 1 noiembrie, ora 19:00

„O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

Regia: Alexandru Dabija (Teatrul de Comedie)

Durata spectacolului: 2h45 – cu pauză;

Miercuri, 2 noiembrie, ora 19:00

„O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale

Regia: Gelu Colceag (Studio Amena)

Durata spectacolului: 1h30 – cu pauză;

Joi, 3 noiembrie, ora 18:30

„O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

Regia: Doru Ana (Teatrul Bulandra)

Durata spectacolului: 3h30 – cu pauză;

Vineri, 4 noiembrie, ora 19:00

Proiecție de film – „O noapte furtunoasă”

Regia: Jean Georgescu // 1943 // 70 min;

Vineri, 4 noiembrie, ora 20:30

Proiecție de film – „Două lozuri”

Regia: Gheorghe Nagy și Aurel Miheleș // 1957 // 60 min;

Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 19:00

„O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis)

Durata spectacolului: 2h45 – cu pauză

Nerecomandat copiilor sub 14 ani;

Duminică, 6 noiembrie, ora 20:00

„De la Caragiale la Șalom Alehem”, de I.L. Caragiale și Șalom Alehem

Regie colectivă (Teatrul Evreiesc de Stat)

Durata spectacolului: 1h – fără pauză.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.