Ada Lupu spune povestea „Păsării fără cuib” în premieră la Iași

Premiera spectacolului „Povestea păsării fără cuib” de Ada Lupu, în regia lui Iris Spridon și având-o ca protagonistă tot pe Ada Lupu, va avea loc pe 21 aprilie, ora 19.30, la Uzina de Teatru, Iași.  Ada Lupu este câștigătoarea Premiului „Valentin Nicolau”, acordat în cadrul  Consursului de Dramaturgie – Monodramă de la Bacău, în 2016.

„O să ne întâlnim cu o Lolita care poate să îmbatranească când vrea ea, poate să-și găsească oricând un nou Daddy, să redevină mică, cât să încapă într-un cuib, să scrie poezii bune și neapreciate, să mănânce prăjituri fără să se îngrașe, să plângă fără să fie tristă și să se joace în loc să facă copii. Întâlnirea cu ea se poate produce în mod neașteptat, într-un loc în care s-ar putea să avem noroc să ne aflăm la timp, n-o să știm la ce varstă o s-o întâlnim, nici cât timp va rămâne așa, nici starea în care se va afla”, a spus regizoarea Iris Spiridon despre această povestea. „Și s-ar putea, chiar s-ar putea, să rimeze ceva din ce va spune ea. Și dacă aveți noroc, s-ar putea chiar să vă pupe, pentru că ei îi place foarte mult să se pupe, și asta nu este ceva superficial. Este o întâlnire scurtă, tonică, neașteptată, o clipă de viață, ca o răsuflare”.

La rândul ei, autoarea și interpreta Ada Lupu a spus: „Povestea păsării fără cuib este, de fapt, povestea trecerii unui spirit feminin prin toate vârstele reale și emoționale. O încercare de maturizare incompletă, marcată de căutarea obsesivă a tatălui ca pretext pentru regăsirea profundă a mamei. Viața unei femei, percepută din perspectiva  propriului suflet,  rămas la vârsta copilăriei. Inocența, deopotrivă distructivă și salvatoare, propria imaginație ca opțiune de existență. Absențele care influențează o viață  (poate)  mai mult decât prezențele, atunci când tot ce ni se-ntâmplă contează, dar frământările cele mai subtile se nasc din idealuri personale pe care nu le trăim”.

Spectacolul va fi prezentat și în cadrul festivalului Bacău-Fest Monodrame, care se va desfășura în perioada 21-26 aprilie.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.