La Bacău se desfășoară în perioada 26-30 aprilie a opta ediție a Galei STAR, organizată de teatrul municipal. Într-un an de criză, în care totul devine mai greu, evenimentul merge mai departe.
Despre ce efoturi implică organizarea, despre cum ar arăta gala în forma ei ideală, despre spectator și comunitate am discutat pe scurt cu actorul Adrian Găzdaru, director al Teatrului Municipal „George Bacovia” din Bacău.
Cum reușește teatrul pe care-l conduci de opt ani să organizeze Gala STAR pe vremuri de criză, când cultura a devenit un moft? Faceți echilibristică? Cât de subțire e firul pe care mergeți?
Într-adevăr, este foarte greu să mai organizezi un festival în aceste vremuri de criză, dar atâta timp cât crezi, cât speri, este imposibil să nu reuşeşti. Eu, din fericire, am un ordonator de credite care ştie că un popor trăieşte prin cultura sa. Motoul care îmi dă putere, credinţă, speranţă, este ceea ce a spus Iancu Văcărescu: “V-am dat teatru, vi-l păziţi/ Ca un lăcaş de muse,/ Cu el curând veţi fi vestiţi/Prin veşti departe duse./ Cu el năravuri îndreptaţi,/ Daţi ascuţiri la minte,/ Podoabe limbii voastre daţi/ În româneşti cuvinte.” Versuri care consfinţesc începutul teatrului în limba română şi care ne obligă să ducem mai departe făclia teatrului, să predăm torţa aceasta generaţiilor viitoare.
Există la Bacău un public adevărat pentru un festival adevărat?
DA. EXISTĂ. Cu siguranţă există, ba mai mult, este un public sensibil, iubitor, care-ţi dă energie. Un public-părinte care ne ocroteşte, care ne iubeşte și care se mândreşte cu realizările noastre… exact ca un părinte. De aceea suntem datori să ne onorăm publicul, să nu îl dezamăgim. Oferind respect și iubire, primim respect şi iubire.
De fapt, care e formula ideală a acestui festival din punctul tău de vedere? Presupun că realitatea, oricât de fericită ar fi, nu se suprapune cu idealul.
Formula ideală? Este foarte greu de găsit idealul, mai ales în realizarea unui festival. Mi-aş dori ca mesajul pe care încerc să îl transmit în fiecare an să fie perceput de toţi creatorii de one man/woman show. Acest festival se adresează tuturor genurilor de recital dramatic. Aşadar, cred că atunci când pe scena Galei STAR vom putea vedea în egală măsură şi spectacole de circ, de teatru nonverbal, happening-uri mizând pe artele plastice, recitaluri trimiţând la musical etc., am să pot sa spune că am atins idealul…
Pe de altă parte, crezi în ideea de comunitate teatrală locală? Cum se concretizează ea la Bacău?
Da, cred foarte mult în ideea de comunitate teatrală locală. În primul rând noi, artiştii, aparţinem comunităţii, de aici ne luăm energia, aici plângem, aici găsim înţelegerea de care avem nevoie, aici găsim un sfat, o vorbă de alinare. Comunitatea este familia artiştilor. Unde te poţi întoarce atunci când îţi este greu, unde poţi găsi un sfat gratuit, pertinent?… Doar acasă.
Care este nevoia cea mai dureroasă a instituției pe care o conduci?
O legislaţie în domeniu coerentă, funcţională, care să sprijine valoarea, performanţa, care să apere fiinţa teatrului, inclusiv pe aceea fizică – artiştii şi spaţiile de joc. Legislaţia de acum este în bună măsură aberantă, deşi, din păcate, este făcută tot de oameni din breaslă… Asta e.
Dar a publicului local?
Cum nu jucăm în faţa unor săli goale, cred că, în general, am ghicit (bineînţeles, nu fără a fi extrem de atenţi la ceea ce ni se spune!) ce îşi doreşte publicul nostru de la noi: spectacole de valoare, jucate cu dăruire, fără a lăsa de o parte nici comedia, nici drama, nici pe Caragiale, nici pe Kafka, nici pe Cehov, dar nici mai tinerii autori, fie ei români ori dramaturgi de oriunde din lume. Cred că publicul îşi doreşte prieteni/ parteneri serioşi în scenă şi, sper, chiar asta le şi oferim. Şi, dacă în sală, în timpul Galei STAR, de multe ori se stă şi în picioare, înseamnă că şi festivalul nostru este o nevoie clară a publicului. Altfel, „nevoile dureroase” ale publicului nu pot fi decât exact aceleaşi cu ale omului de teatru, fiindcă suntem la fel, participăm umăr la umăr la aceeaşi magie a spectacolului teatral şi în aceeaşi societate cu toate ale ei, de multe ori greu de înghiţit.
Pe de altă parte, nu pot să nu întreb dacă energia consumată în eforturi manageriale n-a mai domolit fascinația exercitată de teatru asupra lui Adrian Găzdaru.
Întrebarea asta… întoarce cuţitul în rană. Nu, nu a domolit fascinaţia teatrului asupra mea, dar consider că nu pot face mai multe lucruri în acelaşi timp, lucruri care să fie în acord cu ce mi-am propus drept rigori existenţiale şi profesionale. De aceea, pentru o perioadă scurtă, am renunţat la mirajul scenei şi mă ocup doar de management, dar când mă voi întoarce pe scena… “pre mulţi am să popesc”.
Ce fel de teatru îl atrage pe managerul care ești? Dar pe actorul Adrian Găzdaru?
Teatrul care transmite ceva. Mă atrag povestea, mesajul. Cred în acele spectacole care transmit ceva, chiar dacă sunt spectacole experiment sau spectacole cu un limbaj suburban. Nu sunt pudic, dar nu mă interesează spectacolele în care doar se înjura într-un mod gratuit. Ca actor, sunt satisfăcut când simt energia spectatorilor, nu repulsia lor.
Ce distanță există între lumea teatrului, așa cum îți părea ea în studenție, de exemplu, și lumea teatrului, așa cum este ea acum?
Nu una foarte mare. Ştii de ce? Pentru ca tatăl meu spiritual – mă refer la maestrul Mircea Albulescu – ne-a învăţat şi ne-a educat educat în aşa fel încât să ne descurcăm şi în junglă, dar şi în mirajul poveştii, al scenei.
Dacă ai prinde peștișorul de aur și ai avea ocazia să-ți pui trei dorințe pentru teatrul tău, care ar fi ele? Dar trei dorințe pentru tine?
Pentru teatru: 1. Să aştearnă Dumnezeu harul divin asupra lui. 2. Să ne păstrăm iubirea şi respectul publicului. 3. Să putem realiza evenimente speciale pentru comunitatea băcăuană. Pentru mine: 1. În primul rând, să fiu fericit alături de familia mea, să ne bucurăm împreună de frumusețea vieții. 2. Să mi se îndeplinească toate dorințele și proiectele la care visez. 3.Să ajung bunic să mă pot plimba şi juca cu nepoții.
Print