„After Hours” – o beție cinstită

La Teatrul Național din București s-a deschis noua stagiune, și, odată cu ea, a început avalanșa premierelor și, mai nou, a festivalurilor. La Sala Mică, în cadrul proiectului 9G, a avut loc zilele acestea premiera spectacolului „After Hours”, în regia lui Radu Iacoban. Cariera artistului cuprinde o paletă din ce în ce mai largă de roluri, proiecte, spectacole, talente?!, descoperiri. Având în vedere evenimentele recente, cariera lui Radu Iacoban, de actor, proaspăt regizor și mai proaspăt autor de texte dramatice a început să capete contur și să urce precum valoarea acțiunilor la bursă. Căci nu e ușor să te impui (măcar puțin) nici în teatrul independent și cu atât mai puțin în teatrul de stat. Ca actor, este angajat la Teatrul Mic, joacă și la Godot Café-Teatru, iar din toamnă este prezent în spectacolul „Carousel” regizat de Andrei Șerban la Teatrul Bulandra. Când vine vorba de regie, Radu Iacoban își montează propriile piese, iar „Casa cu pisici” realizat la Teatrul Mic după propriul text a fost selecționat în programul Festivalului Național de Teatru. Și acum se adaugă în palmares Teatrul Național I.L. Caragiale București. Nume mari pentru un artist căruia i se reproșează constant că produce spectacole comerciale, facile, doar pentru spectatorii care frecventează Godot-ul. În acest caz, judecând după reacțiile din sală, publicul de la Godot s-a mutat la Teatrul Național.

„After Hours” se dezvăluie ca un spectacol menit să placă, să te facă să râzi, să te relaxezi și să pleci binedispus. Iar rețeta se pare că funcționează pentru majoritate. Pe scena de la Sala Mică scenografia e minimalistă, dar compensată cu proiecții cu tentă ironică, descriptive, dar nu indispensabile. Pe două scaune mobile, de birou, un corporatist și un hedonist prin excelență își vor povesti concepțiile despre viață, bani, femei, mașini, fără să realizeze că destinele lor s-au încrucișat ironic și dramatic dinainte să se fi întâlnit. Temporal și simbolistic, „After Hours”, acest „după ore” care se vrea situat dincolo de acele ceasornicului, e legat de un poem în proză de Charles Baudelaire. Simbol și indicație de cod în același timp, un fel de pistol à la Cehov. Hai, spune poezia aia. Aia, cu „îmbătați-vă”. În liceu, trăiam cu impresia că această poezie va rămâne un fel de secret, o declarație intimă facută cadou la ora de latină. Până când a început să circule fără pașaport pe facebook, la fel ca Nichita…. Eliade, ca să nu mai pomenim de Cioran sau Petre Țuțea. După ce recită poemul, Cătălin Babliuc nu uită să menționeze clișeul „secolul vitezei”, precum și celelalte boli de care mai suferă lumea în care trăim. Una dintre ele este și aceasta. Arta comercializată de rețelele de socializare, de tot felul de revistuțe online, blog-uri. Arta care ți se dezvăluie în fața ochilor atât cât dai scroll. Dar scopul spectacolului nu este acela de a face morală, de a judeca și de a pune etichete. Povestea prinde contur și substanță în ritmul în care se dezvăluie intimitățile, principiile și fobiile personajelor.

Radu Iacoban, deși se folosește de clișee, fie că le ironizează sau le urcă pe piedestal, de data asta pare să ofere o altă perspectivă asupra unei tipologii, aceea a corporatistului. Pus în contrast cu un hedonist, un om al dictonului carpe diem și al boemiei fără opium, personajul interpretat de Anghel Damian/ Conrad Mericoffer (Anghel Damian în varianta văzută de mine) este umanizat, învestit cu principii morale și, din acest punct de vedere, superior. Dar textul nu exploatează și nici nu adâncește acest substrat. Povestea merge mai departe, la propriu, până la prima și ultima, de altfel, răsturnare de situație care implică, evident, o femeie… infidelă. Structura dramatică nu oferă neapărat dramatism sau suspans, ci e mai degrabă o însăilare de momente și replici comice pe care le auzi zilnic la televizor, pe stradă, la muncă, dar care pe scenă funcționează tocmai pentru că sunt expuse în toată simplitatea și stupiditatea lor. Scenele care ar putea fi monotone sunt salvate și transformate în momente de stand-up comedy de Cătălin Babliuc care nu tratează nicio replică fără umor. Anghel Damian echilibrează balanța și creează un personaj timid și rezervat, dar cu un anumit șarm voit deghizat în stângăcie.

„After Hours” nu este un spectacol care se pretează unei analize scrupuloase din simplul motiv că nu acesta e scopul lui. Îți transmite cinstit, de la început: „Îmbătați-vă! Cu vin, cu poezie sau cu iubire, după cum ți-e firea”. Spectacolul te îmbată cu o stare de bine, nu-ți pune probleme, oricum ai deja destule, nu-i așa? Rețeta lui Radu Iacoban funcționează inclusiv la Teatrul Național. Iar ceea ce poate este comercial nu înseamnă neapărat că este și slab din punct de vedere valoric. Și mai e ceva, nu a menționat nimeni cuvântul artă. Teatrul, astăzi, mai este foarte rar artă, din păcate. Dar, în schimb, s-a adaptat și te poate îmbăta cu orice și oriunde sub titulatura de divertisment.

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București

„After Hours” de Radu Iacoban

Regia: Radu Iacoban

Multimedia: Codrin Iftodi, Eugen Kelemen

Costume: Ana Ularu

Decor: Conrad Mericoffer (elemente)

Light design: Bogdan Gheorghiu