Akram Khan: Dansul e la fel de important ca matematica și medicina

akram-khanCriza refugiaților tulbură Europa, iar artiștii nu stau departe. Nume grele și-au exprimat sprijinul pentru imigranți, dând semnale spre factorii de decizie. Viața culturală merge mai departe într-o societate care trebuie să răspundă la încă o provocare. Festivalurile se țin lanț în marile orașe europene, unde tradițiile au rădăcini adânci, dar și în micile localități în care arta își găsește un public. Preocupați de actualitate și de lumea în care trăiesc și în care joacă un rol important, artiștii privesc și spre viitor cu neliniște.

Viața artistică o ia de la capăt în acest agitat început de toamnă, premierele sunt din nou cap de afiș, programele se înnoiesc și noi inițiative prind contur. Una dintre ele are loc la Londra zilele acestea și îi aparține conscutului dansator și coregraf Akram Khan. Într-un apel adresat guvernului din Marea Britanie, acesta cere includerea dansului în programa școlară, susținând că este la fel de important ca matematica sau medicina.

„Dansul trebuie să fie o prioritate națională. E nevoie să fie inclus în programa școlară. Există ideea preconcepută că e o activitate extrașcolară, care se face în timpul liber”, a explicat artistul, citat de cotidianul „The Independent”. Apelul său s-a produs la festivalul Apex Rising dedicat tinerilor dansatori, unde Akram Khan și-a exprimat îngrijorarea cu privire la următoarea generație de dansatori din Marea Britanie. „Începe anul școlar și nu ne putem permite să pierdem atâtea talente. Iar sprijinul guvernului este important. Dansul e mai mult decât un hobby. E la fel de important ca orice altceva din programa școlară, la fel de important ca matematica și medicina”, a spus artistul.

„Dansul poate depăși sau înlătura multe bariere, ceea ce nu se poate reuși pe alte căi. Poate fi politic și religios și are o dimensiune socială. Iar acum avem nevoie disperată de artă”, a susținut în continuare.

I s-au alăturat și alți dansatori și coregrafi, criticând calitatea pregătirii pentru dans contemporan, așa cum se face ea astăzi în Anglia, precum și metodele perimate ale profesorilor și instructorilor. Alistair Spalding, director artistic la celebrul Sadler’s Wells, unde a avut loc festivalul și unde Akram Khan a lucrat mult s-a alăturat apelului, declarând: „Pentru zona dansului e vital să existe o pepinieră de talente. Cred că tărie că acei dansatori trebuie să aibă ocazia să lucreze la cele mai înalte standarde și cu resurse de mare ținută”.

Akram Khan, care și-a înființat propria companie de dans în anul 2000 și își continuă cu succes cariera de coregraf, semnând performance-uri importante în fiecare an, susținând ateliere, propunând experimente și workshop-uri, se numără printre artiștii care se implică permanent în campanii de responsabilizare a opiniei publice și a decidenților politici cu privire la importanța educației artistice în lumea noastră. Pledând pentru includerea dansului în programa școlară, alături de studiul artelor vizuale sau al artei dramatice, își exprimă încrederea în forța artei sale de a schimba oamenii și, implicit, lumea.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.