Al Pacino la ora eşecului pe Broadway?

Cam asta sugerează Alexis Soloski, tânăr critic de teatru de la prestigiosul cotidian The Guardian, în cronica în care ne vorbeşte despre o aşa-zisă revenire a lui Al Pacino pe Broadway, o revenire anticipată cu scepticism de oamenii de teatru şi cu încredere neştirbită de cineaşti sau cinefili.

Este vorba despre spectacolul Glengarry Glen Ross, după piesa omonimă a lui David Mamet. Acum douăzeci de ani, ea a stat la baza unui film destul de cunoscut, în care Al Pacino l-a interpretat pe Ricky Roma, rol care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru interpretare. Acum, cunoscutul actor se întoarce pe scenă într-un spectacol după aceeaşi piesă, dar îl joacă pe Shelley Levene, bătrânul care se mai poate pune cu tarii, marii şi greii din lumea murdară a afacerilor imobiliare.

Alexis Soloski, criticul de la ziarul britanic The Guardian, insinuează transparent că prestaţia starului iubit la fel de tare şi de constant de critici şi de publicul larg nu este deloc la înălţimea numelui. Ceva aroganţă, ceva şmecherii de interpret care aşteaptă aplauze fără să muncească pentru ele, ceva şarm supraestimat şi, desigur, şi destulă meserie, sugerează autoarea articolului, vorbind pe scurt despre spectacol, pe care îl consideră competent, însă menţionează, abil, că personajele nu prea se întâlnesc pe scenă şi parcă îşi joacă, fiecare, doar propria piesă.

Un loc foarte bun la o reprezentaţie a spectacolului produs de Gerald Schoenfeld Theatre costă, aflăm din articolul publicat de cotidianul Los Angeles Times, 377 de dolari. Nu-i nimic, fiecare spectacol îşi are publicul său, cum nu încetează să susţină oamenii de teatru de pretutindeni, iar reacţiile criticilor sunt, se pare, moderate spre negative. Numai că vorbim despre Al Pacino şi nici măcar criticii, care nu sunt deloc înţelegători pe meleagurile americane, nu se îngrămădesc să-şi expună argumentele pentru o opinie nu tocmai entuziastă. Aşa că majoritatea şi-au pus mănuşile înainte de a pune mâna pe tastatură. Excepţie face Ben Brantley, cronicarul de la The New York Times, care scrie limpede că Pacino nu este deloc impresionant şi „vorbeşte pe o voce incertă, ezitantă, care din când în când se împotmoleşte la o expresie de genul ac de fonograf“. În rest, la o primă vedere reacţiile cronicarilor, aşa cum sunt ele sintetizate în materialul din Los Angeles Times, apelează la tonuri din care încântarea lipseşte cu desăvârşire.

Este, ar spune unii, atitudinea tipică a criticilor de teatru atunci când vine vorba despre întoarcerea pe scenă a unui star de cinema. Strâmbatul din nas sau scepticismul sunt tradiţionale. De ele au avut parte atâţia şi atâţia actori de film, europeni şi americani, de la Jude Law şi Denzel Washington la Isabelle Huppert, Vanessa Redgrave, Meryl Streep etc.

În unele cazuri, îndoiala criticului de teatru a fost înfrântă de profesionalismul actorului care se întorcea pe scenă. În altele, ea s-a dovedit îndreptăţită şi chiar a fost confirmată de eşecuri consfinţite de un public dur, care nu acceptă să fie înşelat.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.