“Albino, Albinuţo, dă-mi, te rog, mierea ta!”

O poveste colorată, cântată şi dansată. A cărei gazdă neobosită şi plină de fantezie este Claunella (pe numele ei de actor şi animator de spectacole pentru copii: Anca Zamfirescu). Dacă ştii să ceri, dacă înveţi cum să te porţi, primeşti. Reuşeşti: Albinuţa îţi dă mierea ei de bună creştere şi înţelepciune. Sâmbătă (31 iulie), la ora 10:00 eram deja instalaţi comod pe banca de lemn din faţa scenei din parcul Crângaşi. Cătălin (fiul meu în vârstă de 12 ani) a cam strâmbat din nas la vederea picilor preşcolari, nerăbdători să înceapă spectacolul. La ce l-am adus? La un spectacol pentru bebeluşi?

Pe el, voleibalist şi spectator acerb de wrestling? “Caaalm, moşule, caaalm!”, îi zic cu vorbele din reclama lui preferată… Anca Zamfirescu, Ilinca Atanasiu, Cristian Boeriu, Ionuţ Ciocia, Claudia Revnic, Eduard Jighirgiu, Nicoleta Rusu, Anişoara Creţu, Marina Procopie şi Florina Luican m-au cucerit din prima. Eroilor din poveşti ştiute, cântecelelor neştiute (datorate lui Eduard Jighirgiu) şi costumelor pline de fantezie nu le-a rezistat prea mult nici Cătalin. Dacă adăugăm râsetele şi aplauzele copiilor (concurate la greu de aplauzele părinţilor), obţinem reţeta unei perfecte dimineţi de weekend.

Comisia pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB (Centrul de Proiecte Culturale) şi direcţiile specializate au hotărât să ne poarte sâmbetele şi duminicile: organizează evenimentul BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ. Proiectul este unul de succes, de vreme ce “Cartierul de vară” se află la cea de a doua ediţie. Vacanţa de muzică, teatru şi chiar… magie se desfăşoară în patru dintre parcurile Capitalei (NAŢIONAL – sector 2, TITANII – sector 3, COPILULUI – sector 4 şi CRÂNGAŞI – sector 6) în perioada 24 iulie-5 septembrie. “Albino, Albinuţo, dă-mi, te rog, mierea ta!” – este doar o replică din spectacolul cu care ne-a cucerit Teatrul ION CREANGĂ. Dar rolul Albinuţei au acceptat să îl joace în proiectul  BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ şi multe alte teatre din Capitală: BULANDRA, NOTTARA, COMEDIE, MIC, METROPOLIS, MASCA, EVREIESC, CONSTANTIN TĂNASE, EXCELSIOR, ŢĂNDĂRICĂ şi OPERA COMICĂ PENTRU COPII. Elevii ŞCOLII DE ARTĂ BUCUREŞTI şi câteva trupe independente: SPIRIDUŞII POVEŞTILOR, TEATRUL DE MAGIE “ANDREI TEAŞCĂ”,  PUR ANIMA, ADETINO şi MUŞCHETARII spun, cu toţii, “Prezent!”.

Mă întorc, dar, la haioasa dimineaţă de sâmbătă, pe care am petrecut-o cu familia în Parcul Crângaşi. Dincolo de spectacol: părinţi şi copii, bucurându-se de jocul plin de vervă al actorilor. Câţiva dintre adulţi şi-au aprins ţigările, pufăindu-le în nasul preşcolarilor. Mă ridic şi o caut pe fata cea drăguţă care i-a dat lui Cătălin un cozoroc promoţional: o rog să le amintească fumătorilor că împart spaţiul cu (propriii) copii nefumători. Ok, s-a rezolvat. Pentru bere nu am argumente, cum nu prea am găsit mijloace de persuasiune nici împotriva micilor, a cârnaţilor şi a pulpelor de pui ce se rumeneau pe grătarul improvizat în spaţiul spectacolului de seară: “Artă” de Yasmina Reza (Teatrul BULANDRA), în regia lui Cristian Juncu. Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Şerban Pavlu au avut de improvizat asupra rolului diegetic al mirosului de grătar în economia recursului la modernism… etc.

“Albino, Albinuţo, dă-mi, te rog, mierea ta!” Cam aşa-i rugăm şi noi pe artişti să ne bucure cu jocul lor. Cum łe cerem? Cum îi răsplătim, la rându-ne? Dar asta-i o cu totul altă poveste…

Cred că “Un desen, o floare, mare sărbătoare” i-a bucurat şi pe părinţi pentru că eroii vorbeau cu mare plăcere despre culorile şi gustul legumelor, nu aşa cum fac noile personajele de desen animat, pe care una-două le auzi: “Iac, iac! Brocoli, iac! Şi spanac, iac, iac!” Directorul Teatrului “Ion Creangă”, regizorul Cornel Todea, pe care l-am descoperit printre spectatorii din Crângaşi, mi-a spus că “Un desen, o floare, mare sărbătoare” este o jucărie frumoasă pe care au construit-o actorii din fragmente de spectacole jucate. O jucărie pe care le-o oferă copiilor acum, în vacanţă.

Mulţumim frumos.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.