În cadrul ediției din acest an a Festivalului Comediei Românești – festCO 2016, regizorul Alexandru Darie a susținut la Teatrul de Comedie o conferință cu tema „Comedie, între teatru popular și teatru comercial”. Vă oferim selecțiuni din întâlnirea de la Teatrul de Comedie.
Despre copilăria în Teatrul de Comedie
Mi-e în egală măsură foarte greu și foarte ușor să mă aflu aici, pe această scenă. Această scenă, Teatrul de Comedie, este viața mea, este locul unde eu, de la vârsta de doi-trei ani, am copilărit. Mi-aduc aminte cum alături, unde este foaierul acum, tatăl meu, mama mea și alți actori făceau încălzire cu o doamnă extraordinară venită din Franța, pe care comuniștii nu reușiseră s-o elimine, profesoară de mișcare. Iar când se repeta „Troilus și Cresida”, spectacol în care am avut onoarea să joc când aveam vreo câțiva ani, eu veneam în fiecare zi cu mama și cu tata și o vedeam pe această doamnă cum le dădea indicații actorilor. Atunci am încercat și eu – cred că de la asta mi se trage – să imit mișcările făcute de ai mei și de ceilalți colegi. Stăteam cocoțat undeva pe o bară și am căzut în cap pe marmură. Probabil de-atunci e o problemă cu mine (râde). Dar lucrul ăsta s-a întâmplat în teatru, ceea ce dintr-odată mi se pare un lucru extraordinar…
Despre scandalul Margaretelor din Faust
Un psiholog care probabil are nevoie să meargă la psihiatru a dat acum naștere unui scandal, pe motiv că niște fetițe de opt ani au participat la „Faust”-ul lui Purcărete. Eu, acel copil care a căzut în cap, odată de mult, aici în Teatrul de Comedie, pot să spun că nu există un dar mai mare care se poate face unui copil decât acela de a se integra, de a mirosi o astfel de lume, de a fi pe scenă, de a gusta ceva din acele momente extraordinare, alături de o distribuție extraordinară într-un spectacol extraordinar.
Despre Giorgio Strehler și teatrul popular
De Giorgio Strehler mă leagă o prietenie extraordinară. Între Teatrul de Comedie și Piccolo Teatro există o istorie similară. Sălile au exact aceeași proporție. Zidul este la fel, strâmb – zidul ăsta n-a fost niciodată drept și mari scenografi care au lucrat aici, au avut mereu dificultăți cu el. La fel e și la Piccolo. Apoi, asemănătoare e perioada în care Strehler a luat acel teatru, o perioadă de după război, în care oamenii sufereau, erau debusolați, iar teatrul în Italia, ca și cel românesc, nu avea prea multe teatre importante. Strehler și-a pus atunci întrebarea: cum îmbini o anumită lipsă de apetit pentru teatru cu arta, cu ideea de a transmite niște lucruri de mare importanță unui public? Și atunci Giorgio a apelat la marii autori italieni, începând cu Goldoni, care a fost idolatrizat ani întregi. Ăsta a fost gândul, să îmbine nevoia publicului de comedie, nevoia publicului aparent de a se relaxa, cu niște lucruri mult mai importante. Și așa a apărut această idee de a crea un teatru popular.
Despre comedie și actualitate
Toate teatrele private astăzi preferă comedia. Și e normal… De ce avem nevoie de comedie? Dacă ne ducem înapoi în istorie și în timp vom vedea că toate spectacolele cu probleme, toate spectacolele care au fost interzise, care au fost cenzurate, chiar în acest teatru, sau la Bulandra, au fost comedii, care vorbeau despre profunda, strigătoarea la cer actualitate. Comedia este, după părerea mea, singurul gen teatral fiabil care are acces direct, care are ușa deschisă către problemele imediate ale omului de rând.
Despre comedia comercială și comedia adevărată
Aici facem diferența între comedia comercială și comedia adevărată. Comedia comercială ia un text de succes – la fel se făcea și înainte de război, pe vremea aia textul era din Franța, acum e din Statele Unite sau din Marea Britanie, iar dacă a luat și un premiu sau s-a jucat pe Broadway cu atât mai bine – un text care n-are nicio legătură de cele mai multe ori cu ce ni se întâmplă nouă în România. Și rețeta e simplă, se face cu vreo doi actori, lumea râde, nu trebuie să fie neapărat un regizor important, merge și unul care, vorba unui prieten de-al nostru „ăsta nu e regizor, e agent de circulație”. Un „regizor” care îți spune: intri pe acolo, ieși pe acolo, acuma stai, acuma mergi… Vorbele sunt bine scrise și în trei săptămâni maxim dai drumul unei premiere. Sigur că nu e vina lor. Sunt multe motive pentru care s-a ajuns aici. Există o nepăsare uriașă a societății față de tinerii artiști.
Despre ultima comedie dinainte de Revoluție
La cererea directorului de-atunci, mi s-a dat să fac o piesă de Paul Everac. Sarcină de serviciu. Se numea „De-ale protocolului”. Eu am transformat-o într-un fel de Gogol. Aici, în această sală, pe 21 decembrie, a venit Everac și a început să urle la mine că-l bag la pușcărie, că el n-a scris așa ceva. Eu am zis asta e, mă leagă, mă leagă… În timp ce Everac urla, George Mihăiță intră în sală, vede ce se întâmplă, face o pauză și spune: „Se pare că sunt ceva probleme la miting”. În clipa aia dl Everac a tăcut brusc, și-a luat pălăria, și-a luat paltonul, s-a uitat așa cu o milă nesfârșită la mine și a pornit spre ieșire. Eu, politicos din fire, l-am condus. Și el se uită brusc la mine și zice: „Mai vorbim, ne mai vedem, după ce se termină…” Iar eu m-am uitat la el și i-am zis: „Mi-e teamă că de-abia începe”. Ăsta e sensul comediei până la urmă, să biciuiască moravurile, să vorbească despre tot ce ne roade azi, într-un mod în care, catharctic, râdem, ne îngrozim.
Despre comedie ca formă de exorcism
Distanța dintre comedia populară și teatrul popular cu drăcușori și cu efecte speciale e foarte mică. Și Shakespeare scria teatru popular. Pe vremea aia lumea prăjea cârnați, se bea bere și se stătea pe jos. Se comenta și așa se exorcizau lucruri. Comedia e o formă de exorcism. Prin ea, se exorcizează toate lucrurile care ne apasă, toate lucrurile imediate. Vorbim despre un dar care ni s-a făcut și care stă într-o balanță perfect echilibrată cu tragedia. De la comedie primim niște palme teribile. Am mai spus-o: teatrul e asemenea unei slujbe de la biserică, omul iese altfel decât a intrat. Dacă spectatorul iese altfel decât a intrat, am câștigat partida, dacă nu, nu. De aceea, în balanța asta comedia are un rol extraordinar. Riscul e cel pe care încercam să vi-l semnalez, adică transformarea comediei populare în teatru comercial. În teatru de cosnum. Comedia evident că e populară, nu există comedie elitistă. Avem nevoie de teatru popular, de un teatru care să se adreseze direct publicului și avem nevoie de comedie!
Despre comedie ca salt mortal
Nu știu cum se face o comedie bună. Dar e important să pleci de la două lucruri. O dată, de la un text care să însemne ceva pentru tine și pentru cei din jur. Și doi, să ai o trupă care să susțină acel text. Cu un text important și o trupă bună ai aproape certitudinea că nu vei da greș. Comedia e grea pentru că e cel mai serios lucru care se poate face. E exact ca saltul mortal. La dramă nu se vede atât de tare când dai greș, dar la comedie dacă nu râde sala e o catastrofă. E mult mai greu și mai periculos să faci comedie. Cred că important, când ai pășit pe scena teatrului de comedie, e să nu-ți dorești o comedie, ci să faci un text în care crezi, cel mai serios cu putință. Cu cât suntem mai serioși, cu atât mai mult comedia se duce în sală, pentru că trebuie să râdă ei, nu noi. Secretul e onestitatea și familia teatrală. Trebuie să te coste, chiar dacă nu pare.
Despre lumea de azi
Ce-i face pe oameni să râdă acum? Totul. Dacă ne uităm pe geam și nu cădem în depresie și nu ne îngrozim, totul ne face să râdem. Râdem, pentru că asta ne salvează. Nu cred că există un timp mai favorabil comediei decât acum. Din păcate noi nu avem tradiția altor țări să apară dramaturgi… Dar ce poate fi mai de actualitate decât comedia?
Print