Alexandru Mâzgăreanu: „Cred că în teatru important e să iubeşti oamenii cu care lucrezi”

În această stagiune, mai multe teatre bucureştene găzduiesc spectacole semnate de foarte tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu. Cel mai recent, „True West”, de Sam Shepard, a avut premiera vinerea trecută la Teatru Nottara. „Funcţionarii”, după A.P. Cehov, montat la Teatrul Metropolis, va participa la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru, la secţiunea „Debut”. Despre aceste producţii am discutat cu regizorul aflat la început de drum, în perioada căutărilor, cum el însuşi mărturiseşte.

Povesteşte-mi cum s-au născut cele trei spectacole ale tale, care se joacă acum în trei teatre importante din Bucureşti. Să începem cu cel care a avut premiera vineri seara, „True West”, de Sam Shepard de la Teatrul Nottara.

„Funcţionarii” la Metropolis, „Dragă Elena Sergheevna” la Comedie şi cel mai recent, care a avut premiera acum câteva zile „True West”. Să pornim de la cel din urmă…

Propunerea a fost a mea. La licenţă am făcut tot un text de Sam Shepard, „Fool for Love”. Se întâmpla acum doi ani. A fost o temă care m-a interesat: dualitatea, ideea de doi oameni care sunt unul şi o anumită abordare a sentimentului de iubire, care e foarte straniu la Shepard, are o dimensiune de blestem. Iubirea nu e plăcută, în piesele lui, e un soi de pacoste. Ştiam de atunci piesa asta şi mi-am dorit foarte tare să o fac. Le-am propus-o celor de la Nottara, care preluaseră spectacolul meu cu „Romanţioşii” şi ei m-au invitat să intru pe proiectul lor „Buletin de Bucureşti” şi aşa am ajuns să lucrez acolo. Iniţial trebuia să fie un proiect al şcolii, au fost nişte probleme cu finanţarea, trebuia să fie o coproducţie care până la urmă n-a mai existat şi a rămas să fie producţia teatrului şi singurul om pe care l-am adus eu a fost Şerban (Gomoi – n.red.). Restul au fost actori din teatru.

Cât despre „Funcţionarii”, spectacolul de la Teatrul Metropolis, chiar teatrul-gazdă a avut ideea, anul trecut, de a invita trei studenţi de la Masterul de Regie Teatru sa monteze un spectacol. Fiecare a trebuit să facă un proiect pornind de la proza lui Cehov şi fiecare şi-a ales. Eu mi-am ales să fac un colaj din nişte povestiri care au ca temă funcţionărimea şi aşa s-a născut spectacolul.

Iar „Dragă Elena Sergheevna”, de la Teatrul de Comedie, face parte dintr-un proiect social, Opera Prima, iniţiat de domnul Paul Chiribuţă. Ideea este să le oferim o alternativă culturală liceenilor din zone defavorizate din punct de vedere cultural. Am preluat nişte spectacole de la facultate pe care le-am dus în diverse licee, la periferia oraşului. Una dintre propunerile pe care le-am avut a fost de a face acest spectacol… în care să fie implicaţi elevi de liceu, eventual care îşi doresc să dea la teatru, şi actori profesionişti. Până la urmă, am folosit şi studenţi. Textul îl ştiam din facultate, făcusem o adaptare… şi aşa s-au legat lucrurile. Spectacolul are în distribuţie şi două actriţe, iar restul sunt elevi de liceu şi un student de la UNATC în anul  3.

Iar Teatrul de Comedie este partener al proiectului şi un susţinător direct – de aici a venit posibilitatea  găzduirii în Sala Nouă.

Să ne întoarcem la „True West”. Câteva indicii despre cum ai gândit spectacolul… Ce te-a interesat cel mai mult?

În primul rând, povestea dintre cei doi fraţi, care pe mine m-a interesat foarte mult şi mi s-a părut importantă. A fost, de altfel, unul dintre motivele pentru care am vrut să fac textul. Iar în ce priveşte lucrul am mizat foarte mult pe actori. Mi-am dorit foarte sa pun accent pe relaţii, pe cum sunt personajele, mai ales că sunt două roluri foarte ofertante – iată una dintre mize. În plus m-a interesat o anume subtilitate în ceea ce priveşte spectacolul, din punct de vedere al regiei.

În celălalt caz, „Funcţionarii”, trebuie să spun că nu mai lucrasem în facultate pe proză de Cehov. A fost un exerciţiu foarte interesant pentru că mi-am dat seama că diferă foarte mult proza de teatrul lui. Găseşti cinismul din proză în piese, dar sub altă formă. Într-un fel am vrut să descopăr, să ajung la un soi de esenţă a textului şi de acolo să înceapă invenţia şi creaţia. La „True West” mi-am propus un studiu al lucrului cu actorii, iar la Cehov a fost un studiu pe un anumit tip de comic care există acolo şi care m-a interesat.

Ce fel de comic?

Un cinism şi totodată o candoare a personajelor, departe de băşcălie…

Revenind la „Dragă Elena Sergheevna” ce m-a atras a fost în primul rând tematica piesei : relaţia elev – profesor. Textul a fost modificat, adaptat, finalul e, practic, rescris. M-a interesat, pe lângă experienţa de a lucra cu neprofesionişti, pentru că te obligă să adopţi un alt mod de lucru şi reacţia elevilor la acest gen de probleme pe care le ridică textul. Sunt foarte curios cum vor reacţiona când vom duce spectacolul în licee pentru că mă preocupă foarte mult punctul de vedere al elevilor şi profesorilor. Mi se pare că în ziua de azi există o problemă cu relaţia profesor – elev. Însă am avut o surpriză plăcută să descopăr în unii puşti de liceu persoane foarte mature, cu preocupări pe care eu nu le aveam la 15-16 ani.

 Ceea ce e important este impactul poveştii. Oamenii care vor veni la spectacol şi care vor dori să vadă nişte actori probabil că nu vor fi foarte satisfăcuţi, dar dacă vii să vezi nişte elevi de liceu e posibil să te impresioneze. S-a lucrat într-un ritm foarte intens şi, după părerea mea, unii dintre ei fac nişte performanţe, pentru vârsta şi experienţa lor de viaţă.

Ca regizor aflat la început de drum, ce fel de teatru te interesează, ai zone speciale? Te laşi dus de val, descoperi texte, îţi vin idei sau ai planuri exacte, ştiind ce vrei să faci?

Spre exemplu, aceste trei spectacole sunt în trei zone dramaturgice total diferite. În momentul de faţă sunt într-o perioadă de căutare şi nu pot să zic că am găsit. Mă interesează şi zona clasică, şi cea contmporană în egală măsură. Proiectele viitoare, cele pe care le ştiu până acum, sunt texte contemporane. Şi pot să spun că mă interesează în momentul de faţă să lucrez pe texte de genul ăsta. Răspunsul cel mai bun este că sunt într-o perioadă de căutare şi într-un fel, asta mă bucură.

Dacă vorbim despre „True West”, mi se pare că unul dintre atuurile lui ar fi că păstrează un anume mister. Că nu se dezleagă totul… E în favoarea spectacolului sau e un minus?

E normal ca atunci când mergi la teatru şi, în cazul spectacolelor bune, să vezi un punct de vedere. Puncte de vedere expuse în mod subtil, nu „băgate în ochi”. În cazul de faţă, e un spectacol care, având şi o tematică mai deosebită, naşte întrebări, nu dă răspunsuri. Nici piesa nu dă răspunsuri şi finalul e aşa cum e, pentru că acel conflict dintre cei doi protagonişti nu se rezolvă. Imaginea de final, cu ei doi unul în faţa celuilalt, este definitorie pentru spectacol. Este vorba despre o confruntare perpetuă, care nu se va opri niciodată. Aşa era şi în „Fool for Love”. Nu, spectacolul naşte întrebări şi te pune pe gânduri, dar în nici un caz nu dă răspunsuri. Am vrut să transmită o anumită emoţie, dar nu să dea un răspuns.

Cum ţi se pare peisajul teatral din Bucureşti, ca insider?

Nu ştiu cât de insider sunt. E foarte colorat… Acoperă zone diferite. Mi se pare că în Bucureşti nivelul de experiment în teatru este mult mai redus faţă de provincie.

Un spectacol care ţi-a plăcut foarte mult, care ţi se pare foarte reuşit, care te-a impresionat?

Un spectacol care m-a impresionat foarte tare e „Hamlet”-ul lui Thomas Ostermeier, pe care l-am văzut în Festivalul Shakespeare. A reuşit performanţa de a reinventa piesa şi personajul. De la noi, un spectacol care mi-a plăcut mult a fost „Casa Zoikăi”, de la Teatrul de Comedie.

Au fost spectacole care te-au convins să te faci regizor?

Spectacole care m-au convins să mă fac regizor… A fost un fel de accident. Iniţial, voiam să dau la actorie, jucam teatru în liceu, iar în clasa a XII-a, la jumătatea anului, m-am hotărât, destul de târziu, să dau la regie, când mi-am dat seama că nu actoria e ce vreau să fac. M-am gândit foarte serios.

Şi ai intrat foarte tânăr…

Dacă intri de tânăr, poţi avea ca avantaj o deschidere foarte mare… E-adevărat că dacă intri mai târziu ai o experienţă mult mai vastă şi vezi altfel lucrurile, dar poate e şi un dezavantaj, neavând deschiderea de la 18 ani.

Care a fost primul spectacol lucrat ca student?

După o povestire de Salinger. A fost un examen foarte prost. Eu am făcut dramatizarea, care nu mi-a ieşit, asta a fost problema. După 15 minute, reacţia profesorului a fost că este „dincolo de plictiseală”… Până în anul al II-lea sau al III-lea nu am făcut niște lucruri ieşite din comun, dar apoi puteam să-mi dau seama ce am greşit. Facultatea e o perioadă foarte bună, în care poţi să faci orice şi să greşeşti oricât de mult vrei pentru că nu asta contează. Important e să înveţi din lucrurile pe care nu le-ai făcut bine.

Ca filosofie, cu ce rămâi după Facultatea de Regie?

Eu am avut norocul să am nişte profesori foarte buni, care ne-au avertizat cu privire la o anumită disciplină şi o anumită duritate. N-au fost nişte profesori aşa drăguţi… au fost chiar foarte duri. Şi într-un domeniu care nu e deloc drăguţ şi, cu cât ţinteşti mai sus, cu atât trebuie să fii mai dur tu cu propria ta persoană. Apoi, lucrul cu colegii de la actorie. Poţi să înveţi foarte multe lucrând cu ei. Ei de la tine şi tu de la ei. Şi acum îmi doresc foarte mult să lucrez cu colegi de-ai mei.

Care sunt greutăţile cele mai mari la început?

Să ţi se acorde şansa să lucrezi.

Şi bucuriile?

Bucurii pot fi multe. De la cum te înţelegi cu actorii cu care lucrezi, dacă întâlnirea este una fericită şi ne înţelegem şi putem lucra într-o anumită armonie… Cel mai important este sentimentul tău faţă de ce ai făcut. Pentru că părerile sunt extrem de diferite. De exemplu, o bucurie foarte mare a fost după o reprezentaţie cu „Funcţionarii”, când am primit prin email la teatru părerea unui domn care văzuse spectacolul şi care spunea că văzîndu-i pe tinerii actori evoluând, asta l-a făcut să se simtă mândru că e român şi fericit că încă mai există talent în România.

 Vorbeai mai devreme despre şansa de a lucra. Tu cum ai ajuns să lucrezi?

Am avut noroc cu proiectul „Comedia ţine la TINEri”. Ei  m-au selectat să lucrez acolo, dădusem examenul de licenţă în vară, iar în august m-am apucat să lucrez la spectacol, care a fost apreciat şi… Ţine de şansă, că piaţa e plină de regizori. Atâta timp cât stai şi nu faci nimic, ofertele nu vor apărea subit. Ţine şi de tine. Trebuie încercat. Dar eu am avut şi noroc.

Cât de greu a fost să lucrezi la Nottara cu actorii aşa-zis consacraţi?

N-a fost deloc greu, chiar ne-am înţeles foarte bine. N-am simţit nici reticenţe, am avut noroc că au fost deschişi. Contează foarte mult. Dacă lucrezi cu cineva care n-are încredere în tine, devine chinuitor. Dar şi la Metropolis, şi aici am găsit oameni care au avut încredere.

Simţi că te afli pe drumul cel bun? Faci ce vrei să faci?

Da. Poate dacă n-aş fi intrat la regie, aş fi intrat pe un loc cu taxă la Facultatea de Geografie,  ca să nu plec în armată sau ca să nu spună ai mei că n-am intrat la facultate. Dar în principiu, n-a existat o alternativă serioasă. A fost singura opţiune. Şi m-am zbătut foarte tare să fac bani aşa. Chiar dacă e vorba de puţini bani… ei există.

Ce le putem spune celor care nu vin la teatru? Pierd ei ceva?

Pierd un impact emoţional. Dar mi-e greu să privesc din afară. Cred că pierd şansa de a se emoţiona în direct, pentru că la teatru stai faţă în faţă cu un material viu. Fanii mall-urilor probabil vor găsi mult mai ofertant sa  meargă la filme 3D decît la teatru.

Dar pentru tine teatrul ce este?

Acum? O căutare şi o modalitate de a mă descoperi pe mine şi de a mă exprima.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.