Alexandra Neacşu, Teatrologie anul II, UNATC
În lumea copilăriei şi a imaginaţiei fără margini a teatrului Ţăndărică, Alice Barb dă naştere unei Ţări a Minunilor, pe care o populează cu toate personajele poveştii lui Caroll Lewis şi o oferă vizitatorilor de toate vârstele.
Pentru prima oară, regizoarea Alice Barb încearcă provocarea teatrului de animaţie. „Am simţit nevoia să întineresc, să mă întorc la şcoală şi «să mă joc cu păpuşile». Am lucrat cu foarte mare bucurie, mi-a făcut bine să mă joc cu păpuşile la vârsta aceasta.”, iar această bucurie se vede şi pe scenă.
Gălăgia sălii pline de prichindei neastâmpăraţi este cu greu stăpânită la începutul spectacolului de fluturica Ioana Chelaru, care ne face cunoştiinţă cu personajele şi ne povesteşte pe tot parcursul spectacolului, stârnindu-i pe copii să reacţioneze, nu că nu ar fi făcut-o oricum şi singuri.
Deşi este un univers de poveste, simţim diferenţa dintre o lume reală, unde Alice îşi pierde pisica, pe Dina, şi pe care o va găsi doar când se reîntoarce în această lume şi Ţara Minunilor, unde personajele imaginare şi eliberate de regulile logicii au libertatea de a zburda bucuroase. Facem, astfel, cunoştiinţă cu Iepurele alb care întârzie şi traversează tot timpul scena, alergând cu un ceas în mână şi stârnind râsul copiilor de fiecare dată când apare. Cu o broască tristă că şi-a pierdut ghiozdanul în formă de carapace, care o face broască ţestoasă. Cu pisica Cheshire care nu are decât un cap mare, ce se balansează pe deasupra scenei. Cu pălărierul nebun care a făcut cea mai înaltă pălărie din lume. Cu omida care fumează pipă şi care îşi mişcă separat corpul. Şi deasupra tuturor, Regina care pentru orice fleac ameninţă „să li se taie capetele”.
Un momentul deosebit în spectacol este naşterea fluturilor. Aici inventivitatea regizoarei ne aduce o atmosferă de mister, în care pe întunericul scenei se văd doar grupuri de licurici fosforescenti şi două mingi mici tot fosforescente ale unui jongleur cu poi-uri. Toţi copiii rămân nemişcaţi şi fascinaţi de mişcare şi lumină. Doar unul mai fricos a început să plângă, speriat de întuneric.
Inedit este şi felul în care Alice devine pe rând micuţă şi apoi foarte înaltă, după ce bea nişte poţiuni şi mănâncă din prăjitura cu vişine. Ca spectator adult am aşteptat nerăbdătoare să văd rezolvarea pe care a găsit-o regizoarea – o marionetă făcută exact după înfăţişarea Alinei Teianu, cea care a jucat-o pe Alice şi apoi, două picioare imense, înalte cât scena şi încălţate la fel ca Alice, completate de sus cu un material ca volănaşul rochiei ei, ce îţi dădeau impresia că vocea lui Alice se auzea de undeva mai sus de înălţimea teatrului.
Foarte potrivită cu atmosfera din Ţara Minunilor este şi muzica aleasă de Alice Barb – „Anotimpurile” de Vivaldi, căutând să-i familiarizeze pe copii cu sunetul muzicii clasice, dar şi pentru a sugera trecerea lui Alice prin toate anotimpurile în călătoria ei prin Ţara Minunilor, după cum spune regizoarea. Însă acest sens rămâne să fie desluşit doar de spectatorii adulţi care poposesc la spectoacol.
Alice Barb nu a ales această piesă doar pentru că ea a fost sursa de inspiraţie pentru propriului ei nume, ci şi fiindcă: “Ţara Minunilor este în vis şi vreau să-i învăţ pe copii să viseze şi să se lupte pentru ca visurile lor să se împlinească.” Iar când ieşi de la acest spectacol, chiar simţi o nevoie, aproape involuntară, să mai visezi puţin. Ceea ce înseamnă că Ţara Minunilor şi-a făcut efectul!
Teatrul Ţăndărică
Alice în Ţara Minunilor de Caroll Lewis
Regia: Alice Barb
Scenografia: Marian Sandu
Cu: Alina Teianu, Ioana Chelaru, Ilona Hrestic, Geo Dinescu, Gabriel Apostol, Ioan Brancu, Viorel Ionescu.
Print