Fabulamundi. Playwriting Europe este un proiect de colaborare între teatre, festivaluri și instituții culturale. Proiectul – finanțat din fonduri europene – își propune să dezvolte și să îmbogățească activitățile și strategiile profesioniștilor și artiștilor în domeniu, precum și să ofere dramaturgilor oportunități de dezvoltare profesională, întâlniri multiculturale și posibilitatea creării unei rețele proprii de contacte.
Ediția pilot a proiectului Fabulamundi a avut loc în toamna 2012. În 2013-2014 a avut loc prima ediție a proiectului Fabulamundi – The Dangerous Opportunity/Oportunitatea periculoasă. În cadrul primei ediții a proiectului, Teatrul Național Târgu-Mureș a fost unul dintre cei trei coorganizatori ai proiectului, alături de PAV s.n.c. (Italia) și Off Limits (Spania)/Theater de la Manufacture (Franța).
Ediția a treia a proiectului Fabulamundi se va desfășura în perioada 2017-2020, cu tema – Beyond borders?/Dincolo de granițe?. Proiectul s-a extins considerabil, având la bază parteneri din zece țări europene: România, Italia, Franța, Spania, Germania, Marea Britanie, Belgia, Austria, Polonia și Cehia. Partenerii Fabulamundi. Playwriting Europe – Beyond borders?/Dincolo de granițe? sunt: PAV (Italia), Festivalul La Mousson d’étè (Franța), Théâtre Ouvert (Franța), Interkulturelles Theaterzentrum Berlin (Germania), Festivalul Short Theatre (Italia), Teatro I (Italia), Universitatea de Arte Târgu-Mureș (România), Teatrul Odeon (România), Sala Beckett/Obrador Internacional de Dramatúrgia (Spania), Wiener Wortstaetten (Austria), Teatr Dramatyczny m.st.Warszawy (Polonia), DIVALDO Letì (Cehia), Culture Action Europe (Belgia), Creative Skillset (Marea Britanie), Performing Arts Network and Development Agency – PANDA (Marea Britanie).
Ce rezultate (spectacole, volume, conferințe/colocvii) și ce impact au avut cele două ediții de până acum ale proiectului Fabulamundi, ediția pilot și ediția The Dangerous Opportunity/Oportunitatea periculoasă? Evaluările au fost evident foarte bune, din moment ce proiectul continuă și astăzi. Teatrul Național din Târgu-Mureș, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș (UAT) au fost implicate încă de la început în proiect, prin efortul dumneavoastră și al echipei pe care ați coordonat-o/o coordonați.
Începând cu 2012 și până anul trecut, am condus acest proiect în numele și ca director artistic al Teatrului Național din Târgu-Mureș, care, alături de Teatrul Odeon din București, reprezentat prin consilierul artistic Tamara Susoi, a fost partenerul român al Fabulamundi. Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, care a preluat proiectul începând cu acest an, tot sub coordonarea mea, a fost implicată în acțiunile Fabulamundi și în acești cinci ani care au trecut, fie prin co-producții, fie prin suita de ateliere pentru studenții masteranzi la scriere dramatică, ateliere susținute de autorii invitați, nume ca Esteve Soler, Joseph Maria Miro, Fabrice Melquiot, Letitia Russo, Sasha Marianna Salzmann, Marius von Mayenburg și mulți alții. S-au realizat spectacole care au intrat în repertoriul Teatrului Național Tîrgu-Mureș (Martiri de Marius von Mayenburg, Mameloschen/Limba maternă de Sasha Marianna Salzmann, Regele chior de Marc Crehuet), al Teatrului Odeon (Kepler 438b de Guillem Clua) sau al Teatrului Studio al UAT (Ca un fum, ca o părere de Jan Friederich), au avut loc întâlniri între dramaturgi din diferite culturi, întâlniri cu publicul, deplasări ale dramaturgilor români la festivaluri, de exemplu la Heidelberg sau la Festivalul de teatru scurt de la Roma, la Mousson d’Ete sau la Sala Beckett, faimosul laborator de texte noi de la Barcelona. În toate aceste locații, noi, ca parteneri, am susținut participarea și prezentările scenice ale dramaturgilor români selecționați. Au beneficiat de acest program Mihaela Michailov, Nicoleta Esinencu, Bogdan Georgescu, Gianina Cărbunariu, Szekely Csaba, Elise Wilk, subsemnata, Andreea Vălean… de fapt, aproape toți dramaturgii pe care i-am propus noi au fost selecționați pentru a lua parte la întâlniri, la premiere internaționale ale spectacolelor lor, li s-au tradus piesele și au circulat, au susținut ei înșiși conferințe și ateliere. Tamara Susoi, coordonatoarea din partea Odeonului, a reușit să scoată acum doi ani, împreună cu editura Fundației Camil Petrescu, o antologie în limba română, Dramaturgie europeană contemporană, cu cele șase piese internaționale care au avut prezentări scenice la Odeon, în proiectul Fabulamundi. În această ediție, e rândul UAT să publice un număr de opt-zece piese, în traducere românească, ale dramaturgilor Fabulamundi.
Proiectul Fabulamundi. Playwriting Europe – Beyond Borders?/Dincolo de granițe? (actuala ediție) are printre obiective promovarea schimbului de cunoștințe și circulația dramaturgilor valoroși în Europa, printr-un program de mobilitate și schimb de experiență continuă. Cum este definit în cadrul proiectului termenul „valoros‟? Cum au fost/sunt selectați participanții, dramaturgii „valoroși‟?
În primul rând ne-am uitat, așa cum e firesc, la realizările lor, dar și la potențialul pe care-l au. Am încercat să promovăm atât dramaturgi consacrați, cât și scriitori mai tineri, la început de drum, dar pe care îi considerăm talentați, care au scris o piesă-două și sunt motivați să urmeze acest drum, de exemplu pe Radu Popescu, câștigătorul concursului PopDrama, tot un proiect european al UAT, dedicat în principal tinerilor. Cinci din cei zece dramaturgi din această ediție sunt alumni sau studenți ai masteratului de scriere dramatică de la UAT Târgu-Mureș: Alexandra Pâzgu, Elise Wilk, Olga Macrinici, Gabriel Sandu, Szekely Csaba. Alături de ei vin Bogdan Georgescu, Elena Vlădăreanu, Mihaela Michailov, Alexa Băcanu (de la Reactor, Cluj). Expertiza a fost a mea și a Tamarei Susoi, în principal, iar criteriile au fost exact cele care se aplică în general actorilor, regizorilor sau scenografilor, tuturor creatorilor și artiștilor, respectiv, calitatea – în cazul de față, a textelor. Așadar, texte scenice, provocatoare, care să ne reprezinte în întâlnirea cu ceilalți 70 de dramaturgi europeni, propuși de partenerii noștri: Theatre Ouvert din Paris, Teatro Leti din Praga, Teatrul dramatic din Varșovia, Sala Beckett din Barcelona, Festivalul de teatru scurt din Roma și Piccolo Teatro din Milano ș.a. Dar ediția aceasta am pus mare accent pe prezența dramaturgilor, pe abilitatea lor de a inspira și de a-și face self-promotion.
Cum se va realiza circulația, traducerea, publicarea și punerea în scenă a pieselor noi în Uniunea Europeană? Cum se va desfășura efectiv proiectul? Ce etape vor fi parcurse?
Suntem aproape de finalul întâlnirilor cu dramaturgii propuși; toți partenerii au stat de vorbă cu fiecare dintre ei – a fost un efort uriaș, să vorbești cu 70 de scriitori, să citești cu atenție 140 de piese (pentru fiecare autor s-au propus câte două) sau chiar mai multe, fiindcă unii ne trimit texte și din cele care nu au fost incluse în proiect de parteneri și n-am vrea să ratăm ceva semnificativ… Am traversat Europa, de la Barcelona la Varșovia, prin Berlin, Viena, Roma, Paris, București – iar acum, ultima întâlnire este la Praga, cu cei zece dramaturgi cehi. După care urmează propunerile de rezidențe scurte și lungi, propunerile de prezentări și producții, traducerea textelor… producțiile efective. Fiecare din noi va avea în vedere ce i se potrivește mai bine – eu voi ține cont de specificul universității, de faptul că dramaturgii pe care îi invit trebuie să poată ține ateliere de scriere pentru masteranzii noștri. Un alt criteriu este zona de interes a piesei. Spre exemplu, am găsit o autoare poloneză foarte interesantă pe care mă gândeam s-o invit și eu, dar o voia și Tamara Susoi – piesa ei, foarte sensibilă și plină de pasiune, e scrisă pentru patru actrițe de vârste diferite, nici una mai tânără de 30 de ani. Am discutat și ne-am dat seama că ar fi păcat ca într-o facultate de teatru să jucăm o piesă în care se face numai compoziție – în schimb, Odeonul are distribuția necesară, gradul de măiestrie al actrițelor și experiența lor scenică sunt garanții că spectacolul va ieși excelent. La fel, un scriitor catalan foarte provocator are un text minunat despre adolescenți – ar fi cam greu pentru Odeon să facă această piesă, ar avea nevoie de colaboratori foarte tineri – dar la UAT este foarte posibil: energia și prezența dinamică în scenă a tinerilor e ceva care nu ne lipsește… Unul dintre lucrurile importante în Fabulamundi este oferta suplimentară pe care o fac multe teatre și festivaluri de teatru care află de acest proiect. Se știe de noi la Festivalul Grec de Barcelona, la Wroclaw, la Avignon, la Wiener Festwochen. Invitațiile și proiectele se întâmplă nu numai în cadrul pe care Fabulamundi îl oferă, căci întâlnirile nasc alte întâlniri, proiecte bilaterale, se solicită piese în afara celor propuse, în funcție de creativitatea celor implicați și de oportunitățile care se ivesc. În aceste întâlniri se face și un fel de lobby – sunt invitați ziariști și critici importanți, atașați culturali, reprezentanți ai institutelor culturale europene. Ideea este de a crea un context care să genereze vizibilitate și să dea șanse textelor noi să circule, mai ales prin intermediul scenei, dar și prin publicarea lor, prin interviuri cu autorii, pe scurt, prin crearea unei comunități internaționale/europene de dramaturgi și regizori (căci mulți sunt și regizori sau actori), în general de artiști care să se cunoască, să comunice, să se deschidă.
Proiectul presupune și „activități de învățare de la egal la egal‟. Este vorba despre colaborări? Co-producții?
De fapt, genul de atelier de scriere dramatică despre care vorbeam este o astfel de învățare. În teatru, cu precădere, învățarea se face prin descoperire, tutorele nu este un izvor de reguli și rețete, ci un creator care inspiră studenții, nu-i „dăscălește“, ci le arată drumuri pe care să meargă, fiecare după cum îl/o călăuzește imaginația, talentul. Căci vorbim aici de oameni talentați: scrierea dramatică nu se învață, dar se cultivă, așa cum cultivi roșiile în grădină sau florile – cu atenție, cu grijă, cu răbdare. La fel, poate ați observat, artiștii învață unul de la altul, preiau motive, le tratează diferit, înțeleg privind și se lasă inspirați. Desigur, în primul rând sunt importante întâlnirile dintre dramaturgi, explorarea unor modele, familiarizarea cu diferite stiluri și tehnici de scriere. Pe scurt, deschiderea. Și asta nu se poate face decât de la egal la egal.
Printre obiectivele proiectului mai apare și crearea unui „ecosistem‟ favorabil pentru circulația și producția de piese și dramaturgii noi. Este vorba despre continuitate, despre sustenabilitate? Despre consolidarea întregului sector al artelor performative? Cum poate fi realizat acest deziderat?
Este vorba despre toate acestea, respectiv despre crearea unui context de dezvoltare a talentului – poate un concept mai puțin familiar nouă. La noi, dacă ai talent, e problema ta. Foarte mulți oameni se pierd, reorientându-se, lipsiți de încurajare și demotivați. Suntem mult mai săraci spiritual fără talentul lor, care s-ar fi putut dezvolta într-un „ecosistem“ prietenos. În schimb, în Europa există zeci de programe de descoperire a talentelor, zeci de rezidențe, burse finanțate din banii publici, dar și de sponsori, de fundații importante create de mari firme, de oameni de afaceri. Fiecare licărire de creativitate este îngrijită, încurajată, recompensată. Sunt mulți artiști care trăiesc din burse de creație, din granturi – asta înseamnă să generezi proiecte, să-ți cauți expresia. Acest „ecosistem“, concept pe care europenii îl înțeleg, pentru că la ei există deja o tradiție, se leagă de faptul că performanța înseamnă antrenament; așa cum în țările în care se joacă fotbal pe maidane, șansele de a apărea mari fotbaliști sunt mai mari decât în cele în care se joacă țurca. Mai mult, cei care au jucat de plăcere, devin viitori suporteri pe stadioane. Sau într-o cultură în care se studiază un instrument muzical în clasele primare, e mult mai probabil să se nască mari interpreți sau compozitori – iar sălile de concert vor fi pline de cei care știu muzică. La fel e și în teatru, la fel și cu dramaturgia. Adică, înainte de a avea mari dramaturgi, trebuie să avem zeci, poate sute de dramaturgi care legitimează această meserie. Așa apare… „ecosistemul“. Este ceea ce înțeleg foarte bine polonezii, nemții, francezii, spaniolii – și ceea ce încercăm și noi să facem prin acest proiect, sperând că întâlnirile culturale cu ceilalți ne vor deschide sau contamina – măcar.
Începând cu această ediție Fabulamundi au fost cooptate să participe la realizarea proiectului și organizații care sunt specializate în dezvoltarea audienței și în domeniul formării culturale. Culture Action Europe din Belgia și Creative Skillset din Marea Britanie. Ce contribuție se așteaptă din partea acestor două organizații?
Culture Action se ocupă cu dezvoltarea publicului și marketing și, în funcție de fiecare organizație parteneră în proiect, ne oferă expertiza unei specialiste care lucrează direct cu Uniunea Europeană, Cristina DaMilano (care, întâmplător sau nu, este și cea care face proiectul de imagine al Timișoarei, pentru 2021, când orașul va deveni capitală culturală europeană). Ea vizitează toți partenerii și, pe baza unui self-assessment sau o autoevaluare făcută cinstit, evaluează la rândul ei realitatea de care ia cunoștință prin interviuri și discuții cu stakeholder-ii, apoi susține workshop-uri de o zi sau două, în funcție de nevoi, în care analizează resursele și disponibilitățile organizațiilor, propune soluții de lărgire a acțiunilor acestora și monitorizează activitatea lor. Creative Skillset este o organizație specializată în promovare și crearea unei imagini, în susținerea și difuzarea acesteia, pentru fiecare din parteneri și pentru întreg proiectul. Ei lucrează mai mult în mediul online, sunt un fel de hub pentru noi toți, un palier de întâlnire și difuzare a informațiilor, evenimentelor. Pe de o parte, Culture Action ne ajută să creăm evenimente, iar pe de cealaltă parte, Creative Skillset ne ajută să le difuzăm, să lucrăm la imaginea noastră. Sunt specialiști de a căror competență ne bucurăm și care ne ajută să aplicăm modele de marketing și promovare deja omologate, realității noastre culturale, teatrale.
Un alt obiectiv al proiectului vizează „noii cetățeni și refugiații‟ la nivelul Uniunii Europene. Cum va fi îndeplinit acest obiectiv? Prin ce tip de activități? Proiectul Fabulamundi în desfășurare, cu subtitlul Playwriting Europe – Beyond Borders?, aduce în prim plan problematica dezrădăcinării, alterității.
Așa cum spuneți, problematica este a alterității, a toleranței, a deschiderii, dar și a integrării. Sigur, noi, românii, nu ne confruntăm cu această problemă în măsura în care o resimt ceilalți europeni, dar mai avem de lucru în ce privește minoritățile, integrarea romilor – sau poate recunoașterea acestei culturi, de la caz la caz. De asemenea, escaladarea emoțiilor naționaliste ne face, iată, în mod trist, de data aceasta, foarte europeni. Toate acestea sunt teme care revin în textele care circulă în Fabulamundi – prin prezentarea sau montarea lor, ne adresăm direct și onest acestor probleme. Recunoașterea și discutarea lor este un pas important spre rezolvarea lor.
Din punct de vedere social și cultural este extrem de important că la nivelul Uniunii Europene proiectul pune în continuare această întrebare fundamentală și extrem de actuală, Beyond Borders? / Dincolo de granițe?…
Într-adevăr, este o întrebare pe care n-o poți ignora, mai ales că în jurul nostru se înalță ziduri, garduri, se construiesc delimitări, ghetto-uri concrete, și nu numai exterioare, dar și interioare. Subtitlul proiectului din această ediție conține și o conotație de neîncredere, care atenuează activismul naiv al formulării. Este posibil oare să trecem dincolo de granițe? Cât ne protejează ele și cât ne marginalizează? A aduce în conștiința oamenilor această problemă se face mai simplu prin teatru, decât prin orice alte mijloace de difuzare în masă; iar mare parte din teatrul care se scrie și se face azi nuanțează, dezvoltă, ridică întrebări privind condiția noastră umană, drumul pe care merge homo sapiens azi, fricile noastre.
Sunteți coordonatoarea programului de Master – Scriere dramatică de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Câți studenți aveți în fiecare an (în medie) și ce background au cei interesați de dramaturgie? Din ce medii provin?
Masteratul acesta există la Târgu-Mureș din anul 2010 și școlarizează din doi în doi ani. Deși, teoretic, pot lua până la 12-15 studenți, nu am luat niciodată mai mult de șapte – chiar și numărul acesta este prea mare. Gândiți-vă că e un program de profesionalizare pentru dramaturgi, care se desfășoară mai puțin prin discipline teoretice (două din șapte), dar se lucrează în principal pe proiecte și în ateliere practice. Doar cititul exercițiilor ne ia peste o oră, iar maieutica este complicată, e un proces care ia timp. Practic, fiind singură, fără asistent (ceea ce sper că se va remedia în curând), nu aș reuși să mă concentrez pe fiecare dintre masteranzi, dacă aș avea mai mult de șapte. Numărul ideal este, de fapt, cinci. Masteranzii vin din diferite zone: actorie (Roxana Marian, Mihai Pintilei, Gabriel Sandu), regie (Olga Macrinici, Andi Gherghe), jurnalism, litere (Elise Wilk, Sorina Bota), mai rar teatrologie (Alexandra Pâzgu). În curricula lor, în formarea lor, Fabulamundi și tabăra internațională pe care o derulăm în colaborare cu Lark Play Development Center din New York ocupă un loc important. De asemenea, masteratul este un curs de doi ani cu totul neobișnuit pentru România: universitatea are o infrastructură excelentă, iar studenții au posibilitatea, li se solicită chiar, să-și pună în scenă textele, învață tehnica reprezentării și improvizație, sunt încurajați să lucreze pe idei originale, să descopere, să exerseze și să experimenteze structuri și formule dramatice. Ei traduc piese din limba engleză, se întâlnesc cu autorii, prin Transylvanian Playwriting Camp și, rescriind în românește un text contemporan, descoperă astfel, practic, ceea ce teoretic li se predă la cursul de structuri dramatice. Acordăm atenție și scrierii performative, documentării și metodelor devised; masteranzii sunt în permanentă comunicare cu colegii lor de la actorie, regie și teatrologie – au cursuri împreună și învață să se cunoască și să lucreze în echipă. De fapt, acest curs masteral urmărește să dezvolte nu atât dramaturgi, cât autori dramatici, oameni care să-și conștientizeze vocea și să-și asume vocația.
Programele de scriere dramatică, în general, oferă rețete considerate de succes? Modele deja cunoscute/perimate? Sau „doar‟ câte ceva (ce se poate acumula în doi-trei ani de zile) din cultura necesară în domeniu? Sau poate doar rigorile impuse de specificul artelor scenice?
A, nu, în nici un caz rețete de succes – nici programele de actorie, regie sau teatrologie nu o fac, pentru că pur și simplu acest lucru nu e posibil. La fel ca și actorii sau regizorii, autorii dramatici lucrează toată viața – este o disciplină vocațională, trebuie să ai drive-ul, ați auzit vreodată expresia ușor persiflantă „te chinuie talentul?“ – e adevărat, talentul te chinuie, nu te lasă o clipă să stai, te împinge de la spate. Iar noi îl ajutăm cât putem de mult să ne chinuie studenții… așadar nu e vorba aici despre rețete (care-ar mai fi distracția?) sau despre o mecanică a scrisului, care te transformă într-un scretar sau funcționar al regizorului (rolul acesta poate fi ușor preluat fără niciun masterat, de diverși actori sau secretari literari), ci despre o autodescoperire și totodată o descoperire a lumii, despre afirmarea expresiei personale, pe scurt, despre creativitate. Ceea ce – și n-am să obosesc să repet acest lucru – aduce cu sine riscuri. Dar știți cum se spune în teatru: fără costuri nu se poate, fără ieșirea din confort, nu obții nimic.
Ce oferă Masterul – Scriere dramatică de la Târgu-Mureș? Dumneavoastră cum lucrați cu cei care urmează acest program? Ce îi învățați? Ce vă doriți să rețină? Să aplice?
Rolul meu și al celorlalți profesori este să-i ajute să se descopere, să-și conștientizeze talentul și să devină motivați. Răspunderea mea, a noastră este să dezvoltăm creativitatea studenților, să le deschidem uși, să-i stimulăm să descopere, să riște, să experimenteze. Ei termină acest masterat cu o disertație, dar și cu un examen practic, respectiv obligativitatea prezentării sau reprezentării sau performării (în funcție de discursul ales) unui text în scenă. Până acum, piesele finale ale absolvenților au fost în mare majoritate reprezentate fie pe scenele independente, fie în teatre de repertoriu, fie pe scena radiofonică. De curând, un tânăr dramaturg și regizor, Alexandru Macrinici, a fost montat de Teatrul Național Radiofonic, iar piesa lui, Ping-pong, a fost selectată la festivalul Prix Europa de la Berlin, poate cel mai important festival european de teatru radiofonic. Pisica verde a Elisei Wilk este piesa ei de dizertație; la absolvirea masteratului, Alexandra Pâzgu a luat premiul pentru dramaturgie al Teatrului Național din Timișoara cu În aer, exact în anul când a terminat masteratul – și tot cu piesa ei de dizertație. Și aș putea continua și cu alte exemple: Medeea Roxanei Marian, tradusă și reprezentată în germană, italiană, bulgară sau Tatăl meu, preotul al lui Gabriel Sandu, cu premiera recentă la Sala Mică a Naționalului târgumureșean, în regia Letei Popescu ș.a. – în cadrul acestui masterat s-au scris texte importante, texte valoroase, iar 90% din absolvenți lucrează azi în teatru, au asociații sau dezvoltă programe de teatru, contribuind în fiecare zi la crearea acelui „ecosistem“ despre care vorbeam.
Scrierea dramatică este azi mai mult un hobby decât o profesie. Cum vedeți viitorul acestei specializări? Nu aș numi-o profesie… În mediul academic? În viața artistică?
Scrierea dramatică (la fel ca scrierea creativă, în general), respectiv poezia scenică generată prin cuvânt, ca și actoria sau regia, pot rămâne desigur la stadiul de hobby, dar ele sunt, totuși, altceva decât pescuitul sau colecționarea de timbre. Faptul că marile universități din lume au cursuri masterale de scriere dramatică, din Germania sau Marea Britanie, până în Polonia sau Serbia (unde, la Belgrad există o foarte puternică școală de scriere dramatică), de la Columbia University până la Universitatea de Teatru din Zagreb… cred că spune ceva despre dramaturg și prezentul său academic. Fără îndoială, dacă e să adâncim perspectiva întrebării, poți fi dramaturg-grafoman, publicat, dar nu și jucat, scriind pentru propria ta plăcere. Sau poți fi scriitor important și în același moment bancher sau proprietar de hoteluri, dacă timpul îți permite. Eugen Lovinescu a fost toată viața profesor de latină, la liceu. Era critica literară pentru el un hobby? T.S. Eliot lucra într-o bancă, dar a luat premiul Nobel pentru literatură. Era oare poezia pentru el un hobby? Iar banca, o chestiune serioasă? Să ne înțelegem, nu includ în această discuție dramatugia de scenă, și aceasta destul de rară în teatrele românești, unde regizorul își asumă (adesea prost) acest rol. Dramaturgul, ca autor dramatic, se deosebește de celelalte meserii din teatru, fiindcă rareori se întâmplă ca cineva să-ți solicite să scrii o piesă – adesea ești întrebat dacă „ai“ un text care poate fi montat pentru cutare și cutare scop. Dramaturgul își generează proiectele, pe urmă le plasează sau le execută acolo unde e nevoie de el/ea. Meseria de dramaturg, căci ea există, este o meserie liberală, vocațională, nu implică rutina și nici venituri stabile, fixe, un salariu. E un mod de viață. Să luăm exemplul lui badea Ion, care cântă la fluierul pe care și l-a cioplit singur, pe când tăia copaci în pădure, respectiv făcându-și profesia de tăietor de lemne, care aduce beneficii economiei naționale și rezultate practice imediate, spre bucuria familiei care are la ce se încălzi și cu ce găti. Dar când, seara, auzindu-l, vecinii se apropie de prispa lui, privesc stelele și fredonează încet cântecele improvizate ale lui badea Ion, iar apoi îi propun să nu mai taie lemne, că îi aduc ei, mai bine să continue să cânte, fiindcă asta îi stârnește să privească cerul, o perspectivă pe care, muncind toată ziua cu ochii în pământ, n-au avut-o niciodată… atunci iată că badea Ion iese din folclor, se dezvoltă în el conștiința auctorială, iar cântatul la fluier devine marca lui identitară. A încetat el să mai fie tăietor de lemne? Probabil că aceasta rămâne profesia lui – dar el s-ar putea să-și ducă viața mai departe cântând din fluier. Sau spunând povești. Sau să redevină tăietor de lemne. E alegerea lui. Identitară. Oricât de ciudat ar părea, artiștii sunt ceea ce aleg ei să fie. Cu riscuri, cu mare consum. Nu există nici o garanție că mâine piesa ta va fi jucată – la Calafat sau în toată lumea. Singura garanție e propriul talent și propria creativitate. Ca și la actori, ca și la regizori. Poate nu în România, dar în alte culturi, atâta vreme cât scrii pentru scenă, asta face parte din identitatea ta, ești dramaturg. Cel care regizează este regizor, cel care joacă este actor. Degeaba ai o diplomă de regizor sau actor, dacă nu asta faci. Iar, ca să răspund mai departe ramificațiilor întrebării, viitorul dramaturgului în mediul academic este exact același cu al regizorului și actorului. Cu al celorlalte vocații, într-un învățământ vocațional, practic. Noi, dramaturgii, avem o meserie care ne definește, nu este inclusă în C.O.R., dar meseria de scriitor, după multe lupte birocratice, este. Calificarea care figurează pe diploma de absolvire a masteratului de scriere dramatică, este cea de „scriitor“, cea mai apropiată de ceea ce facem noi. Sau nu facem. E alegerea fiecăruia.
Print