O prezenţă autentică, puternică, vibrantă chiar a fost actriţa Carole Bouquet în lectura susţinută săptămâna trecută, de două ori, la Teatrul Odeon din Bucureşti. O lectură care n-a fost nicidecum spectacol, ci mai degrabă o întâlnire intimă, într-un spaţiu public, între o actriţă şi câteva sute de spectatori care au ascultat-o cu plăcere citind scrisori de dragoste ale tânărului Artaud.
Ideea de a organiza asemenea lecturi ale acestor epistole din care răzbate iubirea evident solipsistă a unui tânăr artist cu suflet, cu trup şi cu minte bolnave i-a aparţinut chiar actriţei, care a avut asemenea seri de lectură la Paris, după care a plecat în turneu şi a citit şi la New York pateticele misive ale lui Artaud pentru românca Genica Athanasoiu.
Ce am văzut efectiv pe scenă? O actriţă fermecătoare, după cum susţin toţi cei care o ştiu din filmele în care a jucat, o personalitate discretă, în mod fericit lipsită de stridenţe şi păcatosul demonstrativism care se cuibăreşte nociv în atâţia şi atâţia interpreţi. Carole Bouquet, pe care am urmărit-o pentru prima dată pe scenă, a emanat nobleţe şi sensibilitate autentică, firesc şi înţelegere, deschizând delicat una dintre uşile pe care se poate intra în lumea întunecată a lui Antonin Artaud, voluptuos cititor de Baudelaire şi Rimbaud la vremea când îi scrie obsesiv foarte tinerei actriţe din România cu care era coleg în trupa condusă de Charles Dullin, la Théâtre de l’Atelier, din Parisul anilor ’20. “Totul s-a născut din iubirea mea pentru Antonin Artaud. Mi-am dat seama că prejudecăţile iscate de povestea drogurilor sau a bolii, a nebuniei lui îl ascund, îi umbresc întreaga lume interioară. Doar foarte puţini specialişti se încumetă să-l citească. Cititorii obişnuiţi sunt speriaţi fără să-l cunoască, fără să ştie, de fapt, ce-a scris. M-am gândit că prin aceste scrisori oamenii se pot identifica cu Artaud, se pot emoţiona. Cheia e în poezie. Scrisorile lui sunt ca nişte poeme, iar felul în care îi scrie Genicăi, aproape în fiecare zi, nu seamănă deloc cu cel în care eu, sau tu, sau noi am scrie – Artaud e pur şi simplu genial”, explica actriţa într-un frumos interviu publicat recent în “Adevărul literar şi artistic”.
Seara dedicată scrisorilor în care musteau dorinţele şi chinurile unui artist care implora solipsist iubirea a fost într-adevăr o incursiune directă în gândurile unui artist egocentric, convins că a găsit “iubirea celestă”, crud faţă de obiectul propriei pasiuni, departe de amorul cald. Exerciţiul de lectură a fost cu atât mai interesant pentru spectator, cu cât acesta a avut de umplut multe spaţii goale. Dacă Artaud prinde contur uman, aproape dezarmant de uman, prin propriile cuvinte, vocea iubitei râvnite şi somate să răspundă, uneori chiar şantajate emoţional să “consimtă”, nu se aude nicicând. Genica rămâne o necunoscută care aprinde imaginaţia iubitului, când îndrăgostit naiv, când amorezat pasional, când prins în capcana metafizică a dragostei. Apelând la cuvinte, despre care crede că trădează sentimentul, ducându-l în planul exteriorităţii. rupându-l de interioritatea căreia-i aparţine exclusiv, tânărul Artaud, dependent de opium, măcinat de boli de la o vârstă fragedă, de fapt dintotdeauna, exersează, e cabotin şi contradictoriu. Scrisorile pe care Carole Bouquet a ales să le citească parcă scot la lumină o conştiinţă care nu prea are nimic de-a face cu tânărul prins în mrejele suprarealismului iconoclast. Junele care-i scrie Genicăi, bolnav şi însetat de împlinire sufletească, “am nevoie de îngeri” devine, în timp ce actriţa îi citeşte misivele scrise de-a lungul a câţiva ani, mai uman şi, prin această umanitate, mai puternic decât pare. Cerându-şi îngerii, Artaud se dezvăluie altfel. Recunoscându-şi dorinţa şi neputinţa de-a o alunga, îndrăgostitul capătă forţă. Însă o forţă caldă, înduioşătoare şi cu chip uman, departe de forţa artistică a suprarealistului iconoclast.
Print