„Cea mai călduroasă zi din an”, o co-producție Venetic și Apollo111, va avea premiera pe 15 septembrie la teatrul din Palatul Universul.
Regizat de Bogdan Theodor Olteanu, care este și autorul scenariului, spectacolul îi are în rolurile principale pe Victoria Raileanu și Alexandru Ion, cărora li se adaugă Ioana Bugarin.
Textul este o variațiune pe tema 24 hour romance, anunță organizatorii. În „Cea mai călduroasă zi din an”, doi oameni se întâlnesc la ieșirea dintr-un spital. Sunt aproape imposibil de pus împreună, și totuși vor trăi într-o zi o poveste întreagă de dragoste. Spectacolul alternează jocul pe scenă cu proiecția de film și reconstituie, cu toate limitele unei reconstituiri, întâlnirea celor doi.
Victoria Raileanu a debutat ca actriță la vârsta de 15 ani, pe scena Teatrului Național Timișoara, în spectacolele We can dance, în regia Mihaelei Lichiardopol, iar apoi în Krumm, regizat de Radu Afrim. A absolvit UNATC din București și și-a făcut debutul cinematografic în The Whistleblower, în regia Larysei Kondracki. A jucat în O lună în Thailanda, în regia lui Paul Negoescu, și în Love Bus: cinci povești de dragoste din București. Este membră a trupei de improvizație iEle.
Alexandru Ion este unul dintre fondatorii Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria. A jucat pe scena Teatrului Național în Furtuna, la Teatrul Metropolis în Îngeri în America, la Teatrul Act în Vanilla Skype sau la Teatrul Excelsior în The History Boys. A fost unul dintre actorii selecționați la Sarajevo Talent Campus 2013, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo și în programul 10 pentru Film al TIFF, în 2015. A jucat rolul Adrian în serialul Atletico Textila, la ProTV.
Bogdan Theodor Olteanu a debutat în regia de film în 2014, cu scurtmetrajul independent Duminică dimineață. I-au urmat scurtmetrajele Lampioane chinezești (cu Ana Ularu, Crina Semciuc și Alexandru Pavel) și Dumneavoastră, tu, o producție Icon Production, cu Costel Cașcaval și Ana Covalciuc în rolurile principale. În prezent este în post-producție cu primul lungmetraj. „Cea mai călduroasă zi din an” este debutul lui în teatru.