Ordinea lumii încă nu a fost întru totul răstălmăcită. Încă nu auzim focuri de armă pe stradă. Încă nu fugim speriați. Încă nu s-a născut frica aceea paralizantă. Nu aici, încă. Este oare războiul atât de iminent precum pare dintr-un loc confortabil și protejat? Trăim într-adevăr doar într-o acalmie iluzorie? Sfârșitul spectacolului „Războiul nu a început încă”, în regia lui Bobi Pricop și invitat în cadrul FEST(in) pe Bulevard, interoghează prezentul în care pacea s-ar putea destrăma oricând, ca o pojghiță subțire de la suprafața apei în care ne-am scufunda adânc. Actorii ies în fața spectatorilor și sugerează prin câteva exemple, cum ar fi regimul de la Phenian și „experimentele” cu bombe, că deja trăim într-o lume distopică, în care e absurd să nu te întrebi ce va urma mâine și cât timp va rezista bula ta de protecție. Dincolo de dramele din microuniversul personajelor, rămân suspendate speranța și iluzia că războiul nu a început încă.
Textul lui Mikhail Durnenkov se concentrează asupra unui grup de oameni care se confruntă fie cu propriii demoni, fie cu realitatea absurdă și violentă, care de cele mai multe ori te lasă perplex. Acțiunea se coagulează sub forma unor tablouri care aduc în fața publicului frânturi de viață îmbibată în ură, neputință și agresivitate. Un tată, din cauza propriilor drame interioare, e furios pe fiul său și vrea să ardă casa pe care el i-a oferit-o; o soție este maltratată și agresată fizic de partenerul ei deja de prea mult timp… Mikhail Durnenkov pune în prim-plan războaiele mici pe care le poartă oamenii de rând, cu ei înșiși sau cu celălalt. În acest context, scena în care un bărbat își declară iubirea pentru o femeie abia întâlnită, pretinzând că e jumătatea pe care a așteptat-o de peste 40 de ani, este doar comică – un moment de „e prea frumos ca să fie adevărat”. Acest tip de text se potrivește stilului regizoral al lui Bobi Pricop, care preferă astfel de tablouri scenice, vizibil fragmentate, în locul unei povești continue în care să se creeze relații profunde între personaje, conflicte, reacții și contra-reacții. În „Războiul nu a început încă”, tensiunea există doar în discursul fiecărui actor, mai puțin în acțiunea dată care se desfășoară într-un ritm oarecum monoton.
Scenografia lui Adrian Damian, construită din coloane de lămpi uriașe îmbrăcate în metal care se apropie și se îndepărtează de actori, creează senzația de claustrofobie, de sufocare, de frică ce te poate strivi în secunda următoare. Totul este rece, impersonal, văzut printr-o lumină care pare mai degrabă a viitorului distopic și mai puțin a prezentului. Schimbarea de perspectivă cutremurătoare are loc abia la finalul spectacolului, când realizezi că realitatea de zi cu zi poate fi mult mai „gravă” decât cea scenică. Bobi Pricop se joacă cu acest șir de secvențe absurde, în care atmosfera e construită migălos de scenografia lui Adrian Damian și de muzica lui Alexandru Suciu.
Actorilor le revine partea cea mai dificilă: să livreze niște „tablouri” digerabile, să rupă din când în când ritmul monoton și să mențină vie atenția spectatorului. Ionuț Vișan glisează dintr-un personaj în altul cu lejeritate, dar asumat. Este și ursuz, și isteric, și agresiv, și blând – își schimbă stările cu rapiditate, însă rămâne credibil chiar și atunci când trece de la ipostaza bătăușului în costum de training, la cea a soțului în costum elegant. Mihaela Popa și Cristian Popa construiesc împreună o scenă savuroasă în care o femeie căsătorită și cu trei copii evadează prin adulter din lumea ei anostă și dă peste un bărbat care o transformă într-o zeiță și iubire unică. La polul opus, cuplul creat de Bogdan Farcaș și Ada Simionică este unul disfuncțional, în care nu există un raport de egalitate, ci o victimă și un călău. Violența domestică este un mic război purtat pe un teren de o întindere redusă, dar puternic minat – oricând poți declanșa furia celuilalt care se năpustește prin palme, picioare și pumni. Ultima scenă este cea mai puternică și pentru că între cei doi se naște o relație care îți oferă șansa să-ți imaginezi povestea lor nespusă și fericirea acelei femei care minte pentru câteva clipe de tandrețe. Lipsa de gesturi, cuvinte și reacții a Adei Simionică contrastează cu agitația și volubilitatea lui Bogdan Farcaș care conturează cel mai pregnant personaj din tot spectacolul.
Astăzi, războiul nu a început încă. Aceste cuvinte încheie nesigur un spectacol despre frică și violență, despre absența iubirii și prezența urii. Spectacolul lui Bobi Pricop nu încearcă să emoționeze, iar sentimentele mai sus menționate rămân undeva într-o zonă conceptuală. Simți, în schimb, acea lumină puternică, strivitoare și rece. Dintr-o lume pe care nu ne-o dorim.
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești
„Războiul nu a început încă”, de Mikhail Durnenkov
Cu: Ionuț Vișan, Mihaela Popa, Bogdan Farcaș, Cristian Popa, Ada Simionica
Regia: Bobi Pricop
Traducerea: Raluca Rădulescu
Scenografia: Adrian Damian
Costume: Corina Boboc
Coregrafia: Arcadie Rusu
Muzica: Alexandru Suciu
Light design: Cristian Simon
Foto: Maria Ștefănescu & Adi Bulboacă
Print