Când am văzut programul Festivalului Naţional de Teatru din acest an, mi-au sărit ochii pe conferinţa Contradicţii: factorul politic în teatru, susţinută de regizorul Alexander Hausvater. Deşi mi-a stârnit interesul, nu m-a surprins deloc această temă după ce am văzut cel mai recent spectacol pentru adulţi de la Teatrul Ţăndărică, semntat de regizor, Galaxia Svejk cu o dramatizare proprie, după romanul Peripeţiile bravului soldat Svejk de Jaroslav Hasek. Războiul văzut cu ochii unui soldat, comentat şi criticat prin detaliile care îl determină şi consecinţele venite din el, sunt temele ridicate şi de autorul Hasek şi de regizorul Hausvater. Aceeaşi poveste a mai fost adusă în scenă de celebrul “părinte” al teatrului politic, Erwin Piscator, în 1928, într-un spectacol de referinţă pentru istoria acestei arte.
Nu este întâmplător faptul că Alexander Hausvater şi-a ales ca loc de montare Teatrul Ţăndărică. Viziunea lui Piscator era una cu proiecţii, covoare rulante pentru derularea cadrelor pe scenă, multe marionete, costume speciale şi un singur actor pentru rolul principal. Spectacolul lui Hausvater foloseşte marionete cu actorii la vedere, iar relaţiile scenice sunt duble sau, uneori, triple: între actor şi marioneta căreia îi dă viaţă, între actori, între actori, marionete şi obiecte aduse în scenă. Principala dorinţă a spectacolului este să te transpună în atmosfera războiului, iar în acest scop se face uz, uneori, de prea multe mijloace. Sau se folosesc în surplus aceleaşi mijloace (cum este cazul proiecţiilor sau al fumului care indică scenele de război).
Este foarte greu să aduci astăzi pe scenă o satiră atât de direct orientată politic şi social. Şansa spectacolului este faptul că surprinde elementele nedatate istoric şi pune în centru problema umanităţii într-un moment al lipsei totale de umanitate. Ce altă definiţie am putea să dăm războiului? Acolo regăseşte spectatorul situaţii în care se aseamănă până la identificare. Acel contrast între umanitate şi anti-umanitate ridică întrebări, stârneşte reacţii, problematizează. Iar regizorul a găsit mijloacele estetice prin care să transpună aceste lucruri şi prin care să impună o stare profundă, deşi tehnica folosită este una a distanţării, a privirii din afară. Marionetele sunt cel mai bun limbaj care să arate povestea crimelor şi deruta monstruoasă a războiului. Era convingerea lui Piscator şi este şi demonstraţia pe care o reuşeşte spectacolul de la Ţăndărică printr-o trupă de marionetişti care ştiu să mânuiască păpuşile, dar şi corpurile lor cu aceeaşi siguranţă, efectul fiind impresionant ca imagine. În Marioneta Svejk – mânuită şi jucată cu precizie de Gabriel Apostol – are un cap mare, cu faţă alungită şi trăsături puternice. Ofiţerii şi celelalte personaje au capete mai mici (scenografia şi marionetele sunt create de Constantin Ciubotariu). O imagine suprarealistă formată din semimarionete şi semioameni (costumele transformă corpul, îl prelungeşte de cele mai multe ori) şi obiecte-simboluri ale războiului, tratată iniţial cu umor se transformă într-un comentariu violent la adresa societăţii de oriunde.
Desfăşurările de planuri sunt rapide, ritmul venind şi din coloana sonoră semnată de Yves Chamberland, o combinaţie ciudată de stiluri, un fel de decor format din sunete şi zgomote care impun schimbări grăbite de imagini. Hausvater nu foloseşte covorul rulant al lui Piscator, dar preia efectul derulării de la stânga la dreapta şi invers, a scenelor. Coregrafia Mălinei Andrei şi disponibilităţile corporale ale actorilor rezolvă foarte bine aceste treceri. De fapt, energia actorilor şi expresivitatea măştilor sunt punctele de la care porneşte construcţia spectacolui.
Galaxia Švejk urmăreşte romanul lui Jaroslav Hasek, într-o dramatizare destul de selectivă a întâmplărilor arătate. Regizorul dezrădăcinează eroul din graniţele sociale şi geografice în care sunt plasate evenimentele şi îl plimbă printr-o istorie universală a umanităţii. Plin de candoare, de mirare, de revoltă, Svejk (Gabriel Apostol) este soldatul-victimă a întâmplărilor politice. Îşi învinge frica prin nebunie şi prin inocenţă din care se întrevede revolta. Întors de la război, Svejk va regăsi umanitatea printre animale, alături de căţeluşa Galaxia (apariţie seducătoare în interpretarea Taniei Popa) singura capabilă să asculte povestea celuilalt.
Galaxia Svejk este în stagiunea bucureşteană a acestui moment un unicat prin problematică şi modalitate de expresie. Ne dezvăluie o trupă cu disponibilităţi nebănuite (Gabriel Apostol, Tania Popa, Marin Fagu, Victor Bucur, Ioan Brancu, Matei Chioariu, Alina Teianu, Petronela Purima, Cristian Mitescu, Ilona Hrestic, Georgiana Dinescu) şi o tendinţă repertorială care merită atenţia.
Print