A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti… Acesta ar putea fi începutul unui basm cu final fericit. La fel cum foarte bine ar putea deveni începutul unei minunate povești despre adevăr și umanitate, despre toleranță și reciprocitate. Un basm cu morală simplă în care binele învinge orice obstacol. Însă, tot atât de bine, acesta ar putea fi începutul unui basm despre cum noi, oamenii, nu suntem neapărat întotdeauna eroi și despre cum nu înțelegem care (ne) sunt, cu adevărat, granițele între a vrea și a putea. Finalul, de data aceasta, rămâne deschis, absolut interpretabil.
Fenomenul migrației nu mai reprezintă de multă vreme nici o utopie și nici un subiect neștiut. Ci dimpotrivă, atât la nivel european, cât și punctual, raportându-ne la situația României în ecuație, migrația a devenit unul dintre cele mai dure procese de modificare a realităților economice, sociale, culturale, religioase. S-a preschimbat agresiv într-un indicator al diversităților de cauze și efecte. Prin urmare, trebuie tratat ca atare. Ce ne demonstrează însă Catinca Drăgănescu prin spectacolul Rovegan, producție a Asociației Arena și a Teatrului Educațional Replika este tocmai faptul că problema migrației se poate încadra foarte bine și în tiparele unui basm. Alegoria se poate naște la intersecția dintre capitalismul ieșit din matcă, migrația masivă a forței de muncă spre Occident și celebra poveste a Caprei cu trei iezi, adaptată acum pentru prezentul nostru, cel de toate zilele. În urmă cu doi ani, Catinca, împreună cu întreaga echipă a spectacolului, realiza o documentare serioasă în mai multe localități din județul Vaslui, „polul sărăciei în Uniunea Europeană”. Scopul? Identificarea efectelor și dislocărilor produse în plan personal și social atât de cei care acceptă compromisul de pleca peste hotare, în speranța obținerii unui venit mai bun, cât să îi poată susține și întreține pe cei de acasă, precum și asupra celora rămași în urmă, datori, la rândul lor, să reziste.
Rovegan este un basm spus pe trei voci, mai precis un storytelling colectiv despre povestea unor mame nevoite să plece la muncă în Italia. Fărâmele de viață ale familiilor interogate de-a lungul cercetării, sunt ficționalizate acum și asumate de Valentina Zaharia, Mihaela Teleoacă și Silvana Negruțiu, ale căror interpretări se întrepătrund într-atât de unitar, încât emoția, comicul și empatia devin triadă permanentă. Subiectul n-ar fi neapărat unul nou – capra mamă e nevoită să plece în căutare de hrană pentru iezii săi, pe care îi instruiește să aștepte cuminți și să nu cadă în capcana dușmanului-lup. Extrapolând, spectacolul ne aduce în prim-plan parcursul Mioarei, hotărârea de a pleca pentru a lucra ca batandă pe meleaguri străine și repercusiunile pe care decizia le produce asupra familiei rămase în România. O dezbinare lentă, dar sigură. O derivă greu de controlat, un declanșator al abandonului școlar, al instaurării depresiei, al luptei împotriva sau a acceptării abuzurilor fizice și pierderea identității.
Cireșe amare, cartea Lilianei Nechita, devine o altă sursă importantă de inspirație în realizarea acestui spectacol. Scrisorile pe care autoarea avea să le trimită de-a lungul timpului acasă, familiei, prezintă întocmai realitatea covârșitoare și anduranța pe care trebuie să o dovedească fiecare migrantă în fața umilinței, a lipsei de respect și a condițiilor de trai impuse chiar și în Occidentul tuturor posibilităților. Mihaela Teleoacă interpretează o femeie care poartă pe umeri o povară imensă – aceea a sacrificiului în fața vieții și a celor dragi. Și reușește duios, cu ochi blânzi și cu o smerenie permanentă să îndure tot greul, amărăciunea și dorul nesfârșit. Reușește, totuși, dincolo de tot bulgărele de încercări să își găsească forța (și pe cea artistică deopotrivă) de a depăși și șantajul angajatorilor, și singurătatea și alienarea. Știe că trebuie. Acel trebuie cantonat în iluzia fericirii, a siguranței financiare, a unei ierarhii sociale. Trebuie aduce ziua de mâine și devine motivație și mecanism. Un crez repetat zilnic, în gând, printre străini, pe parcursul orelor nesfârșite de muncă și chin, în pauzele scurte de oftat și trimis scrisori către casă, în nopțile cu lungi insomnii. Trebuie să ocrotești, să iubești, să produci bani-bani-bani.
Valentina Zaharia surprinde prin claritatea asumării mijloacelor de joc. Interpretarea sa cuprinde transformări multiple, încât personajul său se încumetă spre un parcurs evolutiv serios, însă extrem de susținut și studiat. Ușor naivă, ușor fragilă, ușor ironică, Valentina știe să puncteze trecerile de la disperarea și neputința unei mame aflate în fața prea multor greutăți, la nonșalanța asumării unei noi dolce vita, precum și gustul înfrângerii și procesele degradării personale. Mezina familiei, Silvana Negruțiu, completează prin naivitatea, comicul și speranța permanentă a unui mâine mai bun. E puiul ce studiază din greu și crede cu tărie în gândul că statutul, deja dobândit, de olimpică o să îi fie de folos în viitor. Ghidul de supraviețuire în societate trebuie mai întâi învățat teoretic și ulterior aplicat. Păcat însă că realitatea naște uneori hăuri cu mult prea mari, iar sensibilitatea unui copil se poate preschimba într-o fracțiune de secundă fie în înstrăinare și anxietate, fie în eșec și vulnerabilitate în fața viciului.
Ficțiunea teatrală e completată de muzică live și proiecții ale faptelor reale. Mărturiile câtorva dintre familiile intervievate în perioada de documentare pentru proiect rulează în finalul spectacolului, ca o completare a valorii maximale a emoției. Rovegan șterge granițe, prejudecăți, clișee, idei preconcepute despre cum trebuie abordat fenomenul migrației și al sărăciei luciei și ne ajută să ne convingem încă o dată că nimeni nu pleacă de bine.
Centrul Replika
„Rovegan” de Catinca Drăgănescu
Regia: Catinca Drăgănescu
Video & documentare: Alexandra Dincă, Vlad Bȋrdu, Ionuţ Popescu
Muzica: Alexei Turcan
Distribuţia: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia
Print