Bazar de emoţii la Cartierul de dans

Andra Maria, Teatrologie, Anul III

Universul dansului cuprinde o imensă varietate şi paletă de partituri, culoare, expresie, ritm şi uneori teatralitate. Spectacolele de dans contemporan şi teatru-dans cunosc acum o nouă formă în trupurile celor care fac parte din această echipă de la Cartierul de dans, şi experimentează unde ale inconştientului şi platforme şi raze ale universului conştient şi inconştient.

Spectacolul de dans contemporan Corp bazar, realizat de Catrinel Catană, Timea Kovacs şi Andreea Belu este o analiză a trupului, minţii şi sufletului uman, având ca unic suport corpul, astfel fundaţia acestui spectacol se află în trupurile celor trei coregrafe şi în acelaşi timp interprete, iar culoarea, muzica şi ritmul sunt în expresivitatea lor, în partitura de mişcări pe care fiecare în mod diferit a ales să o folosească pentru a exprima realitatea socială şi ultramodernă în care ne aflăm, unde comunicarea nu mai există, oamenii folosesc un limbaj gol, lipsit de sens astăzi. De aceea expresia corpului şi mimica poartă un rol magic în reîntoarcerea individului în sferele universului, acolo unde poate, cândva putem să ne reîntâlnim şi să recomunicăm ca altădată, când un gest, o privire, valorează mai mult decât cuvinte goale… pentru că odată rostite ele pleacă din tine, pe când mişcarea trupului, a mâinilor, unduirea fiecărui unghi din fiinţă, gestul, sunt ale mele, le port cu mine mereu, ele transmit, dar continuă să facă parte din mine.

Cele trei personaje transmit un mesaj pe căile dansului contemporan, însă limbajul lor nu este unul abstract, poţi pricepe chiar dacă nu ai cunoştiinţe vaste în ale dansului, mai ales că există momente în care muzica vine în completarea mişcării, pentru a susţine cauza: suntem unul pentru altul un “somebody that i used to know” şi cu toţii ne întrebăm “are we human, or are we denser?”. Jocul şi copilăria ocupă un loc foarte important în viaţa noastră, suntem homo ludens, şi asta nu a lipsit, jocul cu flashurile de lumină  de stroboscop combinate cu dansul curat şi deschis al Timeei te duce acolo unde stăteai cu părinţii sau bunicii când erai mic şi vă uitaţi la diapozitive ore în şir şi uitaţi de treburile nasoale, oricare erau, temele de la şcoală, ordinea între jucării sau serviciul obositor de zi cu zi… apoi gesturile mici şi tăcerea sunt subtil prezente, ele cer o atenţie deosebită, cum se întâmplă cu soloul Andreei Belu. Un moment care sincer m-a înduioşat, mi-a amintit că trebuie să apreciem ceea ce avem şi să fim foarte atenţi la fiinţa noastră, pentru că este fragilă. Catrinel Catană are o partitură pe care am prins­-o puţintel mai greu, însă tehnica extraordinară şi combinarea stilurilor modern şi clasic sunt mai mult decât un efect vizual, în ceea ce o priveşte, atenţia cu care îşi conduce fiecare mişcare este însoţită de o energie puternică a gândului şi a poveştii.

Tonul acestui spectacol este unul cald şi totodată violent, gândindu-ne la tema abordată, a unui corp bazar, învăluit în iluzii, dominat de căutări ale propriului eu, al detronării lipsei de comunicare, prin arma celor trei artiste împotriva unei lumi în declin: dansul.

Într-o lume a dansului în care acesta devine pretext pentru noi expresii ale abstractului, unde te duci şi pleci la fel, ba chiar cu mai multe întrebări, gândindu-te că poate capacitatea ta de înţelegere este problema, subestimându-te sau învinuindu-te, un spectacol precum Corp bazar este un frumos mod de a te bucura de această artă şi de a privi altfel lumea; uneori e mai bine să nu spui nimic, ci să priveşti, să primeşti, şi să faci un gest, pentru o întreagă frază… Eu mă înclin! Şi aplaud frenetic cele cinci ieşiri la aplauze alături de ceilalţi din jurul meu, care, ca şi mine au venit la spectacol pe furtună, când metroul era inundat şi afară maşinile ignoranţilor te udau de-a dreptul din cap până-n picioare…

Dance! it’s the code word.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.