Teatrul „Maria Filotti” din Brăila prezintă joi, 29 noiembrie 2018, de la orele 19.00 și 21.00, la Unteatru din București, spectacolul „Before Breakfast” de Eugene O’Neill , regia Andrei și Andreea Grosu.
Acest proiect, care în 16 septembrie a deschis cea de a XII-a ediție a Festivalului „Zile și Nopți de Teatru la Brăila” , reprezintă atât pentru teatru, cât și pentru cei doi regizori, dar mai ales pentru cei doi redutabili actori Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki ocazia unei demonstrații teatrale de mare intensitate, emoție și performanță actoricească, anunță organizatorii.
„Partiturile celor două personaje, deopotrivă de dificile, sunt interpretate magistral de cei doi actori aflați în plină maturitate creatoare . In această narațiune , cu accente pe alocuri sfâșietoare , talentul și modernitatea reținută, dar intrinsecă, a viziunii regizorale, redă dramaturgiei lui O`Neill, nu modernitatea, ci perenitatea și universalitatea sa. 55 de minute de concentrare și de urmărire cu sufletul la gură , de către spectator, a avatarului acestui nefericit cuplu. Emoție uriașă , inteligență , subtilitate, rafinament, comunicare totală cu spectatorul și o poveste de viață, perfect posibilă. Ingrediente de mare clasă intr-o demonstrație de teatru modern, intrisec și nu exterior !”, spune Lucian Sabados, directorul Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.
Cadrul scenografic, creat cu rafinament de Vladimir Turturica, minimalist, dar esențializat și personalizat, devine al treilea „actor”’ al acestei drame.