Cafenelele şi teatrul

Mi-l amintesc pe Marcel Iureş citind poveşti de Crăciun. Se întâmpla acum câţiva ani la Ceainăria de la Teatrul Act. Undeva, la etaj, în blocul de pe Calea Victoriei în subsolul căruia s-a născut primul teatru particular din România, veţi descoperi una dintre cele mai frumoase ceainării ale Bucureştiului. Tot mai multe teatre au creat în ultimii ani spaţii de acest gen, unele mai bine exploatate, altele mai puţin. Cafeneaua-ceainăria culturală dezvoltată pe lângă un teatru este deja un trend. Nu îşi propune neapărat proiecte tip underground, ci, mai degrabă, să funcţioneze ca spaţiu de întâlnire în umbra sau sub umbrela farmecului scenei… Ori să funcţioneze pur şi simplu.

Tendinţa către ceea ce în afară poartă numele de mall cultural – cam ce-şi doreşte Teatrul Naţional să devină în câţiva ani – nu este încă evidentă la noi. Dar ce s-a întâmplat cu cinematografele în ultimii 20 de ani e un semn (bun sau rău, depinde din ce unghi priveşti) că aceeaşi soartă ar putea-o avea şi teatrele… Să devină 2 în 1 (sau 3, sau 5…, de la caz la caz). Deocamdată, câteva dintre ele au deschis în incintă sau lângă cafenele/ ceainării. Ideea, desigur, nu e nouă – în fond, nici n-a trecut aşa de mult de când Ziţa se ducea la Union să vadă comèdii – numai că astăzi e nici, nici… sau şi, şi (din nou, depinde din ce unghi priveşti).

Revenind la Ceainăria de la Act – într-un periplu prin şi pe lângă teatrele bucureştene. Este, cu siguranţă, cazul cel mai fericit. Dincolo de serile de poveşti şi de lectură la care au fost invitaţi de-a lungul timpului mari actori, dincolo de evenimentele multe şi variate car se întâmplă aici, dincolo şi de cele peste 1500 de volume pe care le descoperi la Sala de lectură, Ceainăria de la Teatrul Act este o lume în sine, un spaţiu viu în care ar putea şi uneori chiar se întâmplă întâlniri între public şi actori. Întâlniri care nu „strivesc corola de minuni”, nu rup vraja care se creează (şi trebuie să rămână vrajă) între scenă şi sală, ci o adâncesc.

La o ceaşcă de ceai „cu prăjituri de casă” se pot crea apropieri pe care teatrul, cu ritualul lui – ca să nu-i spun rutină, în lumea noastră – uită să le mai lase să se întâmple. Sensul şi scopul unui astfel de loc ar putea fi – dincolo de firma care, aşa cum spuneam, stă sub „umbrela” teatrului – tocmai posibilitatea întâlnirii şi de aici posibilitatea de a discuta despre… Dspre teatru, despre roluri, despre viaţa pe scenă. Aşa cum a fost gândită cafeneaua de la Act, ea funcţionează acum ca un mic satelit al teatrului şi aproape în fiecare seară există un program, se cântă jazz, sunt recitaluri de poezie (cu intrarea liberă) se ascultă teatru radiofonic… Locul e intim şi îmbie la poveşti, are o bibliotecă mare, e mobilat să semene cu un decor din… Cehov sau din ce lume vă place, iar dacă la toate astea adaugi posibilitatea unei întâlniri la ceai cu Marcel Iureş farmecul sporeşte.

Un spaţiu gândit la fel de special este Phonic Cafe de la Teatrul Metropolis, de pe strada Eminescu, cafeneaua de la etaj, din interior, deasupra sălii de spectacole. Extrem de modernă, ca, de altfel, toată clădirea Teatrului Metropolis, cafeneaua de aici este mai apropiată de ceea ce ar putea exista într-un mall cultural. Nimic paseist, un aer fresh, de spaţiu occidental la care ne-am aliniat şi noi de voie, de nevoie în ultimii ani, mobilat modern, stilizat, şi… dotat cu fonotecă. Nu e neapărat un loc pentru citit poveşti de Crăciun, dar poate fi oricând un loc pentru ascultat teatru radiofonic.

La Nottara, cafeneaua din hol de la etajul 1 e doar o cafenea… În singurul teatru bulevardier care există în Bucureşti (cu numele, pentru că programul nu-i este neapărat coerent în acest sens sau în altul – situaţie valabilă, de altfel, în cazul mai tuturor teatrelor capitalei), cafeneaua ar putea fi mai mult de-atât… Am intrat de curând, într-o după-amiază, în aşteptarea unui spectacol. Spaţiul teatrului Nottara este total neexploatat, nici gând să exite vreo cât de mică legătură între atmosfera de acolo şi scenă, nici o propunere coerentă care să trimtă cu gândul la Thalia. Doar un chelner plictisit, nişte mese ca toate mesele şi o cafea ostenită…

Povestea ar putea continua cu micuţa cafenea de lângă Teatrul de Comedie, cu Clubul Uniter, cu cel de Muzeul Ţăranului Român şi aşa mai departe, până la Lăptăria lui Enache… Întrebarea e nu câtă nevoie au teatrele de cafenele şi ceainării, ci câtă nevoie are publicul şi, mai ales, pentru ce.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.