Expoziţia de marionete „Călătoria lui Ţăndărică” se deschide pe 7 august la Palatul Șuțu – Muzeul Municipiului București și va putea fi vizitată până pe 20 septembrie, fiind adresată atât copiilor, cât şi tuturor celor pasionaţi de cultură, istorie şi teatru, se arată într-un comunicat al Teatrului Țăndărică. Vernisajul va avea loc mâine seară, de la ora 17.00.
Teatrul de păpuşi este cel mai vechi gen de spectacol de pe teritoriul României. La început, reprezentaţiile erau inspirate din Comedia dell’Arte, cu personaje şi evenimente adaptate la specificul naţional. Mai târziu – în toamna lui 1945 – s-a înfiinţat Teatrul de Păpuşi, sub conducerea actriţei Lucia Calomeri, alături de alţi artişti ai vremii. Împreună au ridicat primul spectacol, „Ţăndărică pe mările Sudului”.
„Noi, Ţăndărică, avem un principiu: mergem acolo unde este publicul nostru. Aşa că povestim «Călătoria lui Ţăndărică» printr-o expoziţie itinerantă prezentă timp de şase săptămâni la Bucureşti. Aici, păpuşile sunt atent alese dintr-o istorie de 70 de ani a teatrului şi marchează principalele repere în evoluţia teatrului de animaţie din România, rememorând atât artiştii, cât şi personajele ce au consacrat această artă teatrală aparte”, a declarat Călin Mocanu, directorul Teatrului Ţăndărică, explicând că e important pentru copii să vadă astfel de expoziții și spectacole pentru că ei gândesc în imagini și memorează vizual. „Aud mereu sintagma «copiii de azi nu mai citesc». Nu e chiar aşa. Ei îşi iau informaţiile altfel decât noi, trebuie să îi încurajăm să lucreze cu noua tehnologie, cu noile lor cărţi, gadget-urile. Este esenţial să ţinem mereu cont de ei”, a mai spus Călin Mocanu, precizând că e important ca la teatru copiii să nu se plictisească și să nu fie „culturalizați” forțat. „Vrem să vină spre noi, să vină la teatru ca la joacă, cu căutare, cu prietenie, cu fericire şi chiar cu obrăznicie, dacă vreţi. Să le asigurăm un loc în care ei să fie… Liberi”.
Expoziţia „Călătoria lui Ţăndărică” este deschisă de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00, la Palatul Şuţu, între 7 august și 20 septembrie.