Cea de-a doua ediție a Festivalului Fest(in) pe Bulevard se află în plină desfășurare la Teatrul Nottara din București, unde în această săptămână spectacole importante din România și din străinătate s-au întâlnit pe cel mai important „bulevard” din București.
În această seară, de la ora 21.00, în secţiunea competitivă a Fest(in)-ului pe Bulevard, este programat spectacolul „Carne (Maso)”, o producţie a A Studio Rubín din Praga. Autorul, Viliam Klimáček, este un renumit dramaturg contemporan din Slovacia, care a scris această piesă, special pentru a fi pusă în scenă la compania pragheză. Povestea este una și emoționantă, și cuceritoare. Personajele sunt puse în faţa unor alegeri drastice. Klára are de ales între a câştiga un loc în filarmonică cu orice preţ, în ciuda modului în care este tratată de către maestrul său, şi a emigra în străinătate unde să aibă job-uri mai mult sau mai puţin înjositoare. Regizorul, Jan Frič a montat spectacolul într-un stil curajos, propunându-și un impact puternic asupra spectatorului.