Carol Bouquet citeşte scrisorile de dragoste ale lui Artaud la Odeon

Teatrul Odean va găzdui săptămâna aceasta, în zilele de 11 şi 12 februarie, la ora 19.00, două seri de lectură care vor face, probabil, deliciul publicului. La invitaţia Institutului Francez şi a Ambasadei Franţei la Bucureşti, cunoscuta actriţă Carole Bouquet vine să citească din scrisorile de dragoste pe care Antonin Artaud, conştiinţă singulară a primei jumătăţi a secolului trecut, practician şi teoretician al unui teatru pe care-l dorea cât mai departe de cuvinte, i le-a scris unei actriţe în vogă în Parisul anilor ’20, cuprins de febra avangardistă. Pe atunci, Artaud însuşi era dedicate cauzei suprarealiste, care avea să-l dezamăgească în numai câţiva ani, din cauza politizării.  Întâmplător sau nu, această actriţă, pe numele ei adaptat la limba franceză Genica Athanasiou, era originară din România, mai exact din “micul Paris”. Rămas în istoria teatrului francez în această formă, numele ei era, de fapt, Ioana Athanasiu (sau Eugenia Tănase).

Povestea de amor dintre cei doi îndrăgostiţi de teatru a început, previzibil, la teatru, când tânărul Antonin Artaud, suferind şi dependent de opiu, şi actriţa venită din România, având puţin peste 20 de ani, făceau parte din trupa Teatrului „L’Atelier”, condusă de Charles Dullin. Tulburătoare, iubirea lor nu se stinge vreme de cinci ani, oriunde s-ar afla. Sfârşitul vine însă în 1927, când Genica juca în „La Coquille et le Clergyman”, spectacol care avea la bază un scenariu al tânărului şi neliniştitului ei iubit. Se întâmpla după câţiva ani de pasiune şi nebunie, a căror esenţă a rămas imortalizată în epistolele scrise de Artaud. Acestea aveau să fie publicate la Editura Gallimard, într-un volum intitulat simplu „Lettres à Genica Athanasoiu”, în 1969. Volumul se deschidea cu două poeme pe care Artaud i le dedicase aceleiaşi actriţe.

„Dragostea desăvârşită şi celestă” pe care Artaud era încredinţat c-o găsise atunci, în agitatul deceniu în care Parisul era stăpânit de artiştii dornici s-o rupă cu tradiţia şi să inventeze limbaje şi forme noi, a rămas închisă între copertele sobre, clasice, ale acestui volum (care n-a fost tradus în limba română), în care citim:

„Marsilia, 31 iulie 1922, luni

Iubita mea Genica, în după-amiaza asta am sentimentul c-ai fost tracasată din cauza mea. Mi-a trecut prin cap că poate n-ai primit cele două scrisori pe care ţi le-am trimis la adresa din strada Racine sau că le-ai citit şi te-au plictisit peste poate. Ar fi îngrozitor. Mi-e aşa de frică! Scrie-mi repede ca să mă liniştesc. Întreabă la hotel. Nu vreau să-ţi pricinuiesc nici cea mai mică suferinţă. Te iubesc atât de mult. Am din ce în ce mai multă nevoie de tine acum, când nu mai eşti aici. E ca şi cum aş fi despărţit de propriul meu corp. Tot ce fac, până şi faptele nesăbuite (DAR NU ŞTIAM), fac din dragoste pentru tine. Sunt din nou un copil mic, când mama era numai a mea şi nu mă puteam despărţi de ea. Acum, când mi-ai devenit la fel de indispensabilă ca ea, în faţa ta sunt chiar mai candid decât atunci.

Mă bucur că eşti la Cauterrets pentru că, ştiindu-te într-un loc pe care-l cunosc, mi-e mai uşor să fiu cu tine.

Fără îndoială că vreau să merg la malul mării, la Toulon. Dar după aceea????

Sunt atât de obosit în perioada asta petrecută aici. Urmează să fac un mare efort ca să suprim opiumul. Ceea ce îmi dă dureri înfiorătoare. Mai iau doar câte un sfert şi din ce în ce mai rar. Tu eşti cu mine mereu. Orice fac, chipul tău e aici şi mă priveşte, mă judecă, ia parte la ce fac.

Tu ce faci? Aştept cu nerăbdare alte veşti.

Din toată inima cu tine, toată dragostea mea.

Antonin Artaud”

În cele două seri de lectură, Carole Bouquet va citi din acest scrisori, aşa cum face şi în teatrele pariziene. Sub fascinaţiei acestei corespondenţe care subjugă pe aproape oricine citeşte, actriţa promite o incursiune emoţionantă, directă, în intimitatea unor artişti uniţi o vreme prin sentimente aflate acum în muzeul iubirii şi al artelor. „Deşi le-am citit de zeci de ori, scrisorile mă bulversează şi mă fac să plâng în continuare. Modul în care vede jocul actoricesc este sclipitor, descrie ce va fi ani mai târziu metoda unui Peter Brook; este minunat. Aş vrea ca publicul să se emoţioneze de adevărul prezent în aceste texte, ca la toţi poeţii vizionari. Independent de portretul lui Artaud, care vorbeşte la fel de bine despre teatrul epocii sale, de boala sa sau de vise, evocă şi dragostea. Iar când vorbeşte de dragoste, seamănă cu noi toţi”, a explicat actriţa.

Carole Bouquet este o figură singulară în cinematografia franceză. La 17 ani, a jucat în “Acest obscure obiect al dorinţei”, filmul de referinţă al lu Luis Buñuel, după care a fost moartea în “Buffet froid”, pelicula lui Bertrand Blier. Eticheta de frumuseţe inaccesibilă a primit-o chiar atunci şi ea s-a consolidat prin rolurile jucate în peste 40 de filme, continuând să existe şi azi, când actriţa are 54 de ani şi a încercat şi alte ipostaze, precum cea de femeie de afaceri sau de militant activ pentru întrajutorarea minorilor maltrataţi şi a oamenilor rămaşi fără locuinţă. În 1989, Carole Bouquet a câştigat Premiul César pentru Cea Mai Bună Actriţă, pentru rolul din “Prea frumoasă pentru tine”, în care-l avusese partener de platou pe Gerard Dépardier, care i-a influenţat semnificativ traseul profesional, fiindu-i, o vreme, şi partener de viaţă.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.