Ce se ascunde în spatele scandalului de la UNATC?

Urmăresc de câteva zile cum decurge scandalul din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. În presă, pe Facebook, în curtea universității se dau lupte grele. Se aduc acuze, numele UNATC e murdărit de și din toate părțile și asta e cel mai trist, mai ales pentru cineva care a trecut prin acea universitate. Mai puțin clar este, deși s-a scris și s-a comentat enorm, pentru ce anume se duce această luptă și ce anume se urmărește cu ea.

Am vorbit în ultimele zile cu studenți din UNATC, cu profesori, cu oameni din interior, iar părerile sunt diverse și contradictorii. Și după ce discuți cu studenți, masteranzi, foști sau actuali profesori, îți dai seama de un lucru aproape amuzant, dar tipic pentru lumea noastră: fiecare are de dus lupta lui personală, pe care o leagă cumva de evenimentele din facultate. Și în discursul oricui îți răspunde la întrebare revine obsedant ideea că „treburile sunt mai complicate decât se vede” și că „ceva e putred de ambele părți”, dar nu știm exact nici ce, nici cum, nici de ce.

Și totuși, care e miza acestor bătălii în care unul dintre grupuri este, evident, mai bine organizat, mult mai bine reprezentat în presă, cu un discurs mai atrăgător și foarte în trendul societății noastre în care știm exact pe ce butoane să apăsăm ca să avem succes și să fim în lumina (bună!) a reflectoarelor. De partea cealaltă, un grup mai puțin coerent, mai puțin organizat, cu un discurs mult mai puțin seducător pentru presă, tributar lumii vechi și unei alte generații, pe care primii se grăbesc s-o declare depășită.

Dacă ne întoarcem puțin la originile scandalului, vom vedea că apele sunt mult mai tulburi. Adrian Titieni spune clar că e o problemă mai veche și că e vorba despre fonduri cheltuite fără acoperire de Sorin Botoșeneanu. Or, începutul scandalului are a face cu demisia fostului decan de la Film și cu reducerea fondurilor pentru revista Film Menu, care s-ar fi reflectat în tiraj, mai exact, în loc de 3000 de exemplare gratuite, publicația ar fi urmat să fie distribuită în 1500 de exemplare gratuite. Acum, dacă ne calmăm puțin și privim lucrurile fără să ne lăsăm influențați de tot ce a apărut în presă, de toate discursurile revoluționare și de toate scrisorile deschise, nu putem să nu ne întrebăm de ce a fost atât de supărată redacția revistei, în condițiile în care în România acestui moment tot ce înseamnă revistă tipărită, carte sau ziar tipărit are de suferit în privința tirajelor. Revistele de cultură se chinuie să supraviețuiască în tiraje cât de mici, altele supraviețuiesc numai online. Ca atare, dacă dragostea de artă te mână, poți să ajungi gratuit la un public uriaș și dacă tirajul e ceva mai mic. Niciun redactor de la un ziar sau revistă nu știu să se fi simțit direct atacat atunci când din motive economice tirajul respectivei publicații s-a micșorat (și asta s-a tot întâmplat în ultimii ani). Mai grav este atunci când se intervine în politica editorială, ceea ce în acest caz se pare că nu s-a întâmplat.

Așadar, tirajul micșorat e un motiv și nu e… Dar a fost picătura care a umplut paharul. Însă care pahar? Probleme și conflicte între generații care mocneau de mult în UNATC au ieșit la suprafață, evident alimentate din afară de oameni care au un interes să o facă (dar care e acel interes?) și care au avut norocul că mulți dintre absolvenți își aveau ranchiunele lor personale cu facultatea, unii pe bună dreptate. Și așa s-a ajuns la o falsă problemă care a luat proporții fantasmagorice și a devenit de-a dreptul ilară. S-a trecut de la problema reală (oricare ar fi ea și orice nume ar purta) la acuzații mai mult sau mai puțin ridicole, inventate, contrafăcute, de homofobie, rasism, antisemitism, într-o furie care devine de-a dreptul înspăimântătoare. Această poveste cu discriminarea a ajuns, cel puțin aici, să-ți dea fiori reci și să te simți prins într-un așa-zis mecanism al „dreptății”, care seamănă cu unul dintr-o distopie. Și care e cu atât mai periculos cu cât pare corect absolut.

Mai exact, ce se întâmplă de fapt în UNATC? Pentru că sistemul are multe, foarte multe hibe, pentru că produce absolvenți pe bandă, pentru că lucrurile nu funcționează tocmai bine pe toate palierele, toată această mișcare de stânga agresivă a găsit teren fertil, a profitat de o scânteie de scandal (pe care conducerea UNATC l-a gestionat neinspirat) și, peste toate astea, au adăugat sarea și piperul atât de dragi lumii noastre: acuzațiile de discriminare. Așa au mers la sigur, bătălia e pe jumătate câștigată.

Că între timp peste 150 de studenți din facultate au semnat o scrisoare deschisă adresată opiniei publice, în care se desolidarizează de conflictul stârnit de Andrei Rus, nici nu mai contează. Oricum, nu mă îndoiesc că în curând vor apărea articole în care se va scrie că au fost amenințați cu exmatricularea și obligați să semneze. Din păcate, așa-numita corectitudine politică se poate transforma într-un monstru la fel de periculos ca vechiul sistem, cu defectele lui cu tot. Și discriminarea are, și ea, mai multe fețe. Una dintre atitudinile generate de conflictul din UNATC, date fiind numele vehiculate în el de-o parte și de alta, a fost: „Ca să fiu cool, ca să fiu în trend, trebuie să fiu tânăr și anti, altfel o să fiu considerat vetust”.

Ce se ascunde de fapt în spatele acestui scandal? Rămâne o întrebare fără răspuns, în ciuda puhoiului de răspunsuri care au circulat în aceste zile pe Facebook.