Ce spectacole vin la Fest(in) pe Bulevard

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în perioada 7-18 octombrie 2017.

Ediția de anul acesta reunește 35 de spectacole de teatru, două spectacole de muzică și  multe evenimente conexe la care participă artiști din opt țări: Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, Franța, Germania, Republica Moldova și România.

A cincea ediție a Festivalului va avea șapte secțiuni:

Criza pubertății, criza adolescenței – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții pentru și despre tineri;

Text sau pretext – secțiunea va cuprinde spectacole prin intermediul cărora vom încerca să facem cunoscută publicului importanța echipei de creatori și de artiști în realizarea unei producții scenice. Astfel, se vor prezenta câte două variante de spectacol pe același text și un spectacol cu două variante de distribuție;

Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care vă propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;

Premiere în Fest(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;

Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului.

Multi Art EXIT – fostul festival de teatru pentru persoane private de libertate a devenit una dintre secțiunile festivalului în 2015. Se va desfășura în  zilele de 22 și 23 noiembrie

In memoriam, dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc.

Manifestarea mai cuprinde evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură pe texte pentru și despre adolescenți, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), vernisajul unor expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO.

Programul festivalului este următorul:

Sâmbătă, 7 octombrie

Ora 16.30: în fața Teatrului Nottara

Eveniment stradal, regia: Mihai Lungeanu

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Deschiderea Festivalului

Ora 18.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

My darling Missis Kronky de John Patrick, regia: Mihai Țărna

Durata: 2h 15 min (fără pauză)

Producţie a Teatrului de Revistă Ginta Latină (Republica Moldova)

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Eterna Musica, regia și coregrafia: Mălina Andrei

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Producție a Asociației Europene Franța-România 1989. Mnemosyne

 

Duminică, 8 octombrie

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Jurnalul lui Robinson Crusoe, după Insula de Gellu Naum, regia: Mihai Măniuțiu

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producţie a Teatrului Odeon, Bucureşti

Ora 18.00 și 19.30 (vor juca ambele distribuții): Teatrul Național București, Sala Mică

Fetița soldat*** de Mihaela Michailov, regia: Silvia Roman

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producție a Centrului de Creație și Cercetare Ion Sava, în cadrul programului 9G la TNB

Ora 20.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Tartuffe, de Molière, regia: Vențislav Asenov

Durata: 2 h (fără pauză)

Producţie a Teatrului de Dramă şi de Păpuşi, Vraţa (Bulgaria)

Spectacol supratitrat în limba română

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Deschiderea Secțiunii competitive 

Prezentarea juriului de specialitate

Ora 21.15: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Somnambulism*** de Iaroslava Pulinovici, regia: Alexandru Mâzgăreanu

Durata reprezentației: 1h 40 min (fără pauză)

Producţie a Teatrului Nottara, Bucureşti

Luni, 9 octombrie

Ora 12.00: Institutul Balassi

Călătoria după Constantin Abăluță, regia: Gavriil Pinte

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București (cu sprijinul Institutului Balassi din București)

Ora 18.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu 

Lansare de carte de teatru

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Hamlet, după William Shakespeare, un spectacol de Ada Lupu Hausvater

Durata: 2h 50 min (cu pauză)

Producție a Teatrului Național Timișoara

Ora 18.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia: Mc Ranin

Durata: 2 h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Tony Bulandra, Târgoviște

Ora 19.00: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Spectacol-lectură

Ora 21.15: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Homemade. O poveste de-a râsul-plânsul despre părinți și copii***

regia: Márta Vargyas, dramaturgia: Réka Biró, Katalin Deák

Durata: 2h 45 min (cu pauză)

Producţie a Teatrului Maghiar de Stat Cluj

 

Marți, 10 octombrie

Ora 18.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu

Lansare de carte de teatru

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Studio

Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, regia: Vlad Massaci

Durata: 2h 10 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Clasic Ioan Slavici, Arad

Ora 18.15: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

8 femei de Robert Thomas, regia: Andreas Merz-Raykov

Durata: 2h 15 min (cu pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

Ora 19.00: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Spectacol-lectură

Ora 20.30: Teatrul Odeon, Sala Mare

Oscar și Tanti Roz*** de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Petru Vutcărău

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Eugen Ionescu, Chișinău

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Iubirea la oameni *** de Dmitri Bogoslavski, regia: Evghenia Berkovici

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

 

Miercuri, 11 octombrie

Ora 18.00: Teatrul ACT

Lungs de Duncan Macmillan, regia: Nicolae Constantin Tănase

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului ACT, București

Ora 20.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Respirații *** de Duncan Macmillan, regia: Radu-Alexandru Nica

Durata: 1h 40 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Ariel, Târgu Mureș

Ora 20.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe, regia: Erwin Șimșensohn

Durata: 1h 50 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Excelsior, București

Ora 21.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Războiul nu a început încă de Mikhail Durnenkov, regia: Bobi Pricop

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Toma Caragiu, Ploiești

 

Joi, 12 octombrie

Ora 11.00: Librăria Cărturești-Verona

Spectacol-lectură

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Leonce și Lena de Georg Büchner, regia: Vlad Cristache

Durata: 1h 45 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Maria Filotti, Brăila

Ora 20.00: Teatrul Odeon, Sala Studio

Orb de mină de Székely Csaba, regia: Catinca Drăgănescu

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe

Ora 20.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate de Mircea M. Ionescu, regia: Sandu Grecu

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Satiricus I.L. Caragiale, Chișinău

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Să-i ȋmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello, regia: Dan Lăcătușu

Durata reprezentației: 1h 50 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara și a Teatrului de Artă, București

 

Vineri, 13 octombrie

Ora 11.00: Librăria Cărturești-Verona

Spectacol-lectură

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

I Have A Doll in My Closet*** de María Inés Falconi, regia: Carlos de Urquiza

Durata: 1h (fără pauză)

Producție a Companiei Grupo de Teatro „Buenos Aires”, Buenos Aires (Argentina)

Spectacol supratitrat în limba română

 

Ora 19.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu 

Lansare de carte de teatru

Ora 19.15: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Totul e relativ de Alan Ayckbourn, regia: Felix Alexa

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

Ora 20.00: Teatrul Țăndărică, Sala Mare

Heartbeat ***(musical) de Kim Doo Hwan, regia: Bae Eun-Wook, regia muzicală: Jang II-seung, coregrafia: Shin Jong-cheol, muzica originală: Kim Doo-hwan

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Producție a Companiei Donghwa Tree Theatre, Seul (Coreea de Sud)

Spectacol supratitrat în limba română

 

Sâmbătă, 14 octombrie

Ora 18.00: Teatrul Țăndărică, Sala Mare

Weissbrotmusik*** de Sasha Marianna Salzmann, regia: Nick Hartnagel

Durata: 1h 5 min (fără pauză)

Producție a Companiei Theater Strahl Berlin (Germania)

Spectacol subtitrat în limba română (cu sprijinul Institutului Goethe din București)

Ora 19.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu 

Lansare de carte de teatru

Ora 19.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Exploziv de Elise Wilk, regia: Andrei Măjeri

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Burlaci şi burlăcițe de Hanoch Levin, regia: Alessandra Giuntini

Durata: 1h 40 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

 

Duminică, 15 octombrie

Ora 18.00: Teatrul Țăndărică, Sala Mare

Kimberly de David Lindsay-Abaire, regia: Andreea Vulpe

Durata: 2h 15 min (fără pauză)

Producție a Teatrului de Comedie, București

Ora 20.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, regia: Claudiu Goga

Durata: 2 h 45 min (cu pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

20 noiembrie***, după Lars Noren, un spectacol de Eugen Jebeleanu

Durata: 1 h (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Radu Stanca, Sibiu

 

Luni, 16 octombrie

Ora 11.00: CafeNott, Teatrul Nottara, etaj 1

Colocviu

Ora 12.00Institutul Balassi

Călătoria după Constantin Abăluță, regia: Gavriil Pinte

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București (cu sprijinul Institutului Balassi din București)

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry, regia: Peter Kerek

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului German de Stat, Timișoara

Spectacol supratitrat în limba română

Ora 19.00: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Spectacol-lectură

Ora 20.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Debela / Thick Chick*** de Silvija Šesto Stipančić, regia: Snježana Banović

Durata: 50 min (fără pauză)

Producție a Companiei Kazalište Mala scena, Zagreb (Croația)

Spectacol supratitrat în limba română

 

Marți, 17 octombrie

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Ursul de Anton Pavlovici Cehov, regia: Felix Alexa

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Producție a Teatrului de Stat, Constanța

Ora 19.30: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Visul unei nopți de vară, după William Shakespeare, regia: Cristian Pepino

Durata: 1h (fără pauză)

Producție a Teatrului Țăndărică, București

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Pe jumătate cântec, un spectacol de Crista Bilciu

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Spectacol realizat în regim independent, București

Miercuri, 18 octombrie

Ora 11.00: CafeNott, Teatrul Nottara, etaj 1

Colocviu

Ora 19.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Gala Premiilor Fest(in) – 2017

Ora 19.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

The Tango Orchestra Tibor Cári

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Ora 21.00: Petrecere marca Nottara.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.