Cehov şi gustul proustian al vişinelor

Într-un interviu, Felix Alexa vorbea despre Cehov şi gustul proustian al vişinelor. Şi exact această aromă nostalgică reuşeşte s-o surprindă vizual şi emoţional în „Livada de vişini”, spectacol montat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Livada lui este conservată cu grijă în zeci de borcane, aşezate într-un dulap imens, transparent, strânse într-o imagine care îţi îngheaţă ochiul într-un punct fix şi te trimite cu gândul la anii scurşi, la amintiri, la viaţa personajelor, la fericirea trecută, la ultima încercare de resuscitare a unei lumi care îşi cere cu disperare dreptul de a mai exista.

O imagine-eseu, dură ca o operaţie pe cord sau ca o lovitură de topor în vişinii abia înfloriţi. Scenografia Dianei Ruxandra Ion întruchipează stilizat şi expresiv gândurile lui Felix Alexa. De fapt, acest dulap, pe parcursul spectacolului, devine obiect-personaj, martor bătrân ca şi Firs al trecutului. În faţa acestui dulap există un culoar strâmt, un fel de graniţă între scenă şi livadă, unde personajele îşi trăiesc cumplitele momente de aşteptare. Restul spaţiului este separat de scaune în diverse forme si mărimi, marcând locurile casei, dar şi etapele afective. Personajele cehoviene rătăcesc cel mai des în camera copilăriei. Întoarsă de la Paris, Ranevskaia va împărţi jucării tuturor, cu excepţia Variei, fiica ei adoptivă, singura pentru care livada de vişini este o problemă reală şi nu o fericire nostalgică. Întregul spectacol al lui Felix Alexa este strâns în jurul unei nostalgii care anunţă dezastrul iminent, punctat ca într-un film psihologic de ritmul obsedant al muzicii lui Alexander Bălănescu.  

Maia Morgenstern, cu aerul ei aristocratic, cu o sensibilitate între forţă şi slăbiciune, este parte importantă a atmosferei cehoviene şi oferă în Ranevskaia o prezenţă impresionantă. Rolul se potriveşte actriţei şi actriţa rolului, până aproape de final, când regizorul atacă surprinzător zona melodramei. Aproape că îţi pare rău că Ranevskaia suferă atât de mult şi atât „de la vedere”, poate că era suficient momentul când, după petrecere, la aflarea veştii că livada a fost vândută, toate personajele se opresc din dans, iar ea continuă cu gesturi mecanice într-un fel de ritual al durerii. Toate celelalte scene din final sunt construite în acelaşi sens, dar fără acelaşi efect. Marius Manole în Lopahin este surpriza distribuţiei făcută de Felix Alexa şi un contrapunct inspirat. Energic şi mirat de posibilităţile lui financiare, nici rău, nici bun, nici bădăran, este mai degrabă tipul descurcăreţului chitit să facă bani. Marius Manole prinde bine psihologia ignorantului capabil să calculeze viitorul în ruble şi trecutul în reuşita prezentului. În timpurile noastre, poartă numele de pragmatic pentru că măsoară valoarea livezii şi profitul adus de ea ca teren pentru case de vacanţă. Banul este măsura absolută a noii lumi care va invada livada, iar acest lucru îi consolează şi frustrarea de a nu avea curajul s-o ceară de soţie pe Varia (personaj bine susţinut de Irina Movilă). Nici a doua poveste de dragoste dintre Ania cea ludică (Ioana Anastasia Anton) şi Trofimov (Conrad Mihai Mericoffer), veşnicul student cu principii raţionaliste care îl situează deasupra iubirii, nu se va împlini.

Întreaga distribuţie aleasă susţine viziunea lui Felix Alexa şi acoperă paleta vastă a personajelor cehoviene, dublând textul de cele mai multe ori cu o stare de dincolo de cuvinte. Mircea Albulescu îl plimbă în scenă pe bătrânul şi devotatul Firs ca pe o fantomă, aproape obligând trecutul să supravieţuiască, actorul transformă puţinele replici într-o cheie a spectacolului. Vorbăriei neîntrerupte şi incapacităţii lui Gaev de a salva livada, Şerban Ionescu îi suprapune nota tragi-comică a resemnării. Contabilul Epihodov, care prin ghinioanele lui este motiv de glumă pentru toată lumea, în final îşi ia noua sarcină şi noul stăpân foarte în serios. Asigurat de predispoziţia sa faţă de comedie, Mihai Calotă face un rol plin de umor în cel mai serios sens al cuvântului, iar trioul Epihodov, Duniaşa (savuroasă Ileana Olteanu), Iaşa (Răzvan Oprea) pare construit pentru a o alimenta. Comedia este prelungită de Marius Rizea în Pişcik (cel mereu în căutare de bani cu împrumut) sau Ana Ciontea în Charlotta (poate prea schematizată).

În mijlocul dramei, râdem şi parcă Cehov râde de noi. Iar Felix Alexa a înţeles acest lucru şi ni-l spune cu o tensiune aparte, care te face să te gândeşti la grăbita lume nouă care veşnic taie cu toporul de la rădăcină o viaţă veche. Se poate salva o livadă de vişini prin conservarea fructelor? Puţin probabil. Dar aroma proustiană declanşează afectivitatea. Spectacolul însumează un mesaj etern într-o imagine-metaforă care ar trebui să ne trimită către lungi ore de meditaţie.

Print

Un Comentariu

  1. spectator 20/05/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.