Cele mai bune spectacole ale anului 2009

Revista Yorick vă propune, înainte de acordarea premiilor UNITER, un top al membrilor redacţiei, cu cele mai bune spectacole ale stagiunii.

Trei spectacole pentru care îmi doresc un timp de răgaz să le pot revedea. Vă propun trei spectacole excelente, nu un Top3: “Pyramus & Thisbe 4 You”, realizat de Alexandru Dabija la Teatrul Odeon, “Slugă la doi stăpâni”, pus în scenă de Mihai Mălaimare la teatrul MASCA şi “Sinucigaşul”, în regia lui Felix Alexa, la Naţionalul bucureştean.

-“Pyramus & Thisbe 4 You” de William Shakespeare, la Teatrul Odeon – regia: Alexandru Dabija; scenografia: Cosmin Ardeleanu; Andrei Marinescu şi-a adaptat traducerea textului shakespearian pentru fiecare dintre cele patru versiuni de joc ale scenei meşterilor din “Visul unei nopţi de vară” în parte. Din distribuţie fac parte: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Ana Maria Moldovan, Ionel Mihăilescu, Mircea Constantinescu, Marius Damian, Pavel Bartoş, Gabriel Pintilei, Mihai Smarandache, Victor Cociorba, Nicu Coman, Cristian Dunăreanu, Dan Iosif, Ion Iosif, Constantin Neagu, Dumitru Neagu.

Dincolo de strălucirea unui spectacol inteligent, dincolo de bucuria jocului, dincolo de excelenţa mijloacelor regizorale, “Pyramus & Thisbe 4 You” pune cu acuitate problema spectacologiei româneşti de azi. Depun mărturie pentru acest spectacol cu un citat din cronica scrisă de Alice Georgescu în “Dilema Veche” (octombrie 2009): “Pot să spun doar că, până la un punct, m-am distrat copios, ba am râs, chiar, cu hohote şi cu lacrimi, deoarece “găselniţa” mi se părea foarte amuzantă; am avut, pe alocuri, răgazul să mă întreb dacă, pentru un neofit, aluziile multiple şi glumele cu subiect net circumscris profesiunii teatrale au aceeaşi savoare ca pentru membrii “breslei” (care, ca întotdeauna la premieră, umpleau gradenele – se joacă avînd publicul instalat pe scenă – în seara când am văzut eu spectacolul), dar, una peste alta, “Pyramus & Thisbe 4 You” (acesta e, deloc întâmplător, titlul producţiei) mi-a apărut ca o realizare scenică bine clădită, simpatică, spirituală, sprinţară, vioaie ş.a.m.d. Până la un punct, repet. Pînă la punctul, anume, cînd râsul mi-a îngheţat în gât şi când, dintr-o dată, vesela glumiţă de la Odeon a căpătat dimensiunile şi implicaţiile unei alegorii a teatrului românesc de azi. O alegorie înspăimântătoare şi absurdă, teribil de adevărată şi teribil de tristă.(…) Regizorul şi, nu mă îndoiesc, autorul moral al întâmplării este Alexandru Dabija. Cuvântul moral e bine plasat aici, din toate punctele de vedere. Ceea ce a făcut Dabija este mult dincolo de un simplu spectacol, mult dincolo de o simplă idee “haioasă”, mult dincolo de o simplă farsă aşa zicând colegială; este o luare de poziţie – cu atât mai importantă cu cât vine “dinăuntru” – într-o chestiune gravă, pe care, de acum încolo, nimeni, în teatrul românesc, nu va mai putea s-o ignore. Decât riscând să repete, la nesfârşit, scena meşterilor din “Visul unei nopţi de vară”.

-“Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, la Teatrul MASCA – regia: Mihai Mălaimare; asistent regie: Ana Maria Paslaru / Dora Iftode; scenografie şi costume: Sanda Mitache; coregrafie: Ioana Macarie; lupte scenice: Ion Albu; chitară: Vladimir Pezantes; muzica: Razvan Alexandru Diaconu; acrobaţie: Ionut Corlaci. În distribuţie: Andrei Gonczi, Ana Sivu Daponte, Alina Crăiţa, Ana Turos, Aurel Sandu, Valentin Mihalache, Bogdan Angelescu, Răzvan Teodorescu, Ionuţ Ghenu, Laura Dumitraşcu Duică, Andrei Drăgulescu.

“Sunt cu toţii, o spun fără nici o rezervă, actori totali. Cântă, dansează, se dau ca Făt-Frumos de trei ori peste cap să ajungă protagoniştii unei acţiuni esenţiale, stau în cap şi vorbesc perfect. Impostaţie ireproşabilă şi o dicţie de invidiat. Toţi îşi dau măsura bucuriei de a juca într-un spectacol plin de fantezie, dar perfect controlat de Mălaimare care, deşi a creat un spectacol insolit, cu un desen bogat al mişcării, a ştiut să facă din mască un chip adevărat, capabil să reacţioneze şi să transmită emoţiile atât de puternice ale firii omeneşti mereu îndrăgostite. Bătăile inimii accelerate de numele iubitului precipită gestul, avariţia este semnalată printr-un tremur de muşchi, acomodarea socială se descrie în mişcări ample…” – sunt câteva rânduri din cele pe care le-am scris la premieră. Şi nu încetez să mă mir de obstinaţia cu care Teatrul MASCA este ocolit de cronicari. Încep să cred că profesionalismul intimidează. Că indisponibilitatea la compromis te face indezirabil. Teatrul MASCA este şi o şcoală. Teribil de grea, condusă de un director sever care îşi antrenează elevii pentru performanţă şi îi educă pentru artă.

“Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, la Teatrul Naţional Bucureşti – regia, ilustraţia muzicală, lighting design: Felix Alexa; traducerea: Maşa Dinescu; scenografia: Diana Ruxandra Ion. În distribuţie: Dan Puric, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Ileana Olteanu, Marius Bodochi, Tania Popa, Andrei Finţi, Maria Buză, Silviu Biriş, Lamia Beligan, Rodica Ionescu, Florin Lăzărescu, Ana Macovei, Tatiana Constantin, Vitalie Bichir, Alexandru Nedelcu, Mădălina Ciupitu şi Nikita Dembinski.

Este unul dintre rarele spectacole care îmi reamintesc sensul primordial al artei, de funcţia cathartică a teatrului, de datoria lui faţa de cetate, de obligaţiile cetăţii faţă de teatru. Despre spectacol, cel mai bine vorbeşte regizorul Felix Alexa: “Mă gândesc de foarte mult timp la <Sinucigaşul> şi cred că este momentul cel mai potrivit pentru acest text. Acum când trecem prin deja celebra criză mon­dială, când viaţa unui om devine marfă, când nu mai contează valorile umane, ci doar ce se tranzacţionează, în toate sensurile. În acest context, mi se pare o piesă foarte puternică şi actuală. Nu am urmărit partea politică, care evident este conţinută în text, ci latura profund umană. M-au interesat reacţiile umane extreme ale per­sonajului şi cinismul textului, cruzimea lui. Doream o traducere nouă, pentru că cele vechi mi se păreau depăşite. Maşa Dinescu, o excelentă traducătoare din rusă, cu care am mai colaborat şi la Metropolis pentru <În rolul victimei>, a făcut o nouă traducere a variantei integrale a piesei lui Erdman. <Sinucigaşul> e o piesă legendară în Rusia, un text care, paradoxal, l-a facut celebru, dar l-a şi distrus pe autorul lui. Erdman devenea celebru la 28 de ani, Stanislavski si Meyerhold se luptau să îl pună în scenă în teatrele lor, iar Stalin a interzis categoric publicarea şi montarea lui. Ca o ironie cruntă a sorţii, Erdman a murit fără să-şi vadă vreodată piesa jucată. Văd în sală tineri care nu ştiu mai nimic despre Stalin, care nu au trăit nici măcar perioada lui Ceauşescu şi care reacţionează extraordinar la spec­tacol şi la text. Podsekalnikov, personajul principal, are o replică în piesă care îmi place foarte mult. El spune: <Dacă nu am reuşit să înving cu viaţa, voi învinge cu moartea>. Această replică se potriveşte cumva şi destinului lui Erdman. Eu am construit spectacolul pe un paradox, cel al omului simplu, banal, care reuşeşte în situaţii extreme, fără voia lui, să ajungă erou. Unul simbolic pentru o societate în putrefacţie, în care omul devine o marfă vie.” – într-un interviu acordat Mirelei Sandu pentru revista “Teatrul azi” (ianuarie 2010).

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.