Cine are nevoie de teatru

Vă propuneam în toamna anului trecut o revistă de teatru săptămânală. A început 2010 şi Yorick merge mai departe. Nu despre proiectele pentru anul care a început vreau să vorbim – ele există şi le veţi descoperi la momentul potrivit -, nici despre câte s-au întâmplat şi, mai ales, câte nu s-au întâmplat în teatrul din România în 2009. Desigur, au fost festivaluri, au fost premiere, au fost şi discuţii, şi dispute, a fost Gala Uniter, a venit criza care – zice-se – a afectat Festivalul Naţional de Teatru şi nu numai. Şi a murit Gheorghe Dinică!

Nu dorim nici să facem un bilanţ sau să discutăm despre calitatea şi cantitatea producţiilor de pe scenele româneşti de anul trecut sau despre ce premiere se află acum în pregătire. Ci despre cine are astăzi nevoie de teatru şi de ce fel de teatru are nevoie publicul de azi. Nu întâmplător am început în luna decembrie a anului trecut o serie de anchete în facultăţile din Bucureşti numite „De ce (nu) merg studenţii la teatru…”. Unele dintre răspunsuri au fost, ca să folosim o formulă elegantă, o invitaţie la meditaţie… Spre exemplu: „Nu ştiu exact ce anume vreau să văd. Ştiu sigur însă că nu vreau SF, nu vreau vulgaritate în nici o formă a ei (cea care făcea deliciul colegilor de liceu la o piesă de teatru) şi nu mai vreau sub nici o formă Caragiale. Vreau să văd pe scenă tragici antici.” Sau: „Teatrul ideal: piese de teatru clasice şi moderne, într-o abordare autentică, lipsită de „teribilismul” regizoral. Atelier de teatru pentru copii, cu reprezentări.”. Sau: „Să nu fie plictisitor, să fie amuzant. Să fie un fel de Parthenon în care să fie jucate numai comedii”…

Răspunsul aşteptat l-am primit însă pe negândite, atunci când am propus un concurs de cronici de teatru. Una dintre ele a venit de la o liceană din Bârlad, pe nume Antonia Niţă, al cărei „secret” l-am descoperit cu o bucurie pe care trebuia să v-o împărtăşesc. Se numeşte „Vrem mai mult(i) (la) teatru”…

„Pentru că frumos este să ne prezentăm, am ales să spargem gheaţa pe acest blog (http://www.vrmmt.blogspot.com) spunând câte ceva despre noi. Noi suntem trei iubitoare de teatru, eleve ale Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad, care doresc să pornească o campanie de promovare atât a Teatrului „Victor Ion Popa”, cât şi a celorlalte teatre din ţară. Probabil vă întrebaţi „De ce teatru?”. Răspunsul nu e unul complicat. Pentru că ne place ceea ce vedem acolo şi gândul ca ar putea dispărea ne îngrozeşte. În plus, vrem să împărtăşim şi celorlalţi din bucuria oferită de vizionarea unei piese de teatru şi să-i determinăm să ni se alăture, chiar, în încercarea noastră de a promova această formă de artă care, din păcate, a fost pusă în umbră de evoluţia tehnologică.

Prin urmare, îi invităm pe toţi cei interesaţi să ni se alăture.” Atât.

Ce ne-am dori pentru 2010? Să reuşim împreună – aşa cum ne-a urat o minunată doamnă care de ani mulţi iubeşte teatrul şi scrie despre el – să mişcăm măcar un atom din praful de pe scândura scenei româneşti de azi.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.