Claudiu Bleonţ nu acceptă să fie ipocrit

“Cel dintre voi care se simte fără păcat să arunce primul piatra!” Nu judec gestul făcut de Claudiu Bleonţ săptămâna trecută la conferinţa de presă de la Arad. Nu ştiu dacă e bine că a procedat aşa sau dacă e rău. Singurul care îi poate spune adevărul este duhovnicul lui, pentru că actorul Claudiu Bleonţ este un om cu frică şi cu iubire de Dumnezeu.

Cred că simţea că nu poate să nu facă un gest puternic. Iar cadrul de promovare a spectacolului Căutându-l pe Shakespeare prin Richard al III-lea n-a constituit cauza, ci doar ocazia unui asemenea gest. Dumneavoastră – spectatori, cititori, dar mai ales telespectatori – nu trăiţi zilnic şocul celui care se îmbracă dimineaţa în Shakespeare, ca seara, când va fi vrând să-şi scoată haina personajului, aceasta să se sfâşie şi să-i lase actorului bucăţi zdrenţuite care îi vor rămâne pentru totdeauna lipite de suflet.

Dumneavostră vă supăraţi, pe bună dreptate, pe funcţionara de la ghişeu care îşi bea cafeaua şi fumează în timp ce zece oameni aşteaptă, cu banii de şpagă pitiţi în căuşul palmei, o chitanţă pe care, într-o ţară normală, o primesc de la un automat. Pe ministrul care una spune azi, alta mâine, iar poimâine este înlocuit, “pentru imagine”, cu altul care o ia de la capăt, pe profesoara care îi dă copilului o notă mică doar-doar va fi chemată la meditaţii bine plătite, pe doctorul care amână operaţia cu gândul că poate scoate un ciubuc ceva mai gras de la bietul pacient etc. Pe dumneavoastră, pe noi toţi ne sufocă ipocrizia. Mai mari ai zilei fură de rup şi când sunt prinşi (şi aici e un joc cu mize mari) spun că li se intentează procese… politice. Spuneţi-mi, cui nu i-a venit, măcar o dată, să facă una nefăcută? Avem conducătorii pe care îi merităm? Încep să cred că pe aceştia îi merităm… Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine mă îneacă valul de neputinţă care creşte, creşte, creşte… N-ai cui să-i spui cât se minte, cât se înşală, cât se fură şi, iarăşi, cât se minte în ţara asta. Şi celui care reuşeşte să strige o frântură de adevăr i se urlă în faţă că e nebun. Justiţia împarte dreptatea cu, vorba lui Shakespeare, două feluri de măsură: dacă te cheamă Plăcintă, nici măcar o tentativă de omor nu te poate lua de lângă fusta mamei, iar dacă nu, o găină călcată cu maşina te poate băga în puşcărie. Cine fură un ou, la puşcărie, cine fură un bou, în parlament… Şi celui care reuşeşte să strige o frântură de adevăr i se urlă în faţă că e nebun. Farisei. Unde ai întoarce capul, te întâmpină ochii vicleni şi zâmbetul profesional al fariseilor. Ori ipocrit, ori nebun. Ce alegi?

Ei bine, se pare că actorul Claudiu Bleonţ a ales. Nu judec, nu am căderea să spun cât de inspirat a fost gestul lui, dar cred că nu a putut să nu-l facă. Dar câţi dintre noi au puterea să spună că au experimentat aceeaşi stare? Indusă de nedreptate, de furtul instituţionalizat, de gangrena corupţiei, de felul în care suntem sfidaţi, dacă nu chiar ameninţaţi, de interlopii încuscriţi cu prearespectabili oameni politici şi/sau de afaceri? În ceea ce mă priveşte, am comentat aceste aberaţii cu glas tare, am scris… Fără niciun rezultat. Toată ziua aud şi văd o groază de oameni care îşi fac publice în presă nemulţumirile. Fără niciun rezultat. Cui şi cum să spui că ipocrizia este singura atitudine acceptată? Degeaba scrii, degeaba strigi. Poate e nevoie de un gest fără echivoc. Chiar nu ştiu ce ar putea fi mai convingător…

Să ne întoarcem la teatru. Claudiu Bleonţ le spunea săptămâna trecută jurnaliştilor că a plecat în turneu cu Richard al III-lea să îi cheme pe oameni să-şi amintească de Horea care, undeva, aproape de acele locuri, a murit tras pe roată – “Şi noi românii suntem înghiţiţi de confort, de văicăreală, de zbucium că trăim o criză. Criza e de când ne-am născut. Vom muri şi nu vrem să acceptăm scest lucru şi nu vrem să avem o atitudine demnă.”

Print

3 Comentarii

  1. Polescu 05/03/2011
  2. magda 06/03/2011
  3. nina 11/03/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.