Coca Bloos și „Parallel” plus 25 de ore de teatru non-stop, la Sibiu

Respira Teatru 2014.visual.Cea de-a patra ediție a maratonului „25 de ore de teatru non-stop” va avea loc la Sibiu, în perioada 5-6 aprilie. Anul acesta, în cadrul maratonului teatral vor avea loc 25 de spectacole şi evenimente în 12 spații. Sunt aduse în premieră la Sibiu unele dintre cele mai originale spectacole produse de companii teatrale din toată ţară (Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Cluj, ş.a.).

Deschiderea oficială va avea loc la Sala Thalia, sâmbătă, 5 aprilie 2014, la ora 19.00, cu un spectacol de Gală în premieră absolută. Comedia „Mă scoţi din sărite!” îl are în prim-plan pe actor sibian Florin Coşuleţ. Alături de el, Petre Ancuţa şi Emilian Marnea vor oferi un recital, în care se îmbină muzica live interpretată la diverse instrumente, step-ul şi scrima.

Maratonul va continua cu spectacolul Teatrului de Artă Bucureşti „6/ 49” şi

cu „Parallel” al Companiei GroundFloor Group din Cluj-Napoca. Ambele reprezentaţii vor avea loc la Teatrul Gong.

La Sala CAVAS se va juca montarea „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”, de la Teatrul de pe Lipscani Bucureşti, în regia lui Eugen Gyemant, şi „Artă” de Yasmina Reza, o producţie a UNTAC „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Spectacolele vor continua noaptea întreagă, în mai multe spații din oraş.

La prima oră a dimineţii, în Atrium Cafe, în Piaţa Mică a Sibiului, se vor rosti versuri în prezenţa poetului Radu Vancu. De aici, spectatorii sunt invitaţi în Piaţa Mare, unde actorii, în pijamale, vor efectua un set de exerciţii fizice în preajma fântânii arteziene. Stomatologul oficial al festivalului (dr. Gh. Igna) îi va învăţa cum se efectuează un periaj dentar corect. „Anul trecut, fermecătorul eveniment a mobilizat mai mult de 200 de tineri. Sibienii sunt invitaţi să ia parte, indiferent de vârstă, la această acţiune, un semn al primăverii, al sănătăţii, al normalităţii”, se arată într-un comunicat de presă.

Printre evenimentele speciale ale zilei de duminică 6 aprilie se numără conferinţa „Teatrul şi prejudiciul anti-teatral”, susţinută de profesorul Dan Vasiliu (unul dintre cei mai apreciaţi shakespeareologi din ţară), precum şi întâlnirea dintre actriţa Coca Bloos şi Părintele Constantin Necula, intitulată „Teatrul între sacru şi profan”. Ambele evenimente se vor desfăşura la Librăria Humanitas Constantin Noica.

În închidere, duminică, 6 martie, la ora 20.30, la Oldies Pub este programat multi-premiatul “LSD Theatre Show”, o producţie marca Doctor’s Studio, spectacol care se joacă la Godot Cafe-Teatru, Bucureşti.

Programul poate fi accesat pe site-ul festivalului (www.respirateatru.ro) şi pe pagina de facebook (www.facebook.com/respira.teatru).

Biletele au fost puse în vânzare la Agenţia teatrală, Librăria Humanitas şi Atrium Cafe. Preţul unui bilet este de 15 lei. La deschidere, la spectacolul de Gală, preţul unui bilet este de 30 lei întreg şi 25 lei redus. Se vor pune în vânzare și abonamente, în număr limitat, la preţul de 60 de lei.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.