Comedia, între Vasile Alecsandri şi Peca Ştefan

Pe 15 mai începea la Teatrul de Comedie din Bucureşti FestCo, Festivalul Comediei Româneşti, cea de-a VIII-a ediţie. Pe o ploaie inofensivă, dar nesuferită. Şi se încheia pe 22, o săptămână mai târziu, într-o sâmbătă în care bileţele pe care erau scrise numeşe câştigătorilor ieşeau ba dintr-o umbrelă, ba dintr-o cutie fermecată, într-un număr de magie care să destindă şi mai tare atmosfera. Şi din joben au ieşit următoarele premii, acordate de juriul alcătuit din Marina Constantinescu, Sanda Manu şi Vladimir Găitan:

Premiul pentru cel mai bun spectacol: „5 minute miraculoase în Piatra Neamţ”, de Peca Ştefan, spectacol regizat de Ana Mărgineanu la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ

Premiul pentru cea mai bună regie: Horaţiu Mălăele pentru „Lecţia”, de Eugène Ionesco, spectacol al Naţionalului bucureştean

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Horaţiu Mălăele pentru rolul Profesorul din acelaşi spectacol

Premiul pentru scenografie: Adriana Grand pentru spectacolul “Identităţi”, de Dumitru Solomon, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, producţie a Teatrului “Maria Filotti” din Brăila

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Szucs-Olcsvary Gellert pentru rolul Domnul cu ziar din spectacolul Şi cu violoncelul ce facem?” de Matei Vişniec, regia Zakariás Zalán, Teatrul “Tomcsa Sándor” Odorheiu-Secuiesc

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar  –  ex-aeqvo: Ada Simionică pentru rolul Paula din spectacolul “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act; Jankovics Anna pentru rolul Doamna cu voal din spectacolul “Şi cu violoncelul ce facem” de Matei Vişniec, regia Zakariás Zalán, Teatrul “Tomcsa Sándor” Odorheiu- Secuiesc.

Se întâmpla sâmbătă seara, într-o gală în care unei foarte tinere domnişoare alese la întâmplare din public  i-a fost atât de greu să citească numele lui Horaţiu Mălăele (pe care parcă nu-l auzise niciodată) de pe un bilet câştigător… Se întâmpla la o săptămână după ce văzusem atât de rafinatul spectacol al lui Victor Ioan Frunză, “Identităţi”, care deschidea festivalul, fixându-i indirect un standard de calitate. Ne conducea în teatru, invitându-ne mai întâi în curtea interioară, ca să urmărim prima scenă, ce se desfăşura pe o scară… Ne plimba apoi, ameţitor şi seducător, prin mai multe spaţii fizice întruchipând tot atâtea spaţii ale contradictoriei minţi omeneşti şi chiar mai multe identităţi care se compun cu ajutorul ştiinţei regizorului şi a actorilor. Şi nu feresc să afirm că într-un top personal, „Identităţi” rămâne „cel mai bun spectacol” din această ediţie a festivalului…

Au urmat apoi seri de festival în lumile închipuite de Eugen Ionescu şi Vasile Alexandri, Adrian Lustig, Peca Ştefan şi Mimi Brănescu, de I.L. Caragiale şi de Matei Vişniec. O incursiune în comedia românească aşa cum se face ea azi, cu mijloace scenice mai prăfuite sau mai noi, mai rafinate sau mai grosolane, cu viziuni regizorale mai puternice sau mai palide, cu actori experimentaţi sau cu începători.

Spectacolul premiat al Anei Mărgineanu este, fără îndoială, una dintre producţiile valoroase, sau cel puţin o propunere interesantă (ca să folosesc un termen prea adesea vehiculat), deşi i-ar fi fost mult mai bine dacă s-ar fi lipsit de vreo jumătate de oră, dacă nu ar fi trenat vizibil spre final şi dacă nu ar fi deturnat sensul ironic al recursului la împrumuturi din musicalul american. În comparaţie cu celelalte producţii după Eugen Ionescu participante la festival, “Lecţia” montată de Mălăele la Naţional a fost net superioară, deşi premiul de regie rămâne discutabil, dacă luăm în considerare realizarea pe care o semnează Victor Ioan Frunză în “Identităţi”, spectacol în care uneşte măiestrit şapte schiţe de Dumitru Solomon.

Dincolo de premii, au rămas câteva seri de spectacole dintr-o săptămână ploioasă, în care am remarcat, în rândul publicului oameni de teatru şi destui actori, ceea ce nu se prea întâmplă la teatrele bucureştene. Am văzut şi spectacole de anvergură, şi producţii minore, şi montări care mergeau la sigur în ce priveşte impactul la public, şi producţii care se digeră mai greu. Important este că astfel s-a format o imagine a comediei practicate în teatrul românesc de azi. A fost utilă includerea în festival a unor spectacole concepute mai degrabă pentru spaţii neconvenţionale, alături de producţii pentru scena clasică. Diversitatea textelor, mai vechi şi mai noi, pe care le-am urmărit puse în scenă este unul dintre plusuri. De asemenea, este remarcabil că un tânăr actor, Mimi Brănescu, are atât succes la regizorii de azi. În ipostaza de dramaturg, Mimi Brănescu a fost prezent în festival cu nu mai puţin de patru spectacole: trilogia de la Teatrul Act şi “Gunoierul”, spectacol montat la  Teatrul “Ioan Slavici” din Arad. Contemporanii au coabitat foarte bine cu clasicii şi cu modernii clasicizaţi, în cadrul unui eveniment care a radiografiat o stare de fapt a comediei româneşti de azi… ceea ce rămâne, de altfel, marele merit al festCo.

În general, atmosfera festivalului petrecut la teatrul din centrul vechi al Bucureştilor, care parcă revine la viaţă, începând o etapă nouă, de occidentalizare, de reînsufleţire, a fost una destinsă, din fericire neînchistată în discursuri şi ceremonii. festCo s-a desfăşurat nefestivist şi neîncrâncenat, firesc, propunând o ofertă care se adresează şi celor interesaţi mai ales de teatrul contemporan, şi spiritelor mai înclinate spre tradiţional, dornici să vadă la teatru ceea ce ştiu, nu să facă descoperiri.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.