COMEDIA ȚINE LA TINEri: 10 ediții și o nouă generație în teatrul românesc

Teatrul de Comedie aniversează  duminică, 26 mai, ora 16.00, la Sala Nouă (strada Sf. Vineri, nr. 11) zece ediții ale proiectului COMEDIA ȚINE LA TINEri.

Evenimentul va fi marcat prin conferința „COMEDIA ȚINE LA TINEri: 10 ediții și o nouă generație în teatrul românesc”, moderată de criticul de teatru Octavian Saiu și avându-i ca invitați pe tinerii regizori Vlad Cristache, Vladimir Anton, Eugen Gyemant și Alexandru Mâzgăreanu.

Aniversarea îi va reuni pe cei care au participat la acest proiect: actori, dramaturgi, regizori, scenografi, coregrafi, dar și critici de teatru, care vor lua parte la discuțiile libere, desfășurate la finalul conferinței.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi desemnat proiectul câștigător al ediției curente, care va fi pus în scenă în stagiunea 2019-2020.

COMEDIA ŢINE LA TINEri este un proiect iniţiat de Teatrul de Comedie în anul 2005, care își propune să promoveze şi să susţină tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist. Rezultatele acestui demers sunt concretizate de prezenţa tot mai activă pe scenele româneşti a câştigătorilor ediţiilor precedente: Silvia Roman, Ioana Petre, Dragoș Mușoiu, Radu Iacoban, Dorin Boca, Irina Crăiță-Mândră, Florin Liță și alții. Aceste producții sunt garanția unui parcurs ascendent al artei regizorale din România.

COMEDIA ŢINE LA TINEri a însemnat până acum 38 de spectacole, 26 de producții proprii, 37 de regizori, 20 de scenografi, 165 de actori, 10 000 de spectatori.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.