Constantin Chiriac invitat la Întâlnirile SpectActor

Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, este invitatul lui Alexandru Boureanu, director al Teatrului Național Marin Sorescu, la Întâlnirile SpectActor, un eveniment cultural care își propune să aducă în fața publicului craiovean personalități ale culturii naționale și europene, capabile să dezvolte un dialog pe coordonatele spiritului tolerant și ale ideii incisive.

Constantin Chiriac va susține conferința „Dialogul performanței: actor-creator și manager-vizionar”. Conferențiarul va putea fi urmărit la sala „Amza Pellea”, duminică, 5 noiembrie, de la ora 11. Evenimentul va fi prezentat de Nicolae Coande.

În aceeași zi, de la ora 12.30 actorul va susține un recital de poezie religioasă, „Metanie, ție, Părinte”, la Catedrala Sf. Dumitru, urmând ca de la ora 17.30 să prezinte la Aula Buia a Departamentului de Arte al Universității din Craiova recitalul „Domnule și frate Eminescu!” Recitalul este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Constantin Chiriac va împărtăși din experiența sa de creator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și va vorbi de asemenea despre școala de teatru și management cultural de la Sibiu, platforma doctorală din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Bursa de Spectacol de la Sibiu, despre comunitatea reabilitată printr-un dat cultural, dezvoltarea noului public și dezvoltarea infrastructurii prin construcția unui teatru și a unui institut de cercetare orientate spre viitor.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.