Spectacolele puse în scenă de Florin Piersic Jr. au, toate, câteva caracteristici care le fac recognoscibile. Text contemporan bine ales, minimalism, accent pe arta actorului, problematică ce ţine de psihologia omului contemporan… În această zonă se încadrează şi montarea de la Teatrul Metropolis, „Opposites attract”, de Bruce Kane, a cărei regie o semnează împreună cu Dorina Chiriac.
Şi, într-un stil la fel de bine-cunoscut, Florin Piersic Jr. scrie o prezentare scurtă a spectacolului uşor (auto)ironică, uşor înţepătoare, care ţine loc de orice comentariu (şi care face parte din spectacol): „SEX (din DEX). 1. Totalitatea caracteristicilor morfologice şi fiziologice care deosebesc animalele şi plantele în două categorii distincte, masculi şi femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de vieţuitoare diferenţiate după organele genitale; bărbaţi sau femei, masculi sau femele. Cam despre asta e vorba în Opposites attract. Tu mai pune şi o linguriţă de chimie organică. Şi caută-ţi singur definiţia cuvântului DRAGOSTE. Dacă ai DEX. P.S. O să râzi, dar e o comedie. Aşa că o să râzi.”
Textul lui Bruce Kane le permite celor doi regizori (Florin Piersic Jr. semnează şi traducerea) să jongleze cu psihologia contemporană, să se joace „de-a v-aţi ascunselea” cu şi printre ceea ce numim azi „sentimente”… Dacă Cehov ar fi trăit în lumea noastră şi ar fi scris dramo-comedii, probabil că s-ar fi situat în zona în care este construit spectacolul de la Metropolis. Pe scurt, despre ce e vorba? Despre bărbaţi şi femei… Despre bărbaţi şi femei care se caută, se adulmecă, se întâlnesc, se ciocnesc şi… cam atât. Despre bărbaţi şi femei care se atrag… Şi despre atracţia care e sau nu e dragoste.
Cu mijloace minime (efect maxim), Florin Piersic Jr. şi Dorina Chiriac construiesc spectacolul într-un „spaţiu gol”. Actorii, scena şi trei scaune. Textul este împărţit în mai multe momente, toate explorând aceleaşi abisuri de neexplorat ale noii „sensibilităţi” feminino-masculine. Primul dintr ele, un bărbat şi două femei… Ca într-un documentar de televiziune despre „ce-şi doresc femeile” plus „ce-şi doresc bărbaţii”, cei trei protagonişti (în varianta văzută de mine, Florin Piersic Jr., Ilinca Manolache, Florina Gleznea) expun aproape fără emoţie o stare de fapt. Regizoral, scena mizează pe folosirea chipului actorului ca mască (zâmbet tâmp de reclamă la pasta de dinţi şi lipsă de reacţie) în spatele căreia se ascund (sau nu) sentimente. Un „el”, îndrăgostit de noua lui maşină, tânăr, cu job bine plătit, şi două „ele”, una, soţia care vrea libertate şi să devină amantă, iar cealaltă, amanta care vrea să-şi piardă libertatea şi să devină soţie… Schimb de roluri – simplu rezolvat scenic, schimb de scaune – soţia devine amantă şi invers. Şi, tipic, fiecare îşi vrea „scaunul” înapoi.
Pe aceeaşi idee sunt construite toate tablourile următoare. Femeia care este atrasă întotdeauna de bărbatul care o respinge şi viceversa… False întâlniri, neputinţă, frustrare, însingurare şi mereu atracţie. Iar regia accentuează ironic şi amar (mai că ţi-ar veni să plângi, dacă n-ar exista PS-ul scris de Florin Piersic Jr. şi dacă sala toată n-ar râde în hohote) imposibilitatea întâlnirii… El şi ea (Florina Gleznea şi Bogdan Nechifor) încearcă să comunice. Vraja se rupe cu un sărut (unde-i Frumoasa din Pădurea Adormită?!) şi „cea mai secretă” fantezie sexuală îi desparte violent.
Scena e construită în crescendo, fiecare cuvânt săpând între ei prăpăstii de netrecut. El o visează în mătase, ea se visează îmbrăcată în piele, el, la lumina lumânărilor, ea la neoane… Momentul – de-ar fi doar el – e limpede oglinda pusă-n faţă unei societăţi în care el şi ea vin de pe două planete diferite. Şi exemplele continuă, culminând cu întâlnirea dintre el şi ea (Florin Piersic Jr. e Ea şi Ilinca Manolache e El). Atracţia se naşte numai din respingere, ea îl alungă, el o doreşte, ea îl cheamă, el o respinge etc. Şi nu întâmplător femeia şi bărbatul fac schimb de roluri…
Deşi toate scenele plusează demonstrând în fapt acelaşi lucru, enunţat din primele zece minute ale spectacolului, montarea nu devine nici pleonastică, nici redundantă, pentru că fiecare dintre momente umple ca o bucăţică dintr-un puzzle, imaginea completă (nu şi complexă) a unei lumi ciudate şi atât de triste că-ţi vine „să mori de râs”. Un ultim exemplu din seria „no comment”. Ea (Ilinca Manolache) vrea să divorţeze de el (Florin Piersic Jr.) pentru că – semn de slăbiciune masculină absolută – nu e în stare s-o înşele…
N-am vorbit explicit de interpretare pentru că spectacolul pe asta se bazează aproape sută la sută. Şi dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…
Print