Dezgust și scârbă, frică de ratare sau frica de a recunoaște că deja te-ai ratat, un soi de neputință amestecată cu mult dispreț față de propria-ți persoană, toate s-ar putea să coincidă cu simptomele unui episod depresiv puternic sau cu senzațiile care se nasc atunci când citești „Before Breakfast” de Eugene O’Neill. Din doar nouă pagini răzbat atât de multe frustrări, atât de multe neîmpliniri și nefericire, încât îți vine să te sufoci și nici dacă închizi ochii nu ți se șterge de pe retină imaginea lui Alfred, stând în cadă și ascultând pasiv durerea soției sale care parcă otrăvește apa din cuvinte și priviri tăioase ca o lamă de cuțit sau de ras… O căsnicie începe și se termină în nouă pagini pe care le citești cu răsuflarea tăiată, dorindu-ți să nu fii nevoit vreodată să-i vorbești celui de lângă tine cu dezgust până în pragul în care să-l ucizi lent cu propriul discurs plin de venin. Aceeași emoție o stârnește și spectacolul după textul lui O’Neill de la teatrul Bulandra, sala laborator. Un spectacol de o oră, sub forma unui monolog, greu de îngurgitat, cu atât mai mult cu cât ți-e teamă să te regăsești măcar o secundă sau să recunoști o replică tocmai auzită în viața ta de zi cu zi. Poate de aceea, după aproximativ jumătate de oră, doi spectatori mai în vârstă, vădit intelectuali după subiectul discuțiilor surprinse în foaier, s-au ridicat mai mult decât indignați și au ținut să-și motiveze plecarea răspicat și destul de tare în fața sunetistului care stătea lângă intrarea în sală. Replica domnului cu pricina s-a disipat printre replicile actriței Alexandra Sălceanu, dar părea să spună: „să știți că noi nu suntem nebuni”. Nebuni sau nu, indignarea era evidentă. Așadar, domnule O’Neill, nu oricine rezistă în fața mizeriei sufletești și nu oricine se încumetă să o suporte până la capăt, fie ea și estetizată.
La Teatrul Bulandra, „Before Breakfast” e compus dintr-o suită imagini în care Alfred (Bogdan Farcaș) e tot timpul pe scenă, în cada sa ca o fortăreață menită să-l împiedice să ia contact cu realitatea. Apa din care refuză să iasă seamănă cu dependența de alcool. Acolo, în refugiul său, e ferit de ratare, dar soția lui insistă să-i readucă aminte tot ce și-ar dori să dispară dintr-o înghițitură de băutură: eșecul intelectual, financiar și, în ultimă instanță, eșecul căsătoriei lor și moartea copilului. Încă dinainte să se taie cu lama, ea are grijă să rănească cu perseverență. Pe Alfred nimeni nu-l va angaja, arată groaznic și e un bețiv, degeaba a terminat la Harvard, nici măcar acea femeie misterioasă, Helen, nu-l va lua de soț, pentru că în fond ea e singura care îl poate suporta, în toată acea sărăcie el e unicul ei premiu.
Alexandra Sălceanu, soția frustrată și profund nefericită, își susține monologul pe trei planuri: vrea să facă părtaș publicul la suferința sa autentică, vrea să-l umilească până la sânge pe bărbatul ei și vrea să se autoconvingă de neînsemnătatea acelui om care i-a sabotat întreaga viață. Doamna Rowland, în interpretarea Alexandra Sălceanu, se zbate într-o stare de paranoia, depresie și anxietate. O combinație explozivă care duce la acte de cruzime. Înmânarea lamei de ras lui Alfred e un ritual al morții inițiat și finalizat de ea. Capotul roșu ca sângele, gestul de a mânca ultima bucățică de pâine uscată în fața lui, ecourile vocii sale care se aud în capul lui Alfred ca un blestem, toate duc la o moarte prin umilire. Distrugerea demnității sale, distrugerea imaginii familiei și distrugerea singurei amintiri de neatins: copilul. Atunci mâinile lui se înfig în gâtul soției. Bogdan Farcaș are o prezență care umple spațiul gol și vocile sparte din boxe. Tăcerea sa spune mai multe decât monologul cicălitor al nevestei. E un refuz al cuvintelor care declară rușinea, regretul, neputința, frica și dorința de a muri, ca o ultimă scăpare. Alexandra Sălceanu își intensifică pe alocuri reacțiile, ducându-și personajul dincolo de pragul unei crize de nervi. De aici reacția absolut bizară a unor spectatori care au renunțat la orice tip de discreție și au simțit nevoia să-și facă auzită vocea în întreaga sală.
Teatrul Bulandra în colaborare cu Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte
Master Class în Laboratorul de noapte
„Before Breakfast” de Eugene O’Neill
Traducerea şi adaptarea: Alexandra Popescu
Cu: Alexandra Sălceanu şi Bogdan Farcaş
Regia: Popescu
Clasa prof. Alexandru Darie
Asistent universitar Vladimir Anton
Scenografia: Victor Diaconu
Clasa prof. Ştefan Caragiu
Asistent scenografie: Samuel Mihailovici
Muzica originală: Nidal Hamad şi Andrei Mihai
Foto: Claudiu Popescu
Print