Se întâmplă atât de rar să vezi comedie bine făcută, comedie adevărată, jucată aproape impecabil, comedie care te face să râzi sincer și să te bucuri că ești la teatru, încât „Dinte pentru dinte” după „Zeul măcelului” de Yasmina Reza, spectacolul lui Cristi Juncu de la Teatrul Național din Târgu Mureș, Compania Liviu Rebreanu, merită arătat pe cât mai multe scene și în cât mai multe festivaluri. În plus, se întâmplă într-un moment în care, fie că ne place, fie că nu, așa cum o arată chiar discuția despre șușe din revista noastră, majoritatea comediilor montate în teatrul de stat sau în cel independent sunt lipsite de calitate: umor gros, kitsch, superficialitate pe care, greu de înțeles, publicul le tolerează. Exemplele concrete vor veni, pe larg, într-unul din numerele viitoare ale revistei.
Nu este cazul lui Cristi Juncu și al spectacolelor sale. Dimpotrivă. Cristi Juncu se numără printre puținii regizori români preocupați aproape sută la sută de dramaturgia contemporană. Stilul lui nu e greu de recunoscut pentru că presupune un fel anume de a lucra cu actorii, care în spectacolele lui funcționează impecabil, pentru umorul lui și sec, și amar, și dulce, dar întotdeauna de foarte bună calitate. Cristi Juncu alege întotdeauna texte ce aduc în discuție probleme ale lumii contemporane, fără însă a-și face un program social din asta, și are o calitate pe care puțini regizori români o au: este preocupat în primul rând de ce-i oferă publicului și mai puțin de propria imagine. Face, prin urmare, spectacole pentru public, în cel mai frumos sens al acestei afirmații. Motiv pentru care și riscă – un risc asumat, presupun – să nu fie printre cei mai premiați/ comentați regizori, deși ar merita să fie. Însă comedia, fie ea și bine făcută, mai ales comedia cu iz bulevardier, cum este și cea a Yasminei Reza, pusă în scenă la Târgu Mureș, e considerată (chiar și de cei care n-o recunosc) gen minor, deși publicul o iubește. Și, da, o spun fără ocol, la spectacolele lui ai întotdeauna garanția calității și a lucrului bine făcut.
„Dinte pentru dinte” este, fără dubiu, o comedie de cinci stele. Povestea Yasminei Reza, dramaturg iubit în Franța și în toată lumea, iar mai nou și în România, unde acest text a fost deja montat de câteva ori – de două ori doar în București, la Teatrul de Comedie și la Teatrul Nottara –, propune o întâmplare banală. Două familii se întâlnesc să stea de vorbă civilizat și să rezolve amiabil o dispută violentă între cei doi fii ai lor, colegi de școală. Ceea ce urmează, un întreg tăvălug care dezvăluie probleme de cuplu bine ascunse sub preș, probleme personale nerezolvate, frustrări și altele asemenea, este condus de regizor și de cei patru actori – Elena Purea, Nicu Mihoc, Roxana Marian și Vlad Zamfirescu – fără greșeală.
În scenografia lui Cosmin Ardeleanu, în care se distinge o notă fină de ironie la adresa clasei și a pretențiilor sociale pe care cei patru le întruchipează, micuța dramă comică se desfășoară ca într-un show de televiziune bine regizat, în care fiecare detaliu e gândit cu precizie. Un interior elegant și ușor snob, cu ferestre mari, care dau spre o stradă unde se zăresc fațade vechi și de unde se aud… ritmuri ce ușor ar putea fi luate drept manele. Grimasele disprețuitoare ale protagoniștilor sunt exemplificatoare. Însă felul cum Cristi Juncu face să cadă măștile celor patru, Anette și Alain (Roxana Marian și Vlad Zamfirescu), pe de o parte, și Véronique și Michel (Elena Purea și Nicu Mihoc), pe de altă parte, are o ironie ce rimează cu toate celelalte detalii din scenă, conturând personaje vii, pline de carne și sens, ce caracterizează subtil lumea în care trăim.
În rolul avocatului Alain, avocat de succes, care-și neglijează familia, Vlad Zamfirescu construiește un personaj de un umor fără cusur, bine dozat, exponențial pentru o anume categorie socială, de un farmec irezistibil, intelectualul superficial și lipsit de scrupule, sigur pe sine și adorabil, un mic monstru egoist, produs al lumii noastre, dependent de telefonul mobil și pierdut într-o singurătate pe care actorul doar o lasă să se întrezărească. La rândul lui, Nicu Mihoc, în Michel – un fel de comis voiajor oarecum dominat de „cultura” unei soții pasionate de artă, dar în care se ascunde un suflet de precupeață, peste care interpretarea Elenei Purea așază multe măști –, își conturează personajul care lasă la iveală nenumăratele lui meandre comice, fără să pluseze în exces. Și Roxana Marian, în Anette, soția neglijată și ușor isterică a lui Alain, care vomită peste albumele de artă ale lui Véronique, stârnind o întreagă furtună, își conduce bine rolul, fără să apese pedala comicului mai mult decât e cazul.
Relațiile dintre cei patru, felul cum se fac și se desfac alianțele în funcție de momentul conversației, între soț și soție, între femei și bărbați, apoi între un bărbat și soția celuilalt bărbat sunt configurate cu precizie, regizorul exploatând și o tehnică „a conversației” pe care rar o întâlnești în astfel de spectacole. Comicul se naște firesc și spectacolul este mai mult decât o comedie la care râzi în hohote peste o oră. Pentru că, dovedind o bună cunoaștere a psihologiei cuplului contemporan, regizorul Cristi Juncu, face, de fapt, un fel de cronică a societății noastre…
Teatrul Național Târgu-Mureș, Trupa „Liviu Rebreanu”
„Dinte pentru dinte”, de Yasmina Reza
Regia artistică: Cristian Juncu
Decor şi costume: Cosmin Ardeleanu
Traducere şi adaptare: Cristian Juncu
Distribuţie:
Véronique: Elena Purea
Michel: Nicu Mihoc
Annette: Roxana Marian
Alain: Vlad Zamfirescu
Fotografii Cristina Ganj
Print