Critica de teatru şi credibilitatea

Câtă credibilitate are critica de teatru în România? Credibilitate pentru publicul larg… Variantele de răspuns pe care vi le-aş fi oferit şi mi le-aş fi oferit acum ceva vreme, înainte să le propunem cititorilor revistei Yorick să voteze pe site în funcţie de ce criterii îşi aleg spectacolele de teatru la care merg, ar fi fost ceva mai optimiste. Acum v-aş şi mi-aş oferi ca posibile variante de răspuns doar două: a) deloc şi b) aproape deloc (asta e varianta fericită).

Nu că mi-aş fi imaginat vreodată că spectatorii de teatru din România îşi smulg din mâini revistele şi ziarele în care apar cronici la spectacole, dar orişicât… Aşadar, pe ultimul loc în topul realizat de noi, aproape nimeni (doar trei voturi din aproximativ o sută) nu îşi alege spectacolele la care merge în funcţie de ce spun cronicile. În schimb, spectatorii merg la teatru (încă!) alegând spectacolul după textul pus în scenă (piesă şi autor).

Revenind la cronica de spectacol… Să fie vina celor care o scriu că nu e credibilă? Sau a celor care citesc, cum, cu siguranţă, ne-ar fi tare uşor să concluzionăm? Cum nu cred că răspunsul e prea uşor de aflat am să profit de prilej să lansez alte câteva întrebări. Cu atât mai mult cu cât am primit la redacţie şi o scrisoare deschisă din partea lui Claudiu Goga, directorul Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov, pe care o publicăm integral în acest număr. Răspunsurile nu mă îndoiesc că vor veni de la sine… La începutul săptămânii trecute a fost făcută publică selecţia pentru Festivalul Naţional de Teatru. Iar aici veţi găsi care sunt spectacolele alese de Cristina Modreanu (http://www.fnt.ro/files/Festivalul_National_de_Teatru_2010.pdf).

Am stat de vorbă în ultimele luni cu mulţi dintre cei care creează teatru efectiv – regizori, actori, scenografi – unii „pe val”, alţii mai puţin. Şi cu toţii au ridicat aceeaşi problemă: lipsa de credibilitate a criticii în absenţa unui sistem de valori real şi afirmat, lipsa de criterii. Ar putea fi câteva răspunsuri posibile la întrebarea „De ce nu contează cu adevărat criticul de teatru în România?” Sau, mai rău, „De ce „contează ” doar atunci când are în mână pâinea şi cuţitul, adică este într-un juriu de selecţie a ceva şi în funcţie de el se decide soarta unui spectacol.” În numărul viitor vă propunem o analiză a selecţiei FNT din acest an, însoţită de o anchetă. Pentru moment, ar fi doar o întrebare retorică… Festivalul Naţional de Teatru ar trebui să includă cele mai bune spectacole ale unei stagiuni, nu-i aşa? Şi, fie că selecţionerului unic îi plac sau nu, ele trebuie să existe în selecţie în funcţie de nişte criterii de valoare. Atâta vreme cât un spectacol a fost declarat de juriul UNITER (singurul care dă premii în sistemul teatral din România) „Cel mai bun spectacol” este (sau ar trebui să fie) măcar pe jumătate legitimat în ochii unui selecţioner de festival. Şi totuşi „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” de la Teatrul Maghiar din Timişoara nu vine la Bucureşti în FNT, deşi a primit trofeul pentru cel mai bun spectacol al anului trecut…