Culisele unei evadări prin teatru

Ionuţ Ivan

Primul modul de calificare în meseriile de culise de teatru pentru tinerii din centrele de ocrotire este în plină desfăşurare. Deşi, primii paşi ar putea părea mai stângaci ei sunt totuşi pe drumul cel bun, spun profesorii lor.

“Ajutăm în primul rând copiii, în al doilea rând teatrul”, spune iniţiatorul proiectului “Opera Prima” prof. UNATC Paul Chiribuţă. Cu ajutorul directorului Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, unul din susţinătorii de bază ai  proiectului, 24 de copii aruncaţi de societate la periferia ei, au poate o şansă să spere la o viaţă mai bună, la o alternativă. Prin teatru, un loc străin până acum.

Florin este un “actor” zăpăcit de agitaţia din jur. Puştiul blond se uită puţin dezorientat când la planşele ce aşteaptă să fie montate, ca într-un joc de Lego, într-un decor de teatru, când la cutia cu şuruburi, de la picioarele lui şi când la technicienii de pe scenă. Indicaţiile şi mustrările acestora curg din toate direcţiile. “Nu aşa! O ridici de aici şi în caz de ceva o prinzi de jos”, strigă unul dintre maşinişti de la jumătatea scenei şi gesticulează cu mâna prin aer către o altă bucată de lemn care, stângace, tocmai intră pe uşa dintre scena teatrului şi depozit. Este purtată pe mâini de doi adolescenţi, nici unul mai “bătrân” de 16 ani. Antemergătorul “convoiului” însă, un puşti  scund, şi-a înfăşurat braţele mici de-a latul planşei şi o cară ca pe un buştean, câţiva metri aşa. Apoi gâfâind şi transpirat tot, lasă partea lui de panou jos şi se înfige obosit în el. Technicianul, care îl strigase înainte, îl dă la o parte şi ridică partea bucluclaşă de parcă ar fi o nimica. Chiar dacă stagiunea teatrului s-a terminat, decorul tot trebuie ridicat repede. O altfel de piesă, se joacă aici. Pentru zece zile, maşiniştii din teatru au devenit profesori, iar adolescenţii care lucrează acum pe scenă la montarea decorului sunt elevii.

“După vârsta de 18 ani, copiii instituţionalizaţi au mari probleme în a se integra în societate şi atunci ne-am gândit să-i aducem la teatru prin aceste meserii de culise, care sunt foarte importante şi de care teatrul a început să sufere”, spune profesorul UNATC şi actorul Paul Chiribuţă, iniţiatorul programului “Opera Prima” prin care copiilor aflaţi în grija statului li s-a oferit ocazia de a lucra pe o scenă de teatru. Deşi salariile sunt extrem de mici şi în sine poate nu i-ar motiva pe aceşti tineri, atmosfera din teatru, lucrul în echipă i-ar ajuta să se integreze social mai bine, să le îmbunătăţească capacitatea relaţională şi nu în ultimul rând să vadă că există şi o altfel de lume, încheie profesorul Paul Chiribuţă.

“Noi am avut un mare noroc că ne-am angajat într-o instituţie de cultură unde sunt oameni curaţi, feţe cunoscute, nu ne plouă, nu ne ninge. Salariu’ … ăla care este”, spune Mugur Mehedinţeanu, unul dintre maşiniştii veterani ai teatrului. Deja, doi dintre băieţi i-au spus că ar vrea să rămână în teatru, dar “…trebuie să-şi termine liceul întâi…”, îl completează fratele său Silviu care a auzit conversaţia de aproape. “Da, da, trebuie să termine şcoala”, confirmă hotărât şi Mugur.

După ceva timp, Florin, adolescentul care vrea să se facă maşinist, urcă la etaj să vadă ce face sora sa, Sara. Sunt trei fraţi care au venit la cursuri. Asistenţii sociali de la a “Doua şansă” i-au întrebat dacă nu ar vrea să lucreze în teatru. Sara este la machiaj, iar celălalt frate al ei a ajuns la recuzită. De abia în toamnă, după ultimul modul absolvit, vor afla ce se va întâmpla mai departe.

În cuierul cabinei de machiaj de la etajul doi sunt agăţate două pungi. Cea din dreapta, plină-ochi cu cărţi, este a Sarei. Îi place la nebunie să citească. Cealaltă are sandvişurile copiilor cumpărate de angajaţii instituţiei. În toată nebunia birocraţiei, şi-au dat seama de abia după aprobarea bugetului de către primărie a acestui proiect că nu au cerut şi bani pentru prânzul copiilor, îşi aminteşte iniţiatorul acestui program. Cum administraţia oraşului pare să fi  strâns deja cureaua, cei din teatru au luat, acum, această grijă asupra lor. Nu de alta, dar cursul copiilor începe la ora 11 dimineaţa şi se termină după cinci seara.

În rest, poate, la fel de multă agitaţie aici ca şi pe scena sălii mari a teatrului. Acolo se montează şi demontează decorul în răpăit de ciocan, aici şapte adolescenţi dau tonul. Se închesuie la cele patru mese de machiaj, unul ca model, doi lângă el încercându-şi mâna, ochiul şi talentul pe faţa “nefericitului/nefericitei” de pe scaun. Cum la vârsta lor, acneea este la putere, unii au mai mult de lucru decât alţii. Vorbesc toţi cu toţi în acelaşi timp şi o strigă pe “doamna profesoară” să-i ceară părerea, un sfat sau doar pensula potrivită. “Dna profesoară” este Gabriela Azzali, macheuza actorilor din Teatrul de Comedie de mai bine de zece ani. Obişnuită să transforme, după cum o cere piesa, feţele actorilor din înger în drac şi invers în limite de timp înghesuite în sferturi de ceas, dna Gabriela pare să plutească peste toată această agitaţie din jur. A “desenat” ca machior-asistent actorii din toate cele trei “războaie de independenţă” ale lui Doru Năstase şi Sergiu Nicolaescu, prin anii ’70, dar nici provocarea asta, nu e mai prejos.

“Bisericuţa” băieţilor este formată din Alex, George şi Flavius. Alex s-a aşezat pe scaunul mesei de machiaj de lângă intrare şi-a întins picioarele lungi în faţă şi cercetează curios oglinda din faţa sa, să vadă ce au făcut colegele sale cu pensula şi fardurile pe faţa lui. Niculina pe stânga şi Mădălina pe partea opusă îi acoperă cearcănele şi coşurile cu o pensulă cu păr scurt. Nas, obraji, gât, ba chiar şi la tâmple, şi, gata, semnele pubertăţii dispar sub un strat fin de pudră. Alex însă îşi lungeşte şi mai mult gâtul în faţă şi scoate doar un scurt “dap”. Halal încredere în colege. Dna Azzalia vine, se uită la munca fetelor şi după o scurtă sugestie, le felicită. Nu dojeneşte pe absolut nimeni. Cele două fete au aflat de la “Salvaţi copiii” de aceste cursuri. Vor să lucreze la machiaj, în teatru dacă se poate, iar ce învaţă ziua aici, repetă în timpul liber pe oricine poate să stea liniştit pe scaun, măcar 25 de minute. Aceeaşi poveste şi în cazul celorlalte două fete, Maria şi Silvia: “Dacă ne-am apucat de treaba asta…”

Ceilalţi doi băieţi de la machiaj, adică George şi Flavius, stau unul lângă celălalt. Dacă George face practică de machiaj pe Sara, Flavius a decis azi să înveţe să se macheze şi singur “să nu se mai chinuie machiorul când va apărea la televizor”. Flavius este pragmaticul-zeflemitor al “bisericuţei”, George este cel visător, pune “întrebări de culise” şi spune că va da admitere la design vestimentar toamna asta, iar Alex le ţine isonul cum poate. Toţi trei însă vor ca, pe viitor, să-şi deschidă un salon propriu. Acum împart doar apartamentul social închiriat de cei de la Protecţia Copilului.

Profesoara însă zâmbeşte uşor „…ei visează altceva. Se duc către partea plină a paharului. <<Ne ducem, machiem mirese şi luăm  o sută de euro la o şedinţă de machiaj. Ne ducem şi machiem modele pe podiumul de prezentare…>> or, acolo se ajunge greu şi după foarte mult timp”, iar în zece zile cât durează primul curs nu poate decât să-i atragă pe copiii spre culisele acestei profesiuni de teatru. În cazul ei, nici după trei ani de curs la Buftea, acum mai bine de 35 de ani, nu a fost solicitată pentru lucruri prea complicate.

În foaierul teatrului, Mihaela Oancea, coordonatorul de recuzită al teatrului, se odihneşte într-unul din fotolii, după aproape două ore de repetiţii cu proaspeţii ei studenţi. A început cu doar doi ucenici, dar s-a mai trezit cu încă doi care plecaseră de la maşinişti. “O provocare, ce mai..” spune dânsa. Iar despre cum arată viitorul ? “Ieri i-am dus la Sala Toma Caragiu, la teatrul Bulandra să le arăt scena şi decorul de recuzită. Seara, unul dintre elevi a vrut să vină la teatru. Dar s-a pierdut pe străzi. Nu a ajuns. Nu a învăţat încă drumul spre teatru. Deci şi ăsta e un început…”

Print

2 Comentarii

  1. kaka 20/07/2010
  2. Pariuri Sportive 29/07/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.