De-a Hamlet şi de-a lumea Danemarcei

Teatrul Naţional din Craiova a deschis stagiunea cu două premiere. Cea dintâi, un monolog intitulat „Doar Hamlet”, în regia şi după scenariul Alinei Rece, avându-l ca protagonist pe Adrian Andone.

După ce vezi monologul lui Robert Wilson, după „Hamlet” – a cărui înregistrare a fost prezentată în cadrul Festivalului Shakespeare din această primăvară, chiar la Craiova – e greu să nu faci comparaţii cu orice alt monolog realizat după „Hamlet”. Şi construcţia celor doi, Alina Rece şi Adrian Andone, dimpreună cu scenografia lui Viorel Penişoară-Stegaru (care are un rol extrem de important), rezistă cu adevărat comparaţiei.

În primul rând, textul este frumos decupat şi slujeşte bine montarea. Un puzzle care se poate construi în orice fel ai desface şi ai rearanja piesele. Povestea începe cu sfârşitul… Lumea lui Hamlet nu există. Personajele toate sunt moarte de mult. Trecute toate în lumea lui Yorick, care de altfel deschide piesa… Iar Hamlet desprins din lumea lui vine să spună povestea, iar şi iar, şi să facă să trăiască şi să moară din nou personaje deja dispărute. Hamlet ucide nu personaje, ci schelete de personaje. Iar efectul este neaşteptat de puternic. De la „deşertăciunea deşertăciunilor, totul e deşertăciune” până la „a fi sau a nu fi”, totul e cuprins în acest univers care-şi trăieşte moartea. Sigur că mai mult sau mai puţin voit montarea plăteşte tribut monologului lui Robert Wilson. Fie şi pentru parada de costume cu care Hamlet se joacă de-a creatorul de lume. Şi nu e clar dacă-i el însuşi actor sau mic demiurg…

Într-un spaţiu scenic simplu, un schelet de lemn pe care ard lumânări şi printre lăzi de diverse forme şi mărimi, mai ascunse sau mai vizibile, din care ies schelete de personaje, cranii purtătoare de costume prăfuite – un fel de morţi „născuţi” doar cât să aibă timp să moară din nou – Hamlet reface de unul singur întreg traseul uneia dintre cele mai cunoscute poveşti din istoria lumii. Un dialog imaginar cu un Horaţio inexistent, multiplicat în spectatorii care-i stau în faţă, şi căruia-i repovesteşte istoria, introducând în scenă fiecare schelet de personaj cu replica ce în textul lui Shakespeare e folosită doar atunci când descoperă craniul lui Yorick: „L-am cunoscut, Horaţio!”

Hamlet se mişcă printre morţi şi le reinventează biografiile, le scoate costumele din cufere şi, când îşi sfârşesc rolul, îi aruncă unul peste altul afară din scenă. Periplul lui Adrian Andone prin lumea cea scoasă din ţâţâni a Danemarcei, deşi început într-o notă joasă, creşte şi e din ce în ce mai puternic după jumătatea spectacolului. Jocul cu vocile, cu textul, cu gesturile nu-l trădează de prea multe ori şi în cea mai mare parte montarea are farmec şi forţă, ceea ce este esenţial pentru o asemenea încercare. Sigur că se simt în interpretare lui toate spectacolele cu Hamlet pe care cu siguranţă le-a văzut, sigur că se simte ceva şi din adierea acelui „Hamlet” pus în scenă acum aproape 15 ani de Tompa Gabor pe scena Teatrului din Craiova şi în care el îl juca pe Laertes. Dar felul în care se văd toate aceste infulenţe nu e neapărat un reproş, căci Andone şi le însuşeşte şi construieşte un prinţ al Danemarcei viu şi filtrat prin sine însuşi. Reproşul ar fi altul. Videoproiecţiile aproape nejustificat folosite pentru a dezvălui ceea ce trebuia să rămână învăluit: chipurile de demult ale fantomelor care bântuie scena.

Scenografia, aşa cum spuneam, îl ajută mult. Costumele prăfuite şi legate cu sfori de undeva de sus – regele şi regina în culori odată aprinse, un vişiniu întunecat de ani şi de pământ, Polonius în straie odată albastru-argintii, elegante, Ofelia, în rochie albă şi moale, iar actorii cei scoşi din cufăr, mici jucării din mărgele albe sau negre… Printre obiecte care mai sunt doar umbra a ceea ce au fost, Hamlet e singura fiinţă vie. Aşa e construit spectacolul. Ei sunt morţi şi el e viu, el şi întrebările lui. Asta şi rămâne. Întrebările – astăzi şi mereu la fel de chinuitoare – despre sensuri şi nonsensuri, despre rostul de a trăi. Fără răspunsuri…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.