“De ce-i bună piesa? Pentru că nu minte.”

O casă obişnuită pentru nişte oameni cu pretenţii – cum ar fi, să zicem, un grosist şi o pasionată de artă şi de Africa (soţii Michel şi Véronique Houllié) sau chiar un avocat şi o consilieră pe probleme de patrimoniu (soţii Alain şi Anette Reille) -, interior neutru: o canapea confortabilă, un fotoliu-scoică, măsuţă… o combină muzicală cu rol diegetic, biblioteca pe rafturile căreia se răsfaţă albumul Oskar Kokoschka şi un tom dedicat Africii…

Şi încă ceva: lalelele. Câteva zeci de lalele cumpărate la un preţ ce trebuie spus cu voce mândră: 10 Euro. Extrem de important. Acest cuvânt (“lalele”) este într-un fel rostit la început, altfel la sfârşit şi, veţi vedea, are rostul lui: să îmbrăţişeze ca arcurile unei paranteze o poveste extrem de simplă, în care două cupluri se întâlnesc (pentru prima oară) să discute despre un incident (oarecum) banal. De fapt, un pretext: odraslele celor cupluri, doi băieţi de 11 ani, colegi de şcoală, s-au bătut, iar lucrurile trebuie puse la punct, în termenii impuşi de societatea civilizată.

“De ce-i bună piesa? Pentru că nu minte.” – spunea, într-o intervenţie televizată, regizorul Lucian Giurchescu. Mărturisea că a vrut să pună în scenă şi “Artă”, o piesă din 1994 a Yasminei Reza (actriţă, regizoare şi, mai ales, cunoscută în ultimele două decenii ca dramaturg), dar a găsit mai multă înţelegere pentru poate mai spectaculosul text “Le dieu du carnage” (2006) pe care l-a tradus cu vervă şi l-a montat cu mare plăcere (aşa se simte din fotoliul spectatorului) la Teatrul de Comedie. Timp de o oră şi jumătate am zâmbit sau am râs cu poftă, mi-am recunoscut câţiva prieteni în personajele de pe scenă şi aproape că mi s-a făcut frică să nu semăn prea tare cu Véronique, mama cea antipatică. Am râs cu toţii, am tras cu ochiul la oglindă şi am fost indulgenţi cu cele patru personaje, pentru că, aşa cum spune maestrul Giurchescu, “e lumea noastră… a europenilor unificați sau nu…, a celor înfricoșați nu de bombe, ci de cursul de la bursă… și de silința de-a fi <politic corecți>… măcar în vorbe… pentru că în fapte… ne conducem, de obicei, după alte criterii. E lumea noastră, de toate zilele, a trăitorilor secolului XXI… ce ne pretindem liberi și sinceri, dar – de fapt – … adeseori… ne e frică să ne eliberăm de tot ce-am moștenit, de voie sau de nevoie, de obiceiurile și vorbele care ne dau impresia de onorabilitate, ne <securizează> de… noi înșine.”

După ce a pus în scenă Molière, Brecht, Eugène Ionesco, Dürenmatt, Jean Anouilh, Caragiale, Cehov, Shakespeare, Goldoni etc. etc., regizorul Lucian Giurchescu – La mulţi ani, maestre!, peste o lună împliniţi 80 de ani – alege să vorbească într-un registru ce unora le-ar putea părea minor. Dar “Doamne… ce măcel!” este o comedie fermecătoare, plină de surprize, care le oferă actorilor partituri generoase. De care ei ştiu să profite din plin. Tania Popa e doldora de talent şi construieşte o Véronique directă şi ingenioasă, puternică şi vulnerabilă, desăvârşită în beţia din final. Delia Nartea o desenează în tuşe sigure pe doamna consilier Anette Reille care se vrea sofisticată, dar este ţepoasă şi ţeapănă din dispreţ. Îşi asumă personajul cu tandreţe şi îl conduce cu o anume detaşare chiar şi în momentele delicate în care greaţa existenţială se finalizează dramatic pe Kokoschka. (Personajul este jucat şi de Teodora Stanciu. Nu am reuşit încă, dar trebuie văzut şi portretul pe care i-l face Teodora Stanciu doamnei Reille.) Ochiul regizorului a ales perfect: Marius Drogeanu şi Alexandru Conovaru chiar sunt  Michel Houllié şi avocatul Alain Reille. Sau Superman şi Spiderman? Cum să nu-l crezi pe avocatul Conovaru când spune, privind la telefonul mort pe care-l ţine în palmă, “Toată viaţa mea e aici… ”

Mască după mască şi replici pentru fiecare mască. “Avem naivitatea să credem  în puterea pacificatoare a culturii.” sau “Nu foloseşte la nimic să fii civilizat. Cinstea e o tâmpenie!” – Unde suntem? Aici suntem. Iar acum mi s-a făcut dor de piesa lui Albee “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”.

Fotografii de Bogdan Amarfi

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.