Despre actor, cu dragoste

Cred că singura justificare a gestului critic este iubirea. Aşa cum tot iubirea trebuie să fie aşezată la temelia actului pedagogic. Nicio altă motivaţie nu trebuie să-şi facă loc în conştiinţa profesorului. Să fii cinstit şi să ai puterea de a-i spune “nu!” unui tânăr care vrea să urce pe scenă – indiferent cât ar plăti. Să fii drept şi să îndrăzneşti să iei un copil de pe stradă, să-l duci, de mână, la şcoală – fără să te gândeşti la răsplată. Abia de aici încolo am putea începe să vorbim despre actorii tineri.

De două decenii se tot face “reforma învăţământului”. Nu ştiu ce înseamnă asta, dar singurul rezultat vizibil este brambureala generală, de care profită cei care, în condiţii normale, n-ar avea ce să caute nici măcar în curtea unei universităţi, darămite în bănci şi, de ce nu, după absolvire, chiar la catedră. Iar învăţământul vocaţional, în speţă cel artistic, cu produse la vedere,­­­ este între cele mai expuse. Dincolo de generalităţi, îmi place să recunosc că teatrul românesc – dar nu numai cel în limba română – este în sincronie cu lumea, iar filmul românesc a pus în circulaţie câteva nume de excepţie.

Festivalurile naţionale şi internaţionale conduc la un diagnostic corect: tânăra generaţie promite, nu avem de ce să ne temem. Tânăra generaţie de actori, buuun. Dar câte vârfuri sunt într-un an? Raportaţi cifra pe care o credeţi corectă la numărul de absolvenţi al celor câteva facultăţi de stat (care au şi o seamă de locuri cu plată) şi al multelor facultăţi private şi veţi ajunge la un procent foarte mic, dar previzibil, de actori susceptibili de performanţă. Sigur, şcoală face cine vrea, nu este obligatoriu să devii George Vraca. Problema care se pune ne priveşte însă pe toţi: ce rezultate poate avea învăţământul de artă când numărul de studenţi este vădit prea mare. Câte facultăţi de teatru mai organizează, de pildă, ore de vorbire individuale? (De câţi profesori ar avea nevoie pentru zecile de studenţi dintr-un an?) Foarte bine, cine vrea să studieze actoria este binevenit, dar facultatea are datoria să asigure aceeaşi calitate a învăţământului şi pentru 20 de studenţi, şi pentru 40. Dispune facultatea de resurse pentru asta? Altminteri, vârfurilor de care vorbeam – şi cu resurse, şi fără, şi cu ore individuale, şi fără, ele tot atâtea vor fi – nu le rămâne decât să se şlefuiască la locul de muncă (în cazul fericit în care îl vor găsi).

“Eu cu cine lucrez?” – este întrebarea pe care cred că şi alţi profesori şi-o pun când le vin bobocii. Cu cine? Cu nişte absolvenţi de liceu al căror nivel de educaţie şi de cultură este submediocru? Cu nişte tineri pentru care istoria ţării şi a neamului lor nu înseamnă nimic? Mi s-a întâmplat, la un curs la anul I, să aduc vorba de Camil Petrescu. Un tânăr mai îndrăzneţ mi-a spus că pe el nu-l interesează morţii. Perfect, am spus, îţi ofer câteva nume de vii, pe care-l preferi? Şi morţii şi viii îi erau la fel de străini. N-am avut încotro şi am făcut, în timp record, câte o scurtă prezentare pentru fiecare scriitor în parte. Eu am ales să lucrez punctual: intervin, pe parcursul cursului sau în timpul seminarului, şi încerc să pun la locul lor lucruri care lipsesc – şi nu trebuiau să lipsească! – din bagajul de cunoştinţe al unui absolvent de liceu. Din păcate, şi în facultăţile de teatru, la fel ca în orice facultate, prezenţa la cursuri se traduce mai degrabă cu absenţă. Destul de mulţi dintre studenţii actori nu par a fi interesaţi de cursurile teoretice, ceea ce le va vulnerabiliza viaţa profesională.

Mă întorc acum la cea mai periculoasă tară a învăţământului preuniversitar, mai ales pentru studentul la actorie şi pentru viitorul actor, şi anume precaritatea predării celei mai importante materii: Limba română. Vocabularul absolvenţilor de liceu este îngrijorător de redus. Îmi povestea unul dintre cei mai buni profesori de vorbire pe care îi avem că un student cu care lucra nu putea găsi nicicum sensul unei fraze, până când şi-a dat seama că împricinatul nu ştia ce înseamnă cuvântul… giulgiu. Şi aşa mai departe.

Talentul, să fim siguri de asta, va ieşi învingător. Dar un liceu făcut de-adevăratelea şi o facultate care să-ţi dea instrumentele meseriei şi să te înveţe să le foloseşti scurtează drumul până la podium.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.