Despre comedie, cu regizorul Alexandru Darie

DarieSâmbătă, 28 mai, la ora 19.30 la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie va avea loc o întâlnire cu bine cunoscutul regizor Alexandru Darie, pe tema: Comedia, între teatru comercial și teatru popular.

De ce fel de comedie avem nevoie astăzi? De ce nu se mai râde la teatru? De ce, într-o mare de comedii, avem puține spectacole valoroase atât în zona teatrului de stat, cât și în mediul independent? Ce înseamnă comedie bună? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă invitatul special ale evenimentului, care se va desfășura în cadrul Festivalului Comediei Românești, ediția a XIV-a.

Alexandru Darie este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate. Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006-2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă” sau „Trei surori”. Despre „Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că e cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook. Cele mai recente spectacole ale sale sunt „Conversație după înmormântare” și „The Bach Files”, la Teatrul Bulandra.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.