Despre condiția femeii, la Platforma de Teatru Politic

PentrucăMeritiSpectacolul „Pentru că meriţi”, realizat în cadrul Platformei de Teatru Politic 2015, un spectacol care propune o analiză a condiţiei femeii în România, va avea premiera la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) pe 28, 29 şi 30 august, începând cu ora 20.00, la Sala Auditorium.

Echipa proiectului este formată din Sever Andrei, Irina Gâdiuţă, Bogdan Georgescu, Vlad Georgescu, Andrei Ioniţă, Sînziana Nicola, Mihaela Sîrbu.

Platforma de Teatru Politic 2015 este un proiect teatral şi educaţional care îşi propune să arhiveze, să documenteze şi să dezbată, prin intermediul unor spectacole de teatru şi ateliere, istorii marginalizate şi ignorate adesea de sisteme care îşi produc propriile naraţiuni de legitimare, pentru a-şi justifica pactul cu „istoria convenabilă”.

„Pentru că Meriţi” propune analiza prin teatru a condiţiei, abuzurilor şi presiunilor la care sunt supuse femeile în România. Spectacolul pune accentul în mod deosebit pe acele abuzuri legate de puterea de decizie a femeilor asupra propriului lor corp. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, interzicerea avorturilor şi raportarea bărbaţilor români la conceptul de emancipare a femeii în anul 2015 sunt subiecte explorate în spectacol printr-un proces creativ de artă activă atât observaţional, cât şi ficţional.

Arta activă este forma de artă generată de ȋntâlnirea dintre membrii unei comunităţi şi artiştii care propun comunităţii respective posibilitatea de reprezentare prin acţiuni comunitare şi produse artistice. Arta activă este forma de artă care are ca resursă dorinţa de a fi ȋmpreună cu alţi oameni, de a schimba poveşti şi experienţe, curiozitatea şi nevoia de a descoperi mereu noi mijloace, noi tehnici şi perspective. Arta activă porneşte din observaţie şi intuiţie. Oricine poate crea şi are dreptul de a se reprezenta prin artă, scopul artiştilor implicaţi fiind sprijinul, ȋncurajarea şi punerea la dispoziţie a tehnicilor cunoscute de ei acelor oameni care aleg să se implice. Important pentru arta activă ȋn acest tip de proces creativ este grija unuia faţă de celălalt, dorinţa de a fi ȋmpreună cu ceilalţi şi estomparea diferenţelor de orice fel, a pornirilor generate de orgoliu, anihilarea nevoii de a crea ierarhii şi a nevoii de putere. Toate acestea au scopul de a dezvălui opera de artă din fiecare om implicat şi armonizarea lui în relaţie cu ceilalţi şi cu elementele ce dau identitate comunităţii de care aparţine, pentru a transforma viaţa de zi cu zi într-o operă de artă colectivă.

Intrarea este liberă şi se face pe bază de rezervare. Contact rezervări: 0721649746, teatrucomunitar@gmail.com

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.