Directorii de teatre, evaluare „cu coroniţă”

Pe ideea mioritic-autohtonă „cu cât o amâni mai mult, cu atât treaba iese mai bine”, săptămâna trecută a avut loc evaluarea directorilor de teatre din Bucureşti. Cu o mică amânare de… zece luni. Mai exact, din luna septembrie a anului trecut când le expiraseră mandatele. Aşadar, teatrele subvenţionate de primărie sunt conduse de zece luni de directori care au rămas în funcţie prin inerţie şi care oricum ocupă respectivele funcţii, majoriotatea, de la începutul anilor 2000. „Să-i numărăm, coane Fănică”… 

Mircea Diaconu la Nottara şi Florin Călinescu la Teatrul Mic din 2001, Alexandru Darie la Bulandra şi George Mihăiţă la Comedie, din 2002, Dorina Lazăr la Odeon din 2003, iar George Ivaşcu, cel mai tânăr dintre ei, doar din 2007… Se împlineşte, iată, aproape un deceniu de când cele mai multe teatre ale Bucureştiului (Naţionalul nu intră în discuţie pentru că nu e subvenţionat de Primărie) sunt conduse de acelaşi om. O fi bine, o fi rău?! Judecaţi şi dumneavoastră.

Înainte de a arunca o scurtă privire în ograda fiecăruia, se impune o idee de bun-simţ. Într-o aşa-zisă democraţie, nici o funcţie n-ar trebui să fie pe viaţă, aşa cum tinde să se întâmple în cazurile de faţă. Evaluarea, în mod recunoscut, este de fiecare dată mai mult o formalitate pentru prelungirea contractului care şi aşa se prelungise de la sine cu zece luni… Aşadar, concursul din această săptămână a fost mai degrabă o formă de intrare în legalitate a ilegalităţii. Fireşte că e motiv de mândrie patriotic-teatrală, pe care ar trebui s-o încerce orice fiinţă călcătoare în vreo sală de spectacol, că directorii toţi au luat examenul „cu coroniţă”: toţi peste nota 9. Înseamnă că teatrele sunt pe mâini excelente în următorii 5 ani… căci aşa e legea, mai exact Ordonanţa de Urgenţă 189/2008, aprobată cu modificări prin Legea 269/2009. Evaluarea se face o dată pe an, iar directorii trebuie să obţină minim nota 7 şi odată la cinci ani, pentru un nou mandat, când e musai să fie peste 9. Şi unde-i lege nu-i tocmeală. Trebuie peste 9, atunci le numărăm până iese…

Pentru a discuta cât de bine sau de rău funcţionează teatrele din Bucureşti e nevoie de mai mult timp şi de analize serioase, dar problema pe care a adus-o în prim-plan concursul e una de principiu. Şi de aici întrebările:

1. De ce a fost amânată evaluarea cu zece luni, timp în care directorii şi-au desfăşurat activitatea la limita legalităţii?
2. Cum pot avea acces la acest „concurs” organizat oarecum „pe şest”, cu uşile aproape închise, alţi posibili manageri? La urma urmei, concurenţa stimulează calitatea…
3. Dat fiind că mai toţi directorii au mers la examinare extrem de relaxaţi şi fără nici o teamă, aşa cum reiese din declaraţii publicate în ziarul „Adevărul”, cât de „pe bune” a fost organizată? (http://www.adevarul.ro/cultura/Directorii_de_teatre chemati_la_evaluare_0_494951096.html)
4. Cine şi cât de competente sunt persoanele din comisia de evaluare (asta e însă o altă discuţie…)?
5. Ce contează în faţa comisiei de evaluare? Numele „catindatului”, calitatea spectacolelor teatrului condus, cantitatea lor, profitul, planurile de viitor, toate la un loc sau nici una…?

Iată declaraţia lui Florin Călinescu, unul dintre cei mai longevivi dintre directori, acordată ziarului „Adevărul”: „Nu mai avem vedete, de talia lui Ştefan Iordache, Coca Bloos sau Olga Tudorache. La Universitate, la Teatrul Foarte Mic, clădirea este cu bulină roşie şi lumea evită să mai vină acolo. La Teatrul Mic e o problemă de canalizare, miroase foarte urât. Şi dacă aş umple sala Teatrului Mic, şi dacă ar fi 100 de euro biletul… teatrul e greu de rentabilizat”. Cu alte cuvinte, nu se poate nimic, teatrul e mort şi e şi-ngropat… Date fiind acestea de el afirmate, cam ce trebuie să fi spus Florin Călinescu în faţa comisiei de evaluare ca să primească peste nota 9?!