„Domnişoara Poimâine şi Joaca de-a Timpul“ la Clubul Țăranului

momo-afis_50x70-3Duminică, 13 decembrie 2015, la ora 11.00, în sala de spectacole a Clubului Ţăranului (incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român), Teatrul pentru copii MOMOLINO şi Lumea lui MOMO împreună cu cea mai premiată carte pentru copii din România vă invită la premiera spectacolului „Domnişoara Poimâine şi Joaca de-a Timpul“. Acesta are la bază volumul omonim de Adina Rosetti, ilustrat de Cristiana Radu și publicat la Editura Curtea Veche.

După aproape un an de creaţie, joacă şi inspirație, artiștii au conceput un nou spectacol de teatru plin de emoţie şi culoare, de întâmplări cu sens, presărat cu multe cântece vesele şi ritmate.

Producția este dedicată tuturor copiilor care îşi pun întrebări despre timp, acelora care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede“. Domnul Azi şi bătrână Doamnă Ieri, Domnişoară Poimâine, Clara, Mama, Vrăjitoarea Niciodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă, în care timpul începe să curgă mai repede ca de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii când sunt nerăbdători să crească mai repede.

Spectacolul imaginat de Antoaneta Zaharia şi interpretat de Ioana Flora (mama şi Vrăjitoarea Niciodată), Mihaela Velicu (Clara şi Domnişoara Poimâine) şi Antoaneta Zaharia (povestitorul şi Bătrânul Timp), pe muzica Ninei Neagu, în costumele şi decorurile create de Doina Pop, te conduce prin imaginarul firesc al copilului de orice vârstă, cu o încărcătură mare de magie. Căci e foarte posibil să te trezeşti din nou copil tu, om mare fiind.

„M-am bucurat foarte mult atunci când Mira (Mirela Loghin) mi-a propus să o aducem pe Domnişoara Poimâine pe scenă! Mersesem deja cu copiii mei la cursurile pe care le organizează la Lumea lui Momo, văzusem spectacolele de teatru pentru copii produse de ea, mai ales excelenta dramatizare după Ziua în care a fugit Somnul (după cartea Victoriei Pătraşcu, adorată de copiii mei), aşa că am avut încredere în acest proiect de la bun început. Bineînţeles că îmi doream să îi văd, în realitate, pe Domnul Azi, Domnişoara Poimâine, Vrăjitorul Timpului şi celelalte personaje imaginate de mine şi desenate în carte de Cristiana Radu! De-abia aştept să mă joc împreună cu copiii de-a Timpul, să facem baloane de săpun şi să fredonăm cântecelele Ninei! Va aşteptăm pe toţi, cu mic, cu mare, la spectacol”, ne-a impărtășit Adina Rosetti.

Spectacolul are o durata de 45 de minute şi se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 9 ani. Muzica este compusă pentru fiecare personaj al piesei, purtând semnătura Ninei Neagu (artist şi profesor de muzică la RockSchool RO). Cei care îşi doresc să cumpere cartea înainte sau după spectacol, o găsesc chiar în sala la un preţ special. În plus pot beneficia de autografele Adinei Rosetti, Cristianei Radu dar şi ale tuturor personajelor din spectactacol.

Invitatul special al evenimentului va fi Nina Neagu, care va cânta acompaniată la chitară cele mai îndrăgite cântecele din spectacol.

„Cei care ne ştiu deja, au aflat că cel mai mult şi mai mult, ne place să ne jucăm cu copiii, aşa cum doar ei îndrăgesc. Acesta este şi motivul pentru care inventăm spectacole-poveşti sau aducem cartea de poveşti de pe raft în scenă. Intenţia noastră este să educăm viitorul public de teatru prin spectacole cu sens, să creştem oameni promovând acele valori morale de care fiecare adult are nevoie: iubire, generozitate, responsabilitate, acceptare. Şi chiar de a crea o legătură strânsă între carte şi teatru, de a diversifica accesul către lectură, ca activitate de bază în dezvoltarea unui copil”, a explicat Mirela Loghin, fondator Teatrul pentru copii MOMOLINO.

Sala de spectacole a Clubului Ţăranului are capacitatea de 100 de locuri, şi este prevăzută cu două cai de acces semnalizate şi întruneşte toate condiţiile de siguranţă ISU pentru un astfel de eveniment.

Adina Rosetti este scriitoare şi jurnalistă. A scris articole, reportaje şi poveşti pentru Dilema Veche, Time Out, Elle, Esquire, BeWhere, Formulă Aş, Unică şi alte publicaţii. Este autoarea romanului Deadline (2010, 2011) publicat la Curtea Veche Publishing şi apărut în Franţa la editura Mercure de France (2013) şi a volumului de proză scurtă „De zece ori pe buze”(2015). „Domnişoară Poimâine şi joacă de-a timpul” de Adina Rosetti (Curtea Veche Publishing, 2014, 2015), cu ilustraţii de Cristiana Radu, se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani şi îşi doreşte să răspundă, într-o manieră ludică şi creativă, întrebărilor pe care le pun cei mici despre timp. Cartea a fost premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărţi din România cu premiul pentru „Cea mai frumoasă carte pentru copii şi tineret” şi a primit premiul „Cea mai bună carte pentru copii şi tineret” la gala Bun de Tipar.

Despre Lumea lui MOMO şi MOMOLINO, Teatru şi poveşti pentru copii

Din 2011 şi până astăzi, peste 15,000 de copii au participat la programele noastre creative şi educative. Spectacolele de MOMOLINO readuc poveştile din raftul cu cărţi, pe înţelesul şi limbajul copiilor de astăzi, fără violenţă şi limbaj agresiv, cu empatie şi iubire – în acord cu nevoile lor de a descoperi şi înţelege lumea în simplitatea ei. Acestea îi ajută să crească într-o cultură teatrală bazată pe valori autentice. Dacă aţi auzit de „Pe covorul fermecat al poveştilor” , „Alice în Sufrageria Minunilor”, „Nica şi Poveştile sale”, „Aventurile lui Hermann”, „Ziua în care a fugit somnul”, „Răbdărică şi Mofturica salvează Noaptea de Ajun”, „Răbdărică şi Mofturica în misiune cu Zână Măseluţă” atunci noi suntem făptaşii. “Domnişoară Poimâine şi joacă de-a timpul” este cea de a 7 a producţie de teatru pentru copii.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.