E Dumnezeu în sens invers?!

„Între dramaturg şi gazetar sunt multe asemănări. Ambii sunt comediografii vremurilor lor, amândoi trăiesc cu ardoare viaţa celorlalţi.” Afirmaţia îi aparţine lui  Valentin Nicolau, în Cuvântul înainte, intitulat  „Comediograf de ocazie”, şi este, în fapt, justificarea pentru volumul „Dumnezeu e în sens invers”, ce reuneşte textele publicate de autor în ultimii patru ani în presa din România. Cum s-a desenat scena istoriei în această perioadă, prin ochii unui om ce reuşeşte să se situeze în acelaşi timp pe mai multe poziţii – şi implicat în acţiunea de pe „scenă”, şi dramaturg (comediograf), şi comentator (critic) al faptelor întâmplate – stau mărturie textele (editoriale, pastile jurnalistice sau „cum vă place” să le spuneţi), din volumul publicat în această primăvară la Editura Nemira.

„Adunate în volum, articolele de presă, sunt efemeride care nu mai pot vorbi despre un viitor, ci reconfigurează un trecut ce rareori dă semnificaţii noi prezentului. (…) Chiar dacă nu le-aş fi ordonat cronologic şi ar fi fost înşirate aiurea, lectura lor, la final, ar trebui să refacă tabloul unor ani în care spasmele sociale şi politice nu m-au lăsat indiferent. Citit liniar sau nu, volumul va reconstitui sumar cronica personală a unui timp şi va da mărturie atât despre alţii, cât şi despre neliniştile mele.” Cei care-i cunosc lui Valentin Nicolau activitatea de dramaturg vor recunoaşte în structura textelor din „Dumnezeu e în sens invers” ceva din aciditatea replicilor din piesa „Mai jos de Figueras” şi ceva din amărăciunea amestecată cu tristeţe şi cu neputinţă din „Lume, lume, soro lume”. Critica la adresa unei societăţi conduse aberant şi care se lasă condusă aberant, sfârşind prin a deveni o masă manipulabilă şi, deci, manipulată, este prezentă în fiecare cuvânt şi în toate tăcerile dintre şi de dincolo de cuvinte: „zoologia uninominală va fi marele divertisment al României. Hărmălaie mare şi colorată ca aceea a unei fanfare interpretând nedesluşit periniţe şi marşuri funebre. Ţară veselă prin destin, dar tristă prin consecinţe. Acum e vremea lor, vremea farsorilor”. Iată cuvintele cu care Valentin Nicolau îşi încheia „Zodia măscăriciului”, primul dintre textele adunate în volum, publicat în octombrie 2008, când problema votului uninominal zguduia România şi când începea perioada aşa-numită „de criză”, care ne-a transformat în ceea ce suntem acum. Fiecare dintre textele care urmează trece de la amar la şi mai amar şi apoi la acid, urmărind şi marcând un puls tot mai crescut al unei lumi din ce în ce mai chinuite în agonia ultimilor ani, pe care autorul o trăieşte deopotrivă cu cei pentru care scrie. „România va rămâne încă mult timp încremenită în faţa televizorului, nevenindu-i să creadă ce scrie pe ecran: <Azi a fost înmormântată femeia moartă într-un triunghi conjugal. Urmează: Sfârşitul lumii> Mai aude careva că Haaretz l-a anunţat pe Băsescu că a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009?!”

Istoria anilor recenţi se oglindeşte în textele din acest volum, care, citit cronologic, aşa cum sunt aşezate articolele, e o mărturie vie despre mascarada de pe „scena” democraţiei, surprinsă când cu umor, când cu furie şi, uneori, cu amândouă deopotrivă: „Cum singurul lor ideal comun a fost supravieţuirea şi cum vor continua să-şi ducă viaţa agăţată de trecut, românii viitorului vor spune despre vremurile de acum că <par c-au fost mişto>. Obligaţia istoricilor va rămâne aceeaşi: să acopere păcatele altora… Proverbele populare se aplică în primul rând naţiunilor care le-au creat. Tocmai de aceea e foarte românească înţelepciunea după care în ţara orbilor, chiorul e împărat”.

„Ca editor, m-am îndoit mereu de sensul unui asemenea volum”, mărturiseşte Valentin Nicolau pe prima pagină a cărţii. „Dacă peste vreme îndoiala se va confirma, doar editorul va fi vinovat, căci gazetarul îşi ia cu fiecare text pedeapsa de a fi trecător.” Iată, aşadar, câteva motive pentru care să NU citiţi această carte:

  1. Dacă nu vă interesează România şi jocurile de culise care au transformat-o din „popor în populaţie”.
  2. Dacă ceea ce trăiţi în fiecare zi vă lasă indiferenţi şi nimic din ceea ce se întâmplă în jur nu vă stârneşte „indignarea”.
  3. Dacă în România ierarhiile vi se par cele potrivite şi credeţi că sistemul de stat e bazat pe „meritocraţie”.
  4. Dacă nu v-aţi pus niciodată problema „prostituţiei prin cuvânt”, prezentă la toate nivelurile.
  5. Dacă nu v-aţi gândit niciodată că „tăcerea vinovată” pe care o practicăm cu toţii este o formă de a deveni „jefuitori ai viitorului copiilor noştri”.
  6. Dacă nu v-aţi pus niciodată problema să emigraţi din România de atâta „bine”.
  7. Dacă nu vi s-a părut niciodată că trăim într-un loc unde „sinuciderea lentă a tuturor se numeşte viaţă”.
  8. Dacă nu v-a interesat niciodată problema libertăţii presei.
  9. Dacă simţiţi că trăiţi în lumea pe care o meritaţi.
  10.  Dacă nu aţi simţit niciodată că „Dumnezeu e în sens invers”.
Print

6 Comentarii

  1. cristian opris 23/08/2011
  2. Monica Andronescu 23/08/2011
  3. cristian opris 25/08/2011
  4. Andrei Stan 27/08/2011
  5. Oana Surdu 29/08/2011
  6. Irinel 29/08/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.