Randa din Algeria, Omar din Iordania, Rok din Liban. Ce au în comun aceste personaje, pe lângă faptul că toate trei provin din țări islamice? Ce le unește este și orientarea sexuală: Randa este o femeie trans, Omar este un bărbat transsexual, iar Rok o persoană intersex. Cei trei sunt protagoniștii piesei She He Me a lui Amahl Khouri. Textul de teatru documentar al autoarei iordaniene – ea însăși o persoană transgen – a luat naștere în urma interviurilor realizate de-a lungul mai multor ani în țări arabe cu persoane din scena homo- și transsexuală.
„Este un proiect egoist”, spune autoarea, care și-a propus să confere vizibilitate problemei transgender din țările arabe prin intermediul teatrului. În afara poveștilor emoționante ale celor trei personaje, și începutul piesei este ieșit din comun. Khouri prezintă o formă prescurtată a „Mitului Androginului”. Pasaje din discursul lui Aristofan din „Banchetul” lui Platon despre natura, esenţa şi calităţile iubirii, ca sentiment definitoriu pentru condiţia omului, subliniază faptul că majoritatea oamenilor nu îşi dau seama de puterea iubirii şi o înţeleg superficial.
După o lectură scenică la Münchner Kammerspiele în regia autoarei (Khouri a studiat artele comunicării la Universitatea Americană din Liban, este fondatoarea companiei libaneze de teatru „Beirut 8:30”, iar în prezent trăiește la Berlin), tânărul regizor Paul Spittler pune în scenă She He Me la Kosmos-Theater în Viena. Spittler – cunoscut pentru montarea piesei Extremophil a Alexandrei Badea în 2017 la Volkstheater – semnează, de asemenea, scenografia spectacolului şi traducerea textului (Khouri a scris piesa în limba engleză). Poveștile celor trei vorbesc timp de nouăzeci de minute despre suferinţele prin care trec în căutarea identității adevărate, precum şi despre presiunea permanentă la care sunt supuşi în familie şi societate, în special atunci când au curajul să îşi declare deschis orientarea sexuală.
Nu este de mirare că piesa a avut premiera la Kosmos-Theater, o instituţie care promovează vocile feminine și, prin urmare, încurajează gender balance-ul în scena teatrală vieneză. „Kosmos-Theater explorează rolurile-clişeu şi înlătură imaginile stereotipe ale identităţii de gen, menținând diversitatea ca principiu suprem al unei societăți eterogene și democratice”, este menţionat pe site-ul companiei.
Dialoguri ce redau luptele interioare ale personajelor, scene de dans (coregrafia: Jasmin Avissar), jocuri de umbre și secvențe video (Oliver Stotz) se succed cu repeziciune. Scenariul solid este susţinut de spectacolul intens. Fără a cădea în melodramă, regizorul reușește să păstreze echilibrul între tragedie și comedie. La aceasta contribuie și costumele în culori pastelate, „metalice”, ce amintesc de extratereștrii (designer de modă: Mael Blau). Regizorul alternează iscusit între performanța verbală și cea corporală a trio-ului de actori alcătuit din actriţa turco-austriacă Alev Irmak, Sandra Selimovic, la origine din Serbia și Josef Mohamed din Austria. Cu toţii interpretează cu versatilitate mai multe roluri. Întreaga echipă aduce cu curaj și pricepere pe scenă un subiect sensibil. Dincolo de sublinierea discriminării, a amenințărilor și umilinţelor la care sunt supuse persoanele transgene, spectacolul oferă și o perspectivă asupra sexismului din mediul homosexual.
Decorul gândit de Spittler este foarte sugestiv: o grămadă mare de animale de pluș se află în mijlocul scenei goale, fiind flancată doar de trei panouri de stofă agățate de tavan, pe care sunt proiectate filme video. La început actorii se aruncă, precum niște copii, în mulțimea de obiecte. Pe măsură ce lupta interioară ia amploare, grămezi de jucării sunt împrăștiate, ca niște suflete pierdute, spre marginea scenei. Protagoniștii o iau la goană, se lovesc însă, asemeni unor șoareci prinși într-o cușcă, de pereţi. Mai mult spațiu liber nu pare să existe pentru ei. În cele din urmă nu mai rămâne nimic din siguranţa oferită de muntele de animale de pluș. Actorii dispar în spatele celor trei panouri, pe care sunt proiectate imagini ale unor modele umane reale: o femeie într-o rochie roșie ce conduce o mașină și un bărbat cu o barbă de trei zile plimbându-se la braţ cu o prietenă. În timp ce Omar și Randa își ating astfel ţelul și încep o viață nouă în țări occidentale, povestea lui Rok rămâne neclară. Este și singurul personaj a cărei imagine finală este reprezentată de o față pixelată.
Print