Edward Albee, premiat din nou pentru întreaga carieră

La 83 de ani, pe care i-a împlinit luna trecută, cunoscutul dramaturg american, despre care nu se ştie exact unde s-a născut (undeva în statul Virginia, cei mai mulţi susţinând că la Washington), se pregăteşte că primească o distincţie importantă în cultura de peste Ocean: la sfârşitul anului, i se va decerna într-o ceremonie oficială The Edward MacDowell Medal pentru întreaga carieră. Printre personalităţile cărora li s-a acordat această distincţie se numără dirijorul Leonard Bernstein şi scriitorul John Updike.

Posesor a nenumărate premii şi titluri onorifice, printre care National Medal of Art (1996) şi Premiul Tony pentru întreaga carieră (2005), autorul celebrelor piese „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Trei femei înalte” sau „Zoo Story” va deveni astfel cel de-al treilea dramaturg care primeşte premiul amintit de la înfiinţarea acestuia în anul 1960. Una dintre multe ironii din cariera lui Edward Albee, care a semnat zeci de piese şi de scenariu de teatru, film şi televiziune este că pentru „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (1962), fără îndoială textul său cel mai cunoscut şi jucat fără încetare peste tot  (piesă pe care, la un moment dat, şi-a şi regizat-o singur), nu a obţinut Premiul Pulitzer. La un an după publicarea textului, în 1963, juriul de nominalizări i-a recomandat juriului Pulitzer să-i acorde trofeul acestei piese, dar juriul a refuzat, reproşându-i textului „vulgaritatea” şi preferând ca prestigiosul Premiu Pulitzer să nu se acorde în anul acela. Ironia face ca Edward Albee să aibă în palmares nu mai puţin de trei Premii Pulitzer, dar pentru alte piese: „A Delicate Balance”/ „Echilibru fragil” (1967) „Seascape”/ „Peisaj marin” (1975) şi „Three Tall Women”/ „Trei femei înalte” (1994).

Cea mai recentă piesă pe care a semnat-o este o versiune a unui text mai vechi şi a apărut în anul 2009. În ce priveşte activitatea din ultimul deceniu, piesa care a stârnit poate cel mai mare interes a fost „Capra sau cine e Sylvia” (2002), montată şi în România de Alexandru Dabija, spectacolul fiind în continuare prezent în repertoriul Teatrului Act şi avându-i cap de afiş pe Marcel Iureş şi Emilia Dobrin.

În aşteptarea comentariilor din presa străină, care săptămâna trecută a preferat să scrie despre cei 50 de ani de existenţă a Royal Shakespeare Company şi despre noul sediu al teatrului, la a cărui inaugurare a participat regina Marii Britanii, sau să se întrebe dacă „Arcadia” (1993) lui Tom Stoppard este cea mai bună piesă a epocii noastre, vă invit la reflecţie pe marginea câtorva mărturisiri relevante ale lui Edward Albee:

„Scrisul ar trebui să fi folositor. Dacă n-ar putea educa oamenii în privinţa răspunderilor ce-i revin conştiinţei, n-ar avea rost să scrii.”

„Scriitorii buni definesc realitatea. Scriitorii slabi doar o reafirmă. Scriitorul bun transformă un adevăr în adevăr. Scriitorul slab face invers.”

„O piesă de teatru este o ficţiune, iar ficţiunea înseamnă adevăruri distilate în adevăr.”

„Materia primă a dramaturgului sunt oamenii pe care-i cunoaşte, nu cei pe care nu-i cunoaşte. Dar fiecare personaj este o prelungire a personalităţii autorului.”

„Creativitatea e ca o vrajă. Nu trebuie să te apropii prea mult de ea ca s-o analizezi.”

„Criticii americani sunt ca universităţile americane. Au facultăţi plictisitoare, pe jumătate moarte”.

„Diferenţa dintre spectatori şi criticii de teatru este că unii reprezintă un grup de fiinţe umane, iar ceilalţi nu.”

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.