Din 1995, este actriţă la Teatrul Odeon din Bucureşti. Spectatorii o cunosc din „Gaiţele” regizat de Alexandru Dabija, din „Stele în lumina dimineţii”, de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag, sau din „Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, de Jean Pielmeier, producţie montată de Marius Oltean. A jucat în spectacole longevive ale teatrului, unul dintre ele fiind „La ţigănci”, după Mircea Eliade, de Alexandru Hausvater. De câţiva ani, Elvira Deatcu a câştigat popularitate graţie serialelor de televiziune produse în România. A fost Amalia Mateescu în „Lacrimi de iubire”, a jucat în „Daria, dragostea mea” şi face parte din distribuţia telenovelei „Iubire şi onoare”. Serialul de televiziune a fost, spune actriţa, o şansă.
Ce v-a tentat, ca actriţă, la astfel de proiecte de televiziune?
În primul rând, m-a atras ideea de a lucra cu Iura Luncaşu, un regizor minunat (pe care-l cunoscusem cu ceva vreme în urmă), despre care ştiam de la alţi colegi de teatru că intru într-o echipă de profesionişti. În al doilea rând, voiam să-mi demonstrez că poţi să fii bun chiar şi într-un gen atât de blamat. Şi aş fi ipocrită dacă n-aş recunoaşte că a existat şi o motivaţie financiară!
Ce a însemnat pentru dvs. experienţa telenovelei?
Am câştigat multe pariuri cu mine însămi, am trecut de multe limite pe care, fără să vreau, mi le „impusesem”, am jucat alături de actori cu care nu avusesem şansa să fiu pe aceeaşi scenă. Am învăţat lecţii importante despre mine şi ca actriţă, şi ca om.
Telenovela e percepută în anumite cercuri ca gen inferior. Sunteţi de acord cu această percepţie?
Trist sau mai bine zis dezamăgitor e faptul că sunt mulţi colegi de breaslă care au aruncat cu piatra, deşi noi susţinem că avem minţi deschise şi fără prejudecăţi. Îmi pare rău pentru ei! Pentru mine, e un câştig, nu mă interesează cât sau ce am pierdut în ochii altora.
Print