Sub genericul „Do You speak Emoji?”, Fundaţia Art Production organizează un turneu naţional cu spectacolul #EMOJIPLAY, creaţie Gigi Căciuleanu, realizat de Teatrul Excelsior în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”.
#EMOJIPLAY este o piesă de teatru coregrafic care îmbină în mod aparent ludic un limbaj tridimensional (cel al dansActorilor) cu vizuala şi strania lume bi-dimensională a acestor metafore numite emoji. Gigi Căciuleanu a conceput un spectacol ce aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal reconoscibile.
DansActorii spectacolului sunt Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Alexandru Călin, Adrian Nour/ Bogdan Iacob. Echipa de producție este formată din Lelia Marcu-Vladu – asistent coregraf, Les Ateliers Nomad(scenografie video și animație), Pro – DJ Event (coloana sonoră), Corina Boboc (costume) și Andrei Florea(light designer).#EmojiPlay
După reprezentațiile din 14 si 30 septembrie (BUCUREȘTI – Teatrul Excelsior) și din 9 octombrie (IAȘI – Casa de Cultură a Studenților) turneul continuă după cum urmează:
10 octombrie, orele 19.00 – BACĂU – Teatrul Municipal „George Bacovia”
12 octombrie, orele 20.00 – ALBA IULIA – Casa de Cultură a Sindicatelor
13 octombrie, orele 19.00 – TÂRGU MUREȘ – Teatrul Studio al Universității de Arte
14 octombrie, orele 20.00 – CLUJ NAPOCA – Teatrul Național Cluj Napoca
27 octombrie, orele 17 și 20.00 – BUCUREȘTI – Teatrul Excelsior
Turneul este co-finanțat de Administratia Fondului Cultural Național și este sprijinit de Loop Operations și JTI – sponsor al „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”.